poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-04-22 | |
Român în lume
Poezia disporei române după 1990 – Spania Antologie bilingvă de poezie românească Cristina Lincu, Dan Munteanu Colán În colaborare cu Gelu Vlașin, Cătălin Marleneanu. Prolog de Dan Munteanu Colán Traducere în limba spaniolă de Dan Munteanu Colán și Eugenia Alexe Munteanu. Editura Fundației culturale IDEEA EUROPEANÃ, 2004. *** Proiect realizat de : Asociația româno-spaniolă “România” în colaborare cu “Român în Lume”, cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României. ***** PROLOG În societatea actuală, dominată de globarizare și informatizare, zilnic se aud voci care denunță brutala invazie a mass mediei și internet-ului în viața noastră particulară, și atrag atenția asupra primejdiei dispariției literaturii din viața culturală. Deși este adevărat că sunt tot mai mulți cei care se uită la televizor si navighează în internet în loc să se ducă la teatru sau să intreî]ntr-o bibliotecă, nu putem nega vitalitatea și prezena permanentă a literaturii în viața noastră. Literatura n-a murit – proclamă nenumăratele persoane care răsfoiesc și cumpără cărți , care citesc în metrou, în autobuz sau în tren , precum si faptul că zilnic se publică noi titluri. Asistăm cu satisfacție la o autentică renaștere a literaturii , a poeziei ca mijloc de comunicare a ideilor, cunostințelor si sentimentelor. Pentru că a citit înseamnă a informa , a ști și a participa activ în procesul comunicării; a ne lăsa imaginația să zboare dincolo de cuvântul scris, a da frâu liber capacității noastre de a recrea, de acord cu propria noastră personalite, și de a percepe textul cu toate simțurile noastre. Este ceea ce sperăm să se întâmple, stimați cititori, când veți deschide această carte. O antologie este întotdeauna subiectivă, se supune afinităților selective și afective, și întotdeauna i se va putea reproșa că este incompletă. O antologie este o sumă de diferiți autori, cu personalități distincte, cu diverse sensibilități artistice, care au întotdeauna un numitor comun- spațial, temporal, de generație, estetic etc. Prezentul volum un se putea îndepărta de aceste coordonate generale. Reunește în paginile sale autori de ambele sexe, foarte diferiți ca vârstă, categorie socială, studii, pregătire, profesie, stil, curent literar etc. Pentru unii dintre ei, includerea în această antologie înseamnă debutul editorial; alții au publicat până acum diverse cărți în România. Dar în cazul volumului pe care îl aveți în mână, stimați cititori, nu trebuie să vă opriți asupra acestor aspecte, ci asupra semnificației lui mult mai profundă. Pentru că, după părerea noastră, este modul cel mai adecvat, ales de românii stabiliți în Spania de a face cunoscuți în alt fel decât cel de zi cu zi. În țara marilor fapte eroice si a aventurilor fabuloase, Spania, îndrăznim să afirmăm că și această carte este o faptă eroică. După 1990, ca urmare a schimbării politice care a avut loc în România, mulți români au emigrat în Spania, pentru a începe de la zero, să muncească într-o țară liberă, încercând să înceapă o viață nouă, mai demnă. Există multe comunități de români în toată Spania, de la Alcalá de Henares până la Castellón și Barcelona, sau de la Bilbao până în Insulele Canare. Oamenii din jurul lor îi cunosc din viața cotidiană ca persoane muncitoare, cinstite, amabile, cu sufletul deschis, generoase, dar de multe ori nu știu nimic sau foarte puțin despre locul de unde vin, despre civilizația, cultura, tradițiile si obiceiurile lor. Prezentul volum, autentic manifest destinat românilor și spaniolilor, s-a publicat sub auspiciile Asociației româno- spaniole “România”, a proiectului “Român în lume” si a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni din cadrul guvernului de la Bucuresti, si a văzut lumina tiparului mulțumită generoasei, dezinteresatei si totalei dăruiri a Cristinei Lincu. Prin această antologie poetică, românii stabiliți în Spania vor să demonstreze cine sunt în realitate: oameni cultivați, pregătiți, mostenitori ai unei bogate și vechi culturi europene, ai uneia dintre cele mai interesante și originale creații folclorice a continentului nostru, ai unei civilizații care, mereu deschisă la cele mai binefăcătoare influențe, a știut să-si păstreze propria identitate în ciuda vicisitudinilor istoriei, și nu în ultimul rând, vorbitori ai unei limbi romanice, bastion al latinității între limbi și culturi complet diferite, ce un o dată au încercat să anihileze spiritualitatea românească. Cultura si civilizația românească s-au dezvoltat și îmbogățit neîncetat, într-o permanentă strădanie impusă de Istorie – România a fost apărătoarea simțirii europene chiar la hotarele Europei timp de veacuri- și de a ajunge la o spiritualitate rafinata și complexă, la nivelul oricăreia dintre marile culturi și civilizații europene. Românii care trăiesc și muncesc în Spania nu și-au uitat limba si cultura, rădăcinile, bogatele tradiții și obiceiuri, în timp ce încearcă să se integreze într-o nouă realitate- cea spaniolă- însușindu-și tot ceea ce este mai bun în viața materială și spirituală a spaniolilor. Aceasta este, după părerea noastră, mesajul fundamental al volumului de versuri Român în Lume, și numai pornind de la aceste coordonate vom putea înțelege esența și finalitatea acestei cărți. Condiția de emigrant, de persoană ce simte că trăieste în altă lume, în care încearcă să se integreze total, fără să rupă însă definitiv legăturile cu glia strămoșească, păstrând vii toate amintirile propriei realități, este ideea dominantă în majoritatea poeziilor, cu prezența implicită și aproape obsesivă a sentimentului de dor(acelasi cuvânt e folosit de poeta galiciană Rosalía de Castro în lirica sa). Dor este un cuvânt care poate însemna “dorință, jind, alean, melancolie, nostalgie, năzuință, aspirație”, cu un sens asemănător cuvântului portughez saudade, sau al celui german Sensucht . Pentru români, conceptul de dor este o dimensiune a vieții, strâns legată de concepte ca iubire, tristețe, singurătate, destin. Dragostea pe care o exprimă acest cuvânt este foarte complexă: nu se referă doar la iubirea pentru o persoană, ci și pentru meleagurile natale, pământul strămoșesc, patria, familia, sau chiar natura întreagă, cosmosul. Și în splendidele metafore ale poeziei populare românești sentimentul de dor se situează mai presus de legile ce cârmuiesc timpul și spațiul pământean. E un sentiment ce produce tristețe, suferință, chiar și moartea, care poate distruge ființa omenească, dar, în acelasi timp, o poate face fericită; este o forță ce poate da viață întregii naturi și poate face ca sufletul omenesc să atingă dimensiuni universale. În literatura populară românească, expresia poetică a acestui concept este, în primul rând, genul cunoscut cu numele de doină, cuvânt de origine sanscrită. Concept necunoscut în lirica universală, doina este o poezie sau un cântec nostalgic, care exprimă dorul, melancolia poetului popular pentru peisajul cu care se identifică, nostalgia trezită de ființele iubite, zbuciumul și tristețea, singurătatea, dorința de a revedea ființa dragă sau fericirea unei dragoste împlinite. În literatura populară românească, cele două concepte, dor și doină sunt inseparabile. Și în ciuda faptului că antologia de față reunește doar creații lirice culte, datorită legăturii dintre conceptele menționate, multe dintre poeziile incluse par îndepărtate ecouri ale vechii doine. Dan Munteanu Colán , Las Palmas de Gran Canaria, octombrie 2004. *** Manuela Catalina Oancea (Barcelona) Manuela Catalina Oancea pe Agonia.Ro umbră nebună meditație A pus urechea la pământ și-a auzit usor bătând inima lui... Acolo, undeva și nicaieri era ascuns începutul și sfârșitul Universului. Încercând să descopere misterul, omul a fost înghițit de pămaânt. ... Și acuma-i cu pământ pe față înmormântat în Univers. Va învinge viața și moartea... (omul) Oare va fi biruitor? întuneric Îngenunchiat,lipsit de putere mă las atins de moarte și cad în întunericul vieții apuse, Întunericul e tot ce rămâne după ce eu nu mai sunt, eu sunt infinitul absolut. Întunericul lasă-l așa! Până învie lumina... **** Mae Stanescu (Barcelona) Mae Stanescu pe Agonia.ro era o frumusețe de vară era o frumusețe de vară o ascultam lipită de aer prin urechea galbenă a unei seri înspumate venea cu greieri, mă umplea cald mă arginta cu argintul porumbilor cu foșnetul lor aproape marin aproape că începusem să îmi dezbrac umbrele una câte una goală pana la o transparență safirica prin care trecea neîmpiedicat râsul timpului mirosea a iarbă dormindu-și în sânge simfonia