poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-01-31 | |
(*Articolul e scris in aducerea aminte a Lunii Botezului,azi fiind ultima zi a acestei luni)
Sunt aici, sau acolo sau altundeva, in inceputul meu. Nu ma recunosc si nu-mi strig numele de botez. Incerc sa nu ma atasez de nimic si ma cufund in dezvaluirea tainei botezului. Imi trezesc mintea, si-i explic ca inca nu am patruns dincolo. Am senzatia corecta ca, fara botez, drumul in sus si drumul in jos sunt unul si acelasi. Ateii ‚uita’ de botez. Nu cred ca edificiul universului exista fara un spirit. Si, de aceea, Dumnezeu n-a facut niciodata minuni pentru a respinge ateismul, caci operele sale obisnuite il resping. Si apare intrebarea logica: este botezul necesar pentru mantuire? E chiar absolut necesar: daca cineva nu se naste din apa si duh, nu poate sa intre in Imparatie. Fara botez, ateii ajung ‚ingropati in uitare’, precum se-ntampla in mitologia greaca cu sufletele mortilor ce beau din fluviul Lethe, unul din cele cinci fluvii ale Infernului. Imediat dupa ce beau din acest fluviu, uita indata trecutul, fiind primiti in Infern. Nebotezatul priveste o viata intreaga cum trec deasupra sa norii, avand grija de vantul din jur, sau vorba Ecleziastului (XI,4): „cine pazeste vantul nu seamana, si cine se uita dupa nori nu secera”. Ceasul inaltator al botezului e ca un vers scris intr-o manastire. Botezatii, mai ales daca-s mici copii, bocesc de fericire… Ziua aceea le strabate mai departe toata viata ca intr-o strecuratoare. Exista si prunci nevinovati care mor, cum s-a intamplat cu cei care au murit din cauza maniei lui Irod. Acesti copii si fara botez vor ajunge la cer. La fel si necrestinii, musulmani, evrei etc., daca isi indeplinesc faptele prin buna constiinta vor avea mantuire si ei. La umbra vremii, fiecare e sculptura respiratiei celuilalt, a stramosului, unul din rolurile parintilor fiind sa ne boteze! Linistea faptelor nepetrecute la timpul lor e asediu, gard nevazut intre pamant si cer. Macar, acei copii sa fie salvati de ei insisi, mai tarziu, chiar si inainte de a inchide ochii. Dar tocmai aceasta nestiuta usa a amintirii pacatelor pe unii ii trezeste. Botezatul e intors cu fata spre ochiul eternitatii si cunoaste acea eternitate de un minut pe care ne dorim s-o intindem in timp. Se intampla ca sa apara arareori un ritualism mecanic, se poate pierde din inaltime, se tinde sa dispretuiesti si chemi ninsoarea si labele pasarilor sa-ti puna cruci vesnice de zapada. Nesimtirea si nebunia sufletului e pandita de necunoasterea lui Dumnezeu. Mintea (nous -ul) e dar de la Dumnezeu, dar mantuirea sufletului se face prin respectarea traditiei botezului. Si simti o voce suava care-ar spune: „Sufla aceasta lumanare: in fiecare os ti se va sadi acum un mausoleu, in fiecare picatura rosie – o piatra de hotar cu nemurirea. Si, in curand, din regatul de piatra vei trece in regatul tihnei.” Da, e vocea lui Dumnezeu catre ingerul tau. Dupa ce ne botezam, in fiecare toamna adunam frunzele din ape, primavara ascultam pasari cantand, iarna privim zapada-i topita; iata un concert unificator! Iar adanca noastra lume paralela se desprinde de noi ca ramura de trunchi. Sf. Augustin, dupa perioada persecutiilor religioase, spunea ca oricine moare intru marturisirea lui Christos, fara a primi spalarea renasterii, e ca si cum s-ar fi spalat in apa sacra a botezului. Trebuie sa simti lumanarile ce ard in loc de ochi, la fel ca acei oameni! Or, nu e alternativa decat sa te lepezi de tine, si sa-ti iei crucea in fiecare zi. In timpul persecutiilor romane, catecumenii, persoane care se pregateau pentru botez si pentru intrarea in biserica, erau adesea arestati, judecati pentru ca erau crestini si condamnati la moarte. Prin moartea lor, e ca si cum pomii si-au pierdut pasarile, scaunele stau pe masa cu picioarele spre tavan etc. Ei sunt martiri ce-au murit pentru credinta. Au ales alt rug si-n cinstea lor clopotele bat astazi cu glas betia anotimpurilor viitoare. Ma clatin liber prin ochii atator nefericiti si ma-ntreb cat frig vor indura dincolo de moarte. Iar vantul si norii pe care i-au pazit, ingana: “Sarmanii, nefericitii, ce maneci stramte au cei ce petrec in frig!” Si fac o chemare celor ce n-au cum sa bea din Lethe, celor care simt in interior concertul unificator: “hai sa le dam si-acelor ‘imediat morti’ nume vii!” |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate