Într-una din serile în care totul pare atât de normal și atât de bine, se poate întâmpla ceva care să te scotă din acea stare, ceva care să nu mai fie atât de normal, și nicidecum atât de bine… te poți trezi în fața unei situații la care poate te-ai gândit, dar nu ai avut curajul să stai pe gânduri, poți să ai impresia că visezi cu toate că acea ciupitură de test, e mult prea dură ca să îți confirme realitatea.
Eram pe veceu. A sunat telefonul. Da… era un… prieten. După o discuție aprinsă, am căutat o cale de ieșire. Oricum nu aveam chef de companie în seara aceea…
“… da` bou ești tu! Da, băi, da! Mă faci să-mi întrerup… cina pentru așa ceva.Da mă, eram la masă. Sunt la masă. Ar cam trebui să-ți închid telefonul în nas! Tu mie? Să te văd! Hai…închide! Vezi? Te simți, mă, te simți! Poftim? …Vițel… cu puțin sos, puțin de tot… mai mult vițel! Nu, supă n-am mai apucat! Mă rog, prea puțin să merite menționată. Vițelul… vițelul face totul! Ce desert? E… (am tras apa…era cazul) un pahar de apă, să meargă mai bine-n jos și gata! Da… a fost o masă pe cinste. De ce? Crezi că meriți? Nu, păi o să gătesc alta pe când vii… Mă rog, deși nu prea meriți… de fapt, cam așa ceva meriți! Nimic, vorbeam și eu… Apropo, să vii nemâncat! (trebuia să și curăț în urma mea puțin) bine, bine, hai că eu curăț tacâmurile, strâng masa, mai am puțină treabă pe-aici… Hai că mai vorbim. Ok, papa!”
Și am scăpat de el. M-am îndreptat spre fotoliu să îmi trag și eu sufletul, însă când să mă așez, bate cineva puternic în ușă. Era cam târziu. Ce era să fac? Ori îi deschideam și scăpam de el, ori o ținea în ritmul ăsta toată noaptea și nu mai dormeam deloc. Așa că am deschis ușa…

EL: Bună, eu sunt tu!
Poate EU: Poftim?
EL: Am spus: bună, eu sunt tu!
Poate EU: Cum adică tu ești eu?
EL: Nu. Nu tu ești eu. Eu, sunt tu!
Poate EU: Domnule, dumneata ai chef de glume?
EL: Nu, deloc.
Poate EU: Păi atunci?
EL: Vroiam doar să-ți spun că eu sunt tu.
Poate EU: Și de ce să-mi spui asta?
EL: Doar așa, să știi și tu…
Poate EU: Eu sunt tu…
EL: Exact. Eu sunt tu!
Poate EU: Domnule, dumneata nu ești eu!
EL: Ei, cum să nu fiu?
Poate EU: Păi eu sunt eu.
EL: Exact, și eu sunt tu.
Poate EU: Păi tu nu ești tu?
EL: Nu… acum eu sunt tu.
Poate EU: Adică eu sunt doi?
EL: Cum să fi doi? Ești unu. Eu.
Poate EU: Normal că sunt unu. Sunt eu.
EL: Nu, îmi pare rău că trebuie să ți-o spun, dar sunt eu. Eu, sunt tu!
Poate EU: Eu aș merge până-ntr-acolo încât să spun că nu ești deloc!
EL: Păi, cum să nu fiu?
Poate EU: Nu ești!
EL: Dom’le, dumneata crezi că tu decizi asta?
Poate EU: Ei, nu! Eu, nu decid, dar vreau! Și pentru că tu spui că ești doar o parte din mine, o entitate separată și totuși de nedespărțit de mine, sau ai merge până a spune că ești eu… ei, în cazul ăsta, află bunul meu partener de discuție, pentru că asta ești, că eu nu te vreau.
EL: E absurd. Ce spui tu e că nu te vrei pe tine!
Poate EU: Cum să nu mă vreau?
EL: Nu te vrei ca persoană, nu îți place să te ai în preajmă.
Poate EU: În preajma mea?
EL: Păi eu sunt tu, corect?
Poate EU: Nu!
EL: Să zicem, pentru că așa e, vei vedea… Așadar, eu sunt tu, tu nu mă vrei… deci, tu nu te vrei.
Poate EU: Ba mă vreau! Și încă mă vreau mult.