tacerilor și acordurile pământului pământul mi se-nvârtea încet sub călcâi eu am spus atunci e o frumusețe de vară prin lume lasă-ți moartea pe pietre și vino și tu amintiri cineva a cules floarea de colț a îngenunchiat înălțimile a-ngândurat apusul peste lume doar o ploaie maruntă și eu mă preumblu cu amintiri în această beznă un spațiu alb de la o vreme rămâneam în urmă cuprinsă de somn în spațiul alb dintre două invazii în surdina visului tropotul cailor devenea un ecou perimat și nu mi-era frică din ce în ce mai aproape mă fascinau cărăbușii întorși din secretele iernii un sentiment de rouă acoperind literele mă surprindea degetul îngerilor muiat în lacrima pamantului o încercare de a cunoaște iubirea fără aripi, zborul fără aripi, aripa fără aripi, fără aripă gândeam că de acum nimeni nu ne va mai chema la război rămași in urmă într-un spațiu alb cuprinși de somn cu păsări crescute în suflet tăcerea sa nu ma crezi cand am sa-ti spun te iubesc eu nu stiu sa iubesc la mine iubirea e un strigat lacom, un fel de dor si dac-am sa-ti spun imi e dor sa nu ma crezi sunt tristetile mele pulsand neegal un sange de toamna si nici trista nu sunt tristetea e iluzia unei singuratati pe care, chiar si pe ea, atat de singura fiind, am nascocit-o ca pe-un refugiu strident sa nu ma crezi decat atat cand tac tacerea mea niciodata nu minte ***** Claudiu Stroe (Madrid) Claudiu Stroe pe Agonia.ro acum… e incă mâine Acum...e inca maine si-ai obosit sa cauti prin lumile de sare, oglinzi in care sa privesti fara teama de adevar. In jurul tau si ceasurile-au stat. Iar Timpul – balanta rupta intre doua clipe – se zbate ca o aripa de Phoenix scurmand cenusa in cautarea unei scantei din care sa renasca. acum.... e inca maine in spatele pleoapei ard inca focuri pe altare de zei uitati si acul busolei ingheta iar Nordul...e intotdeauna spre tine. declarație de dragoste ! S-au nascut stele Din colbul talpilor tale Si n-ai stiut nicicand Daca stralucirea lor Iti lumineaza urma pasilor Ai rupt conduri dupa conduri Calcand pe lumina lor Si-au murit vise Din parfumul buclelor tale Daca-i fi fost o poveste Te-ar fi povestit bunicii la gura sobei In noptile cand rataceai Printre focuri Cand visai ca viata Ti-e doar o rama de tablou Pentru primavara gandurilor mele! Dansul Ne cantau fulgii de zapada Si-i ascultam vrajiti cu degete rascolind prin trupuri al meu, al tau.. stiam ca privirile noatre se cearta pe ceea ce vad se atingeau si-si sopteau "e mai frumos, e mai frumoasa!" ne aruncam temerile in dansul fulgilor si pluteam odata cu ei catre abisul dintre carnuri fierbinti topind cu rasuflari de-argint lumea dintre noi “fluid nebun in cautarea unor verbe” o mare de cuvinte ne construiam tacerile din ele si ne jucam cu-adverbele de timp nestiind ca Batranul le are pe inventar zimbeam, gandindu-ne ca ni le va cere-napoi intr-o zi cand ne jucam, si ne priveam si fulgii ne-au acoperit in plete, si-n suflet, si-n priviri. ***** Mirela Vlaica (La Coruòa) Mirela Vlaica pe Agonia.ro eu Eu nu sunt decât mișcarea norilor peste imaginea ta reflectată în mare și zâmbetul meu e pentru că... Mie nu mi-e frică,îți strigam printre pietre, mie nu mi-e frică decât de pescărușii aceia care încearcă să prindă îngerii între două bătăi de aripi. Eu nu sunt decât adierea de vânt care-ți sărută mișcarea ochilor în fiecare dimineață Imagine Ascultă pământul cum plânge , până acum nu s-a întâmplat ca îngerii să moară pentru el. Ne iubeam în nisipul prelins de pe stele, trupurile noastre absorbind întunericul concurau cu eternitatea. După ce primisem în dar oasele vântului, încercasem să punem în ele oceanul, ne uitam la umbrele lumii, treceam dincolo de oglinzile care ascundeau peșteri și vise, acolo unde purtam la gât oasele de sticla ale vântului. Ne iubeam în nisipul prelins de pe stele, numărând lacrimile pământului… Chemare Fiul pământului ***** Gelu Vlașin (Madrid) Gelu Vlașin pe Agonia.ro mâna mintea ochiul stâng prejudicățile simțirea ultima sufletare sunt ceea ce crezi că nu e sunt valul care te ia și care te izbeste de stâncile trecutului care-ți aduce pustiul la picioarele tale sunt nisipul nesfârșitului sunt stăpânul prăpastiei eterne respira-mă sunt ultima suflare... *** Nota : Home page lui Gelu Vlașin |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate