Domnule președinte,
Am speranța că vă prind în toane bune. Poate e dimineață la dumneavoastră și exact în timpul acesta gustați din omleta cu de toate, poate chiar apucați ceașca de cafea să o duceți la gură, în timp ce cu mîna cealaltă citiți Curierul zilei sau călătoriți pe www.poezie.ro. Or, dacă nu se întîmplă așa, îmi închipui că un consilier vă va aduce cîndva la cunoștință acest mesaj pe care îl tocmesc în pagina zilei, în duminica asta, imediat de după Sfînta Maria.

Asist cu înfrigurare, de foarte multă vreme, la întîmplări pe care oglinda cotidianului le reflectă, deloc deformat, în viața celor care încă mai cred în acel SÃ TRÃIÞI BINE! Tare mi-e teamă, domnule președinte, că visul acesta nu va deveni niciodată realitate. Am avut prilejul și bucuria de viață să mă număr printre cei care v-au cunoscut. Acum cîțiva ani, pe scena Festivalului de la Mamaia, am înmînat Premiul Presei, moment în care am mimat pe scenă o discuție la telefon, gest surprins de televiziunile momentului, care, imediat, au întors camerele tv de la mine și le-au îndreptat spre dvs. Apoi, de-a lungul vremii, am mai avut parte și de alte scurte secvențe, dar lumea e mare și nu consider importante aceste întîmplări decît pentru mine, întîmplări pe care le păstrez în inima mea de poet. Aș avea multe de povestit, așa cum cred că milioane de români au deja pe buze întîmplări mai mult sau mai puțin frumoase, cazuri și necazuri, amintiri ori dorințe. Ceea ce m-a făcut însă curios, ce m-a pus pe jar, ce m-a făcut curajos, ce m-a indignat este altceva. Am prins din zbor, de pe canalele media, o informație care, dacă chiar se va fi finaliza, va fi bătută în cuie, cum se spune, va pecetlui cu certitudine începutul unui spectacol a cărui cortină va cădea definitiv, lăsînd la vedere marea prăpastie în care România se va afla în cădere liberă. Despre ce este vorba? Iată, domnule președinte, ce mă pune crunt pe gînduri! Polițiștii români, și așa vai mama lor, vor rămîne fără drepturi, nu vor mai primi acele indemnizații pentru ore de noapte, nu vor mai primi amărîta aia de bancnotă pe care sînt înscrise două-trei zerouri. Ca jurnalist care spintecă nopțile și zilele întru vederea unei reale situații, vă spun că, dacă nu întreprindeți de urgență ceva, ne vom prăbuși. Nu cred că este cazul să vă spun că, în lumea cea mare, cel mai important lucru, primordial, este să asiguri LINIȘTEA! Liniștea, domnule președinte, siguranța cetățeanului, fiindcă, dacă nu vă supărați, fără această liniște nu vor exista nici economie, nici cultură, nici turism, nici inventică, nu va exista decît un total haos, pe care, de altfel, observăm că îl conturează această debandadă politică, generată, printre altele,și de trecerea crizei, care și-a înfipt destul de adînc tălpițe și prin curtea patriei noastre. Fără doar și poate, polițistul român nu merită un asemenea tratament, fiindcă el se reflectă, de fapt, asupra cetățeanului. Pe de altă parte, numărul celor în uniformă înfrățiți cu șmecherii e din ce în ce mai mare, cum și numărul polițiștilor care au deja grad mare în corupție. Porniți și luați la bani mărunți prin urbea Piteștilor ori prin țară și o să vedeți polițiști care stau la tejgheaua drumului cu infractorii, în timp ce victima stă rușinată și blocată cu capul în pămînt, de luatul la mișto al individului în uniformă. Haideți să vă arăt inși de pe la secția unu ori patru pe mînă cu huidume de prin lumea interlopă, ori de la alte secții. Nu sînt mulți poate și slavă Domnului că printre polițiștii corupți se află și oameni profesioniști, oameni care iubesc meseria de polițist și care, atunci cînd merg acasă, se uită cu bucurie în ochii copiilor lor. Or, domnule președinte, dacă dumneavoastră nu încercați să îndreptați lucrurile, să-i dați polițistului român ceea ce i se cuvine, adică drepturi grele, bani și legi care să-l apere, o sfeclim! Îi pierdem, domnule Băsescu, și atunci chiar că nici dracu’ nu ne mai scoate din rahatul acesta. Așa să ne ajute Dumnezeu!