Mândria de a fi român
(note de lectură )


De câțiva ani mă tot gândesc în ce fel să organizez în școala unde lucrez o manifestare prin care să marcăm centenarul zborului cu reacție. Aniversările acestea sunt ocazia perfectă pentru a obține atenția elevilor, întotdeauna doritori să își explice de ce mass-media aduce în discuție anumite evenimente.
De aceea, am fost foarte bucuros când, într-o bună zi, am aflat de iminenta apariție a unui studiu dedicat lui Henri Coandă. Mi se oferea și bibliografia autorizată în domeniu, necesară pentru reușita manifestării plănuite de mine, o carte care se recomanda singură prin numele autorilor: Cristian Crăciunoiu și George Paul Sandachi. Și mai mult m-am bucurat când aceștia mi-au oferit textul, pentru o lectură preliminară și pentru traducerea unei părți a lui în limba engleză. Recunosc că, deși nu sunt adeptul lecturii pe calculator, am fost foarte tenace și am făcut traducerea cât am putut de repede, cu speranța să contribui și eu la grăbirea datei de apariție a volumului.
Și ambiția cercetătorilor (și a traducătorilor) a fost răsplătită: cartea a fost scoasă în public la Ziua Aviației, cu prilejul mitingului de la Aeroportul Otopeni, o manifestare dedicată, și ea, centenarului. Am fost printre primii care au pus mâna pe ea și am avut grijă să o arăt tuturor cunoscuților de pe platforma rezervată publicului. Era (este) o adevărată încântare prin aspectul grafic, realizat de Daniel Toma.
M-am grăbit să o recitesc imediat ce am ajuns acasă. Am redescoperit acest text atractiv, plin de informații interesante și importante și bogat ilustrat.
Henri Coandă face parte dintre acele personalități a căror biografie nu a fost pe deplin scrisă. Născut în România, și-a petrecut copilăria atât în țara natală, cât și pe meleaguri străine, acolo unde familia a fost nevoită să îl urmeze pe ofițerul-diplomat Constantin Coandă. După un traiect care a cuprins Austria, Franța și Belgia, familia a revenit în România, exact atunci când Henri trebuia să devină elev. A învățat la școli bucureștene și la Liceul pentru fii de militari de la Iași, dovedindu-și pasiunea pentru științele exacte. A urmat apoi, firesc, Școala de ofițeri de artilerie și un stagiu de pregătire în Germania, perioadă în care s-a cristalizat interesul tânărului Coandă pentru aeronautică, în 1906 proiectând și construind primul său avion.
Autorii cărții îl însoțesc, apoi, pe Henri Coandă în toate încercările de a concepe și realiza alte aparate de zbor.. Se pune accentul pe stăruința tânărului român de a găsi soluții noi la problemele zborului mecanic, soluții bazate pe calcule și experimente numeroase. Sunt oferite cititorului, în facsimil, brevete de invenție emise de Ministerul francez al Comerțului și industriei Sunt, de asemenea, evocate relațiile sale cu mari savanți ai epocii, ca Eiffel sau Painlevé, care l-au ajutat să își realizeze experiențele și să formuleze concluziile. Rezultatul acestor studii va fi aparatul „H. Coandă-1910”, prezentat la cel de-al doilea Salon Aeronautic de la Paris.
Avionul avea numeroase elemente de noutate, de la profilul aripii la forma fuselajului, configurația suprafețelor de comandă, însuși materialul din care este construit și felul în care acesta este lustruit și lăcuit, până la invenția cea mai importantă: modul de propulsie. Textul cărții este darnic cu detaliile tehnice privind configurația aparatului și modul de propulsie, venite chiar din brevetele de invenție supuse de inginerul român. Reacțiile celor care au avut ocazia să vadă aparatul expus la Paris, dar și ale unor specialiști care au studiat ulterior acest avion, sunt, de asemenea, redate de autorii lucrării, pentru că acestea vin să certifice noutatea absolută prezentată de avionul „H. Coandă 1910”. Iconografia este relevantă, aeronava este prezentată în numeroase fotografii, luate din unghiuri diferite, astfel încât nu există nici o urmă de îndoială privind autenticitatea acestora.
