A șocat pre mulți cititori și, se va vedea efectul la apropiatul Târg de Carte Gaudeamus, disciplina probabil nonformală arătată de scriitorii noștri români din RO în ceea ce privește executarea vreunor ipotetice directive, apropouri, indicații și orientări, dar eu cred că avem nefericita rezultantă vectorială, precum recent la aniversarea Paul Goma 75 de ani, a comportamentului fiecăruia după cum i-a dictat-o conștiința, anume să nu se afișeze. Tare neplăcut este că au fost lipsiți de vizibilitate tocmai scriitorii (a se inventaria numele din relatările de presă!) atât la una din ultimele activități literare din sediul pierdut, Casa Monteoru simbol pe legitimațiile USR, priveghiul, cât și la funeraliile poetului Adrian Păunescu, precum Goga sau Vieru posibil Poet Național pentru urmași, pe care l-au lăsat astfel pradă discursului lăbărțat al politicianului Corneliu Vadim Tudor, cu primejdia de a se lăți până la Atlantic și Atlantida ocara de naționalism extremist pentru o Operă Completă pur patriotică de o viață cât mai multe vieți ale altora.

Toată stima pentru emoționantul discurs funebru al revoluționarului Varujan Vosganian, delegatul USR (vicepreședinte), președinte al Uniunii Armenilor din România și autor al unei lecturi obligatorii – Cartea șoaptelor (Polirom, 2009), distins orator care și-a atenuat pentru multă vreme adeversitățile adunate ca ministru de finanțe liberal.

Și nesfârșită uimire și admirație pentru miracolul care a luminat parcă și mai mult această însorită zi de noiembrie: stânca realității basarabene!

Îi reamintesc pe înalții oaspeți: președintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, academicianul Mihai Cimpoi, academicianul Gheorghe Duca, președintele Academiei de Științe a Moldovei ((născut ca și Adrian Păunescu în Copăceni!), poetul Nicolae Dabija (din marea generație a bătăliei pentru Limba noastră cea română, purtată ca redactor șef al săptămânalului Literatura și Arta), membru de onoare al Academiei Române, și, nu știu de ce, nu uit să amintesc aici și pe prietenul nostru poet din Serbia, inconfundabilul Adam Puslojiæ, membru de onoare al Academiei Române, căruia îi înțelegem dezolarea de a-l vedea pe Adrian Păunescu acum nedespărțit de Nichita Stănescu într-o Românie mai bună.

Acești oaspeți dragi au deschis ochii cârcotașilor asupra unei virtuți a Cenaclului Flacăra complet uitată în valul de obiecții și denigrări legate de slujirea statului totalitar ceaușist. (Da, a existat și această funcție! Spectacolele aveau o secvență de bolșevism asiatic pe care o înghițeai cu scârbă, cam cum înghiți azi atâta publicitate, dar mai aproape de vomă! Dacă decupai această concesie obligatorie finanțatorului, obțineai însă lamura unui document acceptabil, cum avem filmul „Te salut generație în blugi” sau grupajul de trei viniluri Electrecord despre Cenaclul Flacăra, din care suntem uluiți și azi cum a fost posibilă atunci la montaj purificarea de pupincurism!).

Puțini contemporani se vor fi gândit la efectul ca de Europă Liberă în R.S.S. Moldovenească al educației patriotice desfășurate de Cenaclul Flacăra străbătând țara în lung și-n lat, tulburând locurile unde nu se întâmpla nimic altceva decât propagandă ceaușistă care, așadar, preexista, nu o aduceau folkiștii!

Noi bucureștenii care ajunsesem de înțelegeam de pe micul ecran bulgăreasca vorbită de un Alain Delon, ne putem închipui emoția de peste Prut când radioul românesc îl aducea într-o multașteptată seară de luni, de pildă pe vecinic tânărul Tudor Gheorghe cântând: "A fugit pe sub fereastră/ Rusul cu Moldova noastră", și atâtea vechi cântece naționale, inclusiv viitorul imn al lui Alexei Mateevici, „Limba noastră”!

Pe stânca realității basarabene, s-au rezemat, așadar, funeraliile de posibil Poet Național (certitudinea nu o poate aduce decât posteritatea) ale lui Adrian Păunescu, altfel multe suflete prozaice de observator neimplicat n-ar fi văzut la Cimitirul Bellu decât un politician printre politicieni, într-o zi în care nebucureștenii sosiți la Ateneu au mai avut o consolatoare surpriză: statuia ecvestră a Regelui Carol I, realizată de Florin Codre respectând monumentul realizat cândva de marele sculptor croat Ivan Mestroviæ și topit de bolșevicii noștri ca să-l toarne pe Leninul din Piața Scânteii, se află deja pe soclul din dreptul Bibliotecii Fundațiilor Regale, în ciuda opoziției unei părți a societății civile preocupate de fluidizarea circulației în Piața Palatului Regal.