Incidentul din 31 mai, în largul Mării Mediterane, dintre flotila „activiștilor pentru pace” Mavi Marmara, care încerca să spargă blocajul naval asupra Gazei, și unitatea comando-ului maritim israelian, s-a soldat cu 9 turci morți și peste 50 de răniți, de ambele părți.
Opinia mea, relativ la această confruntare, mi-am exprimat-o în articolul “Pacifiști, teroriști și ipocriți din toate țările, uniți-vă!” din 6 iunie 2010, http://www.acum.tv/articol/13219 .
Turcia, deși declarase inițial că nu este amestecată, politic, în pregătirea flotilei, în ciuda strânsei legături dintre guvernul condus de Erdogan si IHH, care se pretinde organizație cu scopuri umanitare, a cerut insistent convocarea unei comisii internaționale ONU, care să ancheteze Israelul, pentru a dezvălui “ilegalitatea, abuzurile și actele criminale” pe care le-a săvârșit armata israeliană. Concomitent, Ankara a amenințat Ierusalimul cu ruperea relațiilor diplomatice, pretinzând scuze oficiale și despăgubiri materiale.

Însăși această cerere constituie un precedent în istoria ONU, dar, totodată cu deteriorarea relațiilor diplomatice, cu apropierea dintre Turcia, Iran și Siria și susținerea organizației Hammas (considerată teroristă, după toate criteriile, de către comunitatea internațională), somațiile lui Erdogan veneau pe fondul unei atmosfere internaționale antiisraeliene. Atât țările arabe, cât și alte state, care doreau să fie pe placul electoratului de sorginte musulmană, s-au aliniat condamnărilor.


Între Eiland și Tirkel, cherchez la femme

Deși era previzibilă decizia ONU, Netanyahu a încercat să liniștească presiunile internaționale prin alcătuirea unor comisii de cercetare, în speranța de a bloca taifunul antiisraelian. Astfel, s-a alcătuit o comisie militară, condusă de generalul în rezervă Giora Eiland, al cărei rol era strict legat de carențele concepției strategice și a punerii ei în aplicare. În scurt timp, comisia Eiland a relevat hibe grave, la nivel decizional, informația lacunară, relativ la organizatorii flotilei, la activiștii de pe vas, precum și absența unui plan militar alternativ, în cazul unei rezistențe armate. Atât comandantul marinei, cât și ofițeri de diferite grade, au fost aspru criticați în concluzii, punându-se accentul pe arsenalul insuficient al comando-ului israelian. Deși armata era cea vizată, luptătorii sunt prezentați într-o lumină favorabilă, deoarece, în condițiile date și în urma ordinelor primite, au reușit să captureze nava, numărul victimelor fiind relativ mic. Așadar, comisia Eiland a descoperit numeroase greșeli militare, dar nu și neglijențe (care ar fi diferența?).

Declarând că Israelul poate să se autocontroleze, primul ministru israelian Netanyahu a acceptat formarea unei comisii guvernamentale, condusă de judecătorul Yaakov Tirkel, din care fac parte profesorul de drept internațional Shabtai Rosenne, generalul în rezervă Amos Horev și doi observatori străini, lordul William David Trimble (Irlanda de Nord, premiul Nobel pentru pace) și juristul canadian Ken Watkin, fost procuror militar șef.
Comisia Tirkel a fost ridiculizată în mass-media israeliană, datorită vârstei înaintate a participanților, fiind poreclită “brigada geriatică”. Primii chemați să depună mărturie au fost premierul Netanyahu, ministrul apărării Ehud Barak și șeful statului major Gabi Ashkenazi. Depozițiile celor trei s-au dovedit a fi contradictorii, mai ales în ceea ce privește modul în care s-au adoptat deciziile politice, asumarea responsabilităților și previziunea scenariului confruntărilor. Aluziv, Netanyahu a aruncat vina asupra lui Barak, iar Barak asupra primului ministru și asupra armatei, pretinzând că rolul său era politic, nefiind implicat în detalii militare. Aceste afirmații apar absurde, având în vedere trecutul militar și autoritatea celui mai decorat soldat din istoria Israelului. În contrast cu cei doi politicieni, șeful statului major, Gabi Ashkenazi, și-a asumat pe deplin responsabilitatea erorilor și a susținut că, în cazul în care informațiile ar fi fost complete, ar fi pregătit marina pentru o ripostă mult mai violentă. În opinia israelienilor, Netanyahu si Barak și-au pierdut din credibilitate, iar ziariștii l-au lăudat pe șeful statului major pentru curajul său.
Comisia Tirkel ar fi trebuit să-și continue investigațiile, dar o întâmpinare la Tribunalul Suprem a întrerupt desfășurarea anchetei. S-a constatat că, în virtutea unei legi votate de curând, orice comisie de acest nivel trebuie să includă cel puțin o femeie. Această hotărâre a Parlamentului venise ca urmare a presiunilor mișcărilor feministe, iar nerespectarea ei contravine legalității. Chiar dacă și-au început activitatea, cei cinci bărbati sunt nevoiți să aștepte desemnarea unei doamne (câteva fuseseră solicitate, dar au refuzat, considerându-se incompetente ), astfel că lucrările au fost înghețate.

Simultan, Controlorul Statului, Micha Lindenstraus a inițiat o anchetă separată asupra aceluiași incident.


Comisia ONU și deznodământul previzibil

ONU nu a așteptat concluziile israeliene. La presiunea Turciei și la cererea Consiliului de Securitate, secretarul general Ban Ki-moon a hotărât constituirea unei comisii de anchetă internațională condusă de fostul prim ministru al Noii Zeelande, Geoffrey Palmer, și de președintele Columbiei Alvaro Uribe. Din comisie fac parte reprezentantul Israelului Joseph Ciechanover, expert în securitate și finante, și un reprezentant al Turciei, Ozdem Sanberk, fost ambasador în diferite țări europene.

Guvernul israelian, deși Netanyahu încercase inițial să se opună, “convins” de USA, a fost nevoit să accepte decizia ONU, dar a reacționat pe diferite voci. Unul dintre miniștrii (Ben Eliezer) a declarat televiziunii că Israelul nu trebuie să se teamă de o altfel de comisie, deoarece nu are nimic de ascuns. Această afirmație ar fi valabilă dacă ONU, comitetele și deciziile ei s-ar baza pe onestitate, standarde internaționale și principii umanitare bine definite. Dar, având în vedere rezoluțiile unilaterale antiisraeliene din ultimii ani, precum și atmosfera generală pro-palestiniană (susținută azi și de Quartet și de președintele Obama), există serioase dubii în privința capacității și a obiectivității acestei organizații. Să nu uităm că, în septembrie, Turcia va deveni președinta Consiliului de Securitate, iar această funcție nu este numai simbolică, ci conferă și privilegii.
Conform mandatului, atribuțiile comisiei ONU ar trebui să se rezume la scoaterea la iveală a adevărului, la sublinierea greșelilor, în scopul unor concluzii care să evite repetarea unor incidente asemănătoare, cu pierderi de vieți omenești; dar nu încape îndoială că rezultatele investigațiilor se vor materializa într-o condamnare a Israelului de către Consiliul de Securitate, iar USA, în ciuda prieteniei ostentativ afișată de Obama, cu ocazia ultimei vizite a lui Netanyahu la Washington, au interese strategice și militare în Turcia, și vor face tot posibilul ca Ankara să fie satisfacută de rezoluțiile viitoare.


“Death in the Med” – BBC obiectiv

Stația de televiziune BBC a prezentat, de curând, un reportaj, “Death in the Med” (Moarte în Marea Mediterană), realizat de Jane Corbin, în care încearcă să prezinte în mod obiectiv desfășurarea evenimentelor legate de incidentul dintre armata israeliană și flotila Mavi Marmara. Deși BBC este considerată în Israel ca fiind ostilă și unilaterală, reportajul “Death in the Med”, reluat de televiziunea israeliană, se remarcă prin încercarea de a dezvălui cât mai multe detalii, în mod obiectiv și profesional.