EL: Dragul meu domn, dumneata ții să duci discuția într-un alt punct?
Poate EU: De ce spui asta?
EL: Păi nu ajunge că te vrei, te vrei mult!
Poate EU: Mă vreau!
EL: Ori, în cazul de față eu sunt tu. Tu nu te vrei pe tine, mă vrei pe mine.
Poate EU: Cum să te vreau pe tine? Domnule, te atenționez, ești pe punctul de a mă scoate din ultimul nerv.
EL: Ei, nu reacționa și dumneata atât de grav, nu am făcut decât să-ți ofer o interpretare proprie. Proprie mie… proprie ție, până la urmă!
Poate EU: Te atenționez, stimate domn, că nu mai am mult până să izbucnesc.
EL: Și în cazul ăsta…
Poate EU: În cazul ăsta, nu cred că pot să mai răspund de ceea ce fac!
EL: Și ce-ai să-ți faci?
Poate EU: Am să mă dau afară! (țip) Am să te dau afară! Gata, mi-a ajuns… nu mai rezist, mă scoți din sărite, domnule, mă scoți din sărite, și îți spun cât se poate de sincer că nu știu ce am făcut să merit una ca asta…
EL: Ei, nu fi așa melodramatic. N-ai făcut nimic. Nu ți se întâmplă nimic. Doar că ești. Suntem.
Poate EU: Mi-a ajuns! (mă calmez, zâmbind) Gata, în ideea că am purtat o conversație și nimic mai mult, te rog frumos să ieși afară.
EL: Bine, eu ies, dar rămâi pe dinafară.
Poate EU: Cum așa? (zâmbind scrâșnit) vrei să spui că dacă te dau afară, adică mă dau afară, rămân pe dinafara casei mele
EL: Ei, nu! Deși începi să înțelegi
Poate EU: (urlu)
EL: Nu, vroiam să spun că rămâi pe dinafară față de tine însuți. Nu vei ajunge să te cunoști…
Poate EU: Cum să nu mă cunosc?
EL: Păi, simplu, nu știi nimic despre tine?
Poate EU: Ce e de știut, în afară de ceea ce deja se vede?
EL: Ei, uite, de exemplu nu știi care e culoarea ta preferată!
Poate EU: Albas…
EL: Roșu!
Poate EU: Ei, cum să fie roșu?
EL: Dacă îți spun! Îți place roșul!
Poate EU: Nu îmi place roșul. Îl detest!
EL: (îmi arată chiloții) Îi vezi?
Poate EU: Aș fi preferat să nu îi văd, dar ce-mi spune asta mie?
EL: Ei, dacă ai ajuns să porți până și chiloți roșii…
Poate EU: Vezi? Aici ai greșit. Și ți-o voi demosntra. Chiloții mei, bunul meu domn, lasă-mă să-ți spun că sunt albi! (îi arăt fără să mă uit la ei)
EL: Ce spuneam?
Poate EU: Cum? Cum ai făcut asta?
EL: Domnule, ai de gând să accepți că eu sunt tu și tu ești eu, și că implicit gândim, ne purtăm la fel, doar că tu ești puțin isteric și ce să mai spun că ne cunoaștem gusturile în materie de… (îmi face cu ochiul) lenjerie…
Poate EU: (din ce în ce mai disperat) Ne cunaștem gusturile? Ce fel de femei îmi plac?
EL: Cele mai plinuțe!
Poate EU: (încerc să râd) Asta e bună! Află, dragul meu, că îmi plac fetele suple!
EL: Suple? Martie 2001. Þi-aduci aminte?
Poate EU: Ce să-mi aduc aminte?
EL: Domnul meu, dumneata ești un tip astenic, slab aș putea spune, iar femeile “plinuțe” nu sunt decât un fețiș de-al dumneata într-adevăr, pe care însă ții să ți-l antrenezi cu fiecare oportunitate! 13 martie 2001, spuneam. Erai la bar, lângă o fată…
Poate EU: Plinuță…
EL: Cum spuneam, pe care încercai să o atragi cu replicile tale ieftine gen “m-am săturat de femeia model, nu mai are nimic nou de oferit!”
Poate EU: Nu o spuneam chiar așa…
EL: Tocmai! O spuneai pe toate părțile până când fata, literalmente îți sărea în poală încercând să te convingă că nu e model... Fapt care putea să ți-l confirme oricine altcineva de la bar, bine-nțeles, dar ai preferat s o facă ea…
Poate EU: Purtam o conversație…
EL: Cu scopul de-a ajunge să i-o pui fără să te gândești un minut la ce spunea ea. Erai atât de concentrat la clasica ta metodă, încât ai uitat să o asculți.
Poate EU: Păi și am pierdut ceva?
EL: Avea… (se scarpină pe abdomen)
Poate EU: Ce avea?
EL: Avea… (se scarpină mai repede)
Poate EU: Aaa, adică…
EL: Da. De-aceea ai fost dat afară de la servici!
Poate EU: (plângăcios) Nu puteam încheia nici un contract. Oamenii…
EL: Te luau la mișto…
Poate EU: Avea… (mă scarpină)
EL: Da… mi-e teamă că da.
Poate EU: Bine, lăsăm toate astea la o parte. Dar, te rog, explică-mi, pentru că simt că-mi pierd mintile, de unde știi toate astea?
EL: Dragul meu, e păcat de timpul ăsta pierdut în care puteai să afli mult mai multe lucruri despre tine în loc să te îndoiești de natura existenței mele…
Poate EU: Păi e imposibil…
EL: E imposibil? Așa ar părea la prima vedere, știu. Dar tu, ești străin față de apropiații tăi, nu mă așteptam să fi familiar cu tine însuți.
Poate EU: Păi dacă ești întra-adevăr ceea ce spui că ești…
EL: Tu
Poate EU: Mă rog… fă ceva, sau spune-mi ceva concret, că în ritmul ăsta înnebunesc încet…
EL: Îți amintești accidentul de mașină?
Poate EU: Păi nu a fost nici un accident!
EL: Nu. Normal. Eram eu acolo și am evitat accidentul.
Poate EU: Cum să-l eviți? Acolo unde? N-am văzut nimic.
EL: Prietene, dacă mergeai cu o secundă mai încet, mașina aceea te folosea drept ștergător.
Poate EU: Cea care a trecut în viteză pe lângă mine?
EL: Exact. Ai fost unul dintre cei care au scăpat. La 3 kilometri depărtare, mașina aceea a luat doi oameni pe capotă. Exact ca tine, mergeau liniștiți pe trecere.
Poate EU: Păi e trecere…
EL: Pentru el era șosea… îi spunea după accident prietenului lui, colegului meu. Și din păcate, colegul meu nu a mai putut să-l salveze…
Poate EU: Bine, dar ce legătură au toate astea cu mine, cu faptul că eu am scăpat de acea mașină?
EL: Dacă nu ai înțeles, reiau până vei fi atent!
Poate EU: Sunt atent.
EL: Atunci atentează. Eu te-am grăbit pe acea trecere de pietoni, astfel încât să scapi teafăr.
Poate EU: Cum să mă grăbești? Nu erai nicăieri în zona aceea. De fapt, nu erai nicăieri până astăzi.
EL: Eram acolo, doar că tu nu știai asta. Nu puteam să îți spun că sunt lângă tine, până azi.
Poate EU: Și cum se face că nu te-am văzut?
EL: Asta nu trebuie să știi tu deocamdată. Important e că încă ești teafăr.
Poate EU: Încă? Cum adică “încă”?
EL: Spun asta pentru că zilele tale sunt numărate. E, vorbesc și eu prostii…
Poate EU: (răsuflu ușurat)
EL: Nu mai sunt numărate. S-a terminat numărătoarea!
Poate EU: S-a terminat numărătoarea?
EL: S-a terminat!
Poate EU: Asta înseamnă că…
EL: Din pacate, da…
Poate EU: Și nu pot să mai…
EL: Mă tem ca nu.
Poate EU: Cu alte cuvinte…
EL: Vei…
Poate EU: … muri!
EL: Da… din păcate, nu mai pot să fac nimic…
Poate EU: Cum să nu mai poți face nimic?
EL: A, să înțeleg că mă recunoști acum, că mă accepți ca fiind tu…
Poate EU: Păi după toate astea, mai pot obiecta?
EL: Þi-a trebuit cam mult… Acum înțelegi de ce spuneam că e păcat de timpul ăsta, să nu-l fi folosit pentru a te cunoaște…
Poate EU: Nici acum nu mă cunosc?
