*
Toată viața mi-o umblai îmbrăcată-n cucuielile simțului egalității implantate-n organic.
Descoperii, acum, cum că toate cucuiele au fost un fals academic, și c-am “tras” procentul integral de 100% pe tot timpul vieții mele, deși îi expirase termenul (implantantului!) fix de la nașterea-mi; ba, și mai rău, aflai că ignorai faptul că fiecare zi ce-mi trecea fu de parcă eu fui un demn actor într-o comedie științifică williamshakespeareană – personal, nu-mi place Shakespeare, fiindcă doar expune/exploatează/și “exploadează grobianisticește” tot felul de lucruri, pornind de la micile nenorociri adolescentine... până la absența cultivării/acceptării cultului personalității unui handicapat politic.

Hm, de!: tocmai ce voiam să vă-mpac, și eu, cu povestea egalității politice (“ceacare”!), fără amendamentele “necesarmente necesare” de cam cum și de ce-ar c-am trebui ca să nu ne petrecem/prefacem a fi perfuzați cu sare (prin bucate, ptiu drace!) de dincolo de sita cosmopolită williamshakespeareană de prin ochii oamenilor; adică n-ar fi necesar să ne controlăm fără lacrimi, întreb?

Ete c-am fost în stare să-mi pun o întrebare!

**
O.K.-ei (după cum se spune imunitar!), șefa Camerei Deputaților are acum gambele cam pline de colesterol, dar: de ce în proba video nu apare decât un picior al Camerei Deputaților, nu și celălalt picior al infractoarei Camere a Deputaților?
Vreau să văd, peste cadavrul meu intelectual, și filmul celuilalt crac al Camerei Deputaților, ăla ce nu apare pe Google și pe TOATE TELEVIZIUNILE DE ȘTIRI DREPT PROBÃ PENALÃ ÎN MOTIVITATEA ACUZAÞIILOR, asta ca să nu mă ante-pronunț înainte de moarte, și ca să nu mă bag în infracțiune pe sub poalele Camerei Deputaților în căutarea piciorului nefilmat. Poate că … Camera de Filmare a Camerei Deputaților era... la ciclu.

***
Iar mă integrai eu, cumva grosolan, în intimitatea camerei ce tocmai proteja...!