Îndrăzneala de a fura e una și tupeul de a falsifica acest furt și de a-l semna cu numele autorului care a scris textul original e alta. Care din cele două delicte e mai grav este greu de stabilit prin metode juridice, ci trebuie lăsat la cheremul judecății morale a cititorilor.

Revista lunară BANATUL MONTAN apare la Reșița și se prezintă drept „un produs al societății civile, o revistă care reflectă cu obiectivitate vremurile, care promovează valorile autentice, bunul simț și care oferă o deschidere spre noi dimensiuni ale cunoașterii”. Jos pălăria în fața unor astfel de țeluri, marcate de un umanism pe care ni-l dorim la orice oră universal.

Pe paginea a 2-a a numărului 1 (anul III) din ianuarie 2007 am citit un „Mozaic cultural european”. Cu groază, nu altceva. Sub articolul respectiv stă numele meu, cu toate că am aflat abia acum, ocazional, de existența sau fosta existență a acestei reviste. Cine este copiat sau plagiat, ar trebui să fie de fapt mândru. Cine copiază ar trebui să se rușineze. Se pare că aici nu e vorba nici de una, nici de alta. Iar despre un plagiat se poate vorbi doar în parte, deci mai degrabă despre un semi-plagiat, fiindcă numele autorului acestor rânduri a fost publicat, dar izvorul de unde materialul a fost copiat nu este indicat. Este vorba de Agonia.net sau Poezie.ro. Cea mai gravă inculpă constă în faptul că unele pasaje de text sunt copiate greșit sau schimbate în adevăruri torsionate.

Articolul are patru pasaje, fiecare având un subtitlu care nu îmi aparține. Primul, O aniversare europeană, este o prelucrare a unei secvențe din viața și mass-media germană, apărută întrun articol cu titlul Noi toți am fost deja dada înainte de a fi existat Dada .
Și al doilea pasaj cu titlul Cultura underground in luptă cu Globalizarea face parte din același articol.

Dans artistic pe sârma dintre literatură și politică au scris ca titlu realizatorii revistei BANATUL MONTAN pentru pasajul nr. 3. Aici – culmea ironiei – făcătorii din munții Banatului s-au folosit de un fragment din textul cu titlul original Plagiat, amintire, moarte, exemplu, fotbal.

Ultimul fragment al acestui furt – mi-e jenă să-l numesc intelectual, cu toate că eu nu fac parte din această categorie socială, ci sunt doar un simplu muncitor – poartă titlul Se naște un alt roman al gulagului sovietic și constituie de fapt motivul supărării mele. Este „felul” în care s-a furat aici, care m-a determinat să scriu acest text și nu faptul că cineva s-a folosit de un text scris de mine. Iată două atrocități jurnalistice țipătoare la cer.
1.) Oskar Pastior nu este originar din Banat ci din Transilvania.
2.) Oskar Pastior și Ernest Wichner nu au avut niciodată de-a face cu Landsmannschaft der Banater Schwaben. Dimpotrivă, atitudinea rezervată a intelectualilor german originari din Banat față de această organizație a șvabilor bănățeni este arhicunoscută. Între această organizație (circa 15.000 de membri) și Herta Müller există chiar o dușmănie cu multe atacuri verbale în anii trecuți.
Așa cum pentru Gerhard Schröder credința lui George W. Bush a constituit o problemă, așa am și eu dubiile mele despre etica jurnalistică după care își ghidează (sau și-au ghidat) activitatea redactorii de la BANATUL MONTAN.

Poate că această etică întortocheată explică și o altă ciudățenie a side-ului BANATUL MONTAN. Acolo sunt prezentate în formatul pdf și într-o grafică excelentă 22 de numere ale revistei. Un singur număr nu se poate citi, funcția pdf fiind deactivată. Este vorba de nr. 2 din ianuarie 2007. Pe paginea 6 se poate, mai bine spus, nu se poate citi un interviu, realizată de Dora Fitzli de la ETH Zürich (Școala Tehnică Superioară din Zürich / Elveția) în anul 2001 cu Herta Müller. ( "Freundschaften bieten keinen Schutz" și "Eine ganz grausige Geschichte""). Oare de ce?

Îmi pare rău, dar răzbunarea e dulce și de aceea o voi aplica acum pe loc. Următorul fragment de text este copiat dintr-un număr al revistei BANATUL MONTAN. Nu voi divulga nici numărul și nici autorul textului, dar nici nu voi schimba o singură literă, un cuvânt sau chiar o formulare. „Ai noștri fură din toate pozițiile. Din poziția de mare demnitar până la cea de om simplu sau… foarte simplu; din poziția de bărbat, femeie, copil, tânăr sau vârstnic; din poziția de român, ungur, țigan și alte naționalități, sărac sau bogat, acasă ori în străinătate etc., etc. Ba chiar din cea de intelectual." Nr. 190/27 sept. al revistei DILEMA VECHE a avut tema „Furtul intelectual”. „Se fură texte, idei, invenții. Cu observația că hoțul intelectual muncește adesea mai mult decât autorul. Plagiatul e muncă grea, căci furtul nu dispune decât de 99% transpirație, lipsindu-i acel 1% inspirație, cu care definea Einstein geniul, iar ghimpele vanității nedându-i pace.”