Imaginile, mărturiile și comentariile, explicite sau implicite, duc la următoarele concluzii:

- Gaza nu era victima unei “crize umanitare”, nu lipseau alimentele și apa, ci doar materialele pentru construcții (care au fost permise de Israel dupa ridicarea blocadei terestre).

- Flotila Mavi Marmara nu avea ca scop “ajutorul umanitar”, ci doar a vrut să creeze o provocare, pentru a sparge blocada navală asupra Gazei, condusă de organizația teroristă Hammas, care a lansat mii de rachete asupra populației civile din sudul Israelului.

- Ajutoarele umanitare erau nesemnificative (printre ele medicamente cu termen expirat).

- Activiștii mișcării IHH au fost inițiatorii violențelor și erau susținuți din umbră de guvernul turc.

Chiar dacă sunt relevate erorile strategiei militare israeliene, reportajul indică, fără dubiu, intențiile malefice ale organizației IHH și manipularea mass-mediei internaționale, în scop propagandistic, anti-israelian.

Acestă obiectivă și onestă relatare a creat deja valuri în rândul organizațiilor pro-palestiniene, care pun la cale demonstrații în fața sediului BBC. Numeroase scrisori de protest au fost adresate stației de televiziune britanice, obligând-o la un răspuns ferm, de susținere a reportajului doamnei Jane Corbin, spectatorii fiind invitați să judece ei înșiși evenimentele. Grupări islamice s-au lamentat și referitor la prezentarea membrilor IHH din unghi religios, fiind intervievați activiști care incitau la violență, la distrugerea Israelului, fiind gata să se sacrifice ca “martiri” (shahid) în numele lui Allah. Însăși difuzarea în timpul Ramadan-ului este percepută de musulmani ca jignitoare.


Israel nelegitim?

Fără legătură cu acest reportaj, concluziile comisiei de investigație, desemnată de Ban Ki-moon, nu vor fi favorabile Israelului. Consiliul de Securitate, condus de Turcia (care deja face parte din cei 15 membri), nu va ține seama de rezultatele anchetei israeliene, va condamna statul evreu, care nu se poate baza pe un veto al USA.

Rezoluțiile repetate antiisraeliene, susținerea oarbă pro-palestiniană (fără distincția necesară între guvernul condus de Mahmud Abbas și mișcarea teroristă Hammas – care a transformat Gaza într-un satelit al Iranului) vor fi urmate, din aproape în aproape, conform unui scenariu prestabilit, conceput de axa Turcia-Iran-Siria-Liban, de înrolarea multor state într-o tabără ostilă Israelului.

Dinamica evenimentelor din zonă, implicarea unor țări europene și a USA în așa-zisa “cauză umanitară”, declarațiile Quartetului și agenda președintelui Obama, de a impune o pace care să oblige Israelul la retragerea la granițele din 1967, simultan cu formarea unui stat palestinian (în timp ce Hammas continuă să nu recunoască Israelul), nu vor pune capăt stării de beligeranță, ci vor duce la o izolare a Israelului pe plan internațional, la mistificarea adevărului, la deprecierea valorilor democratice, a principiilor, a adevărului istoric.

Dar ce contează toate astea, când întreaga lume este ghidată de interese și de teama izbucnirii unei confruntări mondiale? Þările arabe se vor alia, în timp, “axei răului”, care a transferat conflictele politice și militare în sfera războiului de propagandă, în mass-media, orientând opinia publică internațională, treptat, spre o nouă noțiune, care, reluată de mijloacele de comunicație, va prinde rădăcini în conștiința omenirii: ILEGITIMITATEA STATULUI ISRAEL.