Un eveniment studiat îndeaproape de autorii lucrării monografice este momentul 16 decembrie 1910. După închiderea expoziției de la Paris, Henri Coandă și-a transportat aparatul pe câmpul de la Issy-les-Moulineaux, unde intențina sa facă mai multe experimente. Sunt reproduse amintirile lui Coandă reluate de diverse publicații în anii ’50 – ’60, în care este evocat primul zbor (neprevăzut) al avionului cu reacție. Experimentul se încheie prin distrugerea accidentală a aparatului și o nouă temă de reflecție pentru Coandă – comportamentul surprinzător al jetului de gaze incandescente.
Conștienți de caracterul subiectiv al relatării evenimentului de către însuși Henri Coandă, autorii lucrării în discuție încearcă, cu succes, să îl ateste și prin alte mărturii și să justifice faptul că, ulterior, constructorul nu a reluat propulsia cu reacție la alte avioane. Pentru că Henri Coandă nu s-a oprit la acel avion, ci a continuat cu un bimotor cu elice, care ar fi trebuit să fie expus la al treilea Salon Aeronautic (Paris, 1911), dar a fost distrus de către pilotul Boutmy înainte de deschiderea acestuia. Și această creație prezenta numeroase elemente de noutate, printre care folosirea a două motoare sincronizate (care puneau în mișcare o singură elice).
Apoi a devenit colaborator al unui constructor englez de avioane. Rămas în pană de mijloace materiale, Coandă a fost nevoit să accepte oferta societății The British and Colonial Aeroplane, unde a conceput si a introdus în fabricație mai multe avioane sub marca „Bristol-Coandă”. Fiecare dintre aceste avioane prezenta inovații importante. Statul român a achizițonat astfel de avioane cu destinație militară, intrat în dotarea armatei române, acest lucru fiind, binențeles, pe larg relatat în cartea de față.
Ultima parte a lucrării se referă la activitatea lui Henri Coandă după izbucnirea primului Război Mondial. Încadrat ca ofițer de artilerie în armata franceză, Coandă este detașat la uzina Delaunay-Belleville, unde realizează un avion biplan pentru reglarea tirului artileriei, apoi, în 1916 (după ce autoritățile franceze refuzasera cererea guvernului de la București de a-i permite să revină în țară), un alt biplan bimotor, pentru misiuni de bombardament și recunoaștere, un hidroavion și un bombardier bimotor pentru misiuni la mare distanță.
Înaintea concluziilor, autorii cărții dedică un scurt capitol și aerodinei lenticulare.
Lucrarea nu putea fi închisă înainte de a se studia eventualul impact al reușitei propulsiei reactive încă din anul 1910. Poate că nu venise încă momentul unei astfel de cuceriri tehnice, așa cum spune Gustave Eiffel? Cert este că, odată cu impunerea avionului cu reacție, în anii celui de-al doilea Război Mondial, cercetările lui Coandă din primul deceniu al secolului trecut au revenit în actualitate și au fost aplicate de constructorii de aeronave.
„Henri Coandă … și avioanele sale” este una dintre acele cărți necesare nu numai pentru a contura personalitatea unui mare savant și creația sa. Coandă, un om de știință recunoscut astăzi pe plan mondial, nu este încă îndeajuns de cunoscut și promovat. Mai exista documente nestudiate, mai trebuie evaluată importanța multora dintre rezultatele cercetării lui științifice. Cartea aceasta – mai ales prin faptul că apare în ediție bilingvă, română-engleză, fiind, astfel, accesibilă și cititorilor străini – este una dintre cărămizile prin care se edifică această importantă construcție: cunoașterea cât mai profundă a unor realități istorice și, prin aceasta, revendicarea, pentru națiunea română, a locului pe care îl merită în evoluția științifică și thnică a omenirii.