EL: Nu. Nu te cunoști.
Poate EU: Și când voi ajunge să mă cunosc?
EL: Ei, prietene… mă tem că niciodată! Și cum niciodată se apropie, vei avea tot timpul din… lume, să te cunoști!
Poate EU: Dom’le, tu chiar vorbești serios?
EL: Cât se poate. Nu ni se permite să glumim cu lucuri de genul ăsta… mai glumim și noi pe ascuns, dar doar așa între noi… ca o piesă… ca o piesă de teatru…
Poate EU: O piesă de teatru?
EL: Da, știi când te prefaci că ești cine nu ești și porți un dialog cu cineva… ei, noi ne prefăceam că anunțăm sfârșitul unul altuia… să vezi reacții…
Poate EU: Dom’le termini? Eu sunt pe punctul de a nu mai fi, și dumneata îți arde de piese de teatru…
EL: Ei, ce pot să mai fac… te anunț doar.
Poate EU: Bine, și cum știu când plec exact?
EL: Pleci? Păi o iei ca pe o călătorie? Vorbești de parcă ai nevoie de timp să-ți pregătești bagajele…
Poate EU: Timp să-mi pregătesc bagajele? Cum poți fi atât de cinic? Ultimele mele clipe pe pământ și ție îți arde de glume…
EL: Ne-nvață să fim optimiști.
Poate EU: Ce e bun în toată situația asta? Îmi spui că mor, nu îmi spui exact când, doar că zilele mi s-au numărat, ceea ce înseamnă că pot dispărea oricând…
EL: Nu aș folosi dispărea…
Poate EU: Mă rog, muri… Dar nu mai pot spune muri, că nu sunt obișnuit deloc.
EL: Știu… așa e cu toți. Verbul îi sperie cel mai tare… nu faptul în sine.
Poate EU: Părinții mei, familia mea, prietenii mei… ce se întâmplă cu ei?
EL: Ce să se întâmple? Ei nu au nimic.
Poate EU: Păi știu asta, dar cum o să le spun?
EL: Să le spui? Ne, ne… mă tem că nu se poate! Asta doar tu știi! Și nimeni nu poate afla!
Poate EU: De ce?
EL: Pentru că se interpretează, îi pui pe ei în pericol. Gândește-te. Unul dintre ei află, știe că vei muri, spune mai departe, la un moment dat, pac – te-ai dus, el a știut, se întreabă lumea cum de el a știut, se fac anuminte legături, chiar dacă ele nu există… și uite-așa îți pui în pericol toți oamenii cu care vorbești de acum încolo.
Poate EU: Încolo?
EL: Mă rog, cât o să mai dureze… trebuie să înțelegi că din momentul acesta tu nu mai ești tu însuți, și mi-e teamă să o spun, dar implict nici eu nu mai sunt tu. Pentru că tu nu mai ești tu, deci…
Poate EU: Nici tu nu mai poți fi eu, înțeleg….
EL: Deștept băiat!
Poate EU: Ironic… spuneai că nu mă cunosc… și că de-acum încolo nu mai sunt eu… nu e suficient că nu mă cunoșteam până acum, cu toate că știam despre mine câte ceva, dar acum știu și mai puține…
EL: Probleme existențiale nu trec nici când ești pe punctul de a nu mai exista… ba chiar se amplifică…
Poate EU: Și ar trebui să mă simt mai bine?
EL: Ei, n-am spus asta, dar gândește-te că ești printre puținii care au norocul să știe asta…
Poate EU: Că voi muri?
EL: Exact. Uite, ai început să te familiarizezi cu verbul. E bine.
Poate EU: Ce poate fi bine în tot ce se întâmplă? Și-acum bănuiesc că e momentul să mă revanșez față de toți cei cărora le-am greșit, să-mi răscumpăr anii aruncați pe fereastră…
EL: Să fim serioși! Crezi că lucurile astea se fac de azi pe mâine? Nu! Trebuie să înțelegi că nu mai ai voie să interacționezi cu nimeni. Nu mai poți răscumpăra nimic.
Poate EU: Și cum rămâne cu sufletul meu, care caută împăcarea?
EL: Vrei să te împaci?
Poate EU: Aș vrea…
EL: Cu cine?
Poate EU: Eu știu… cu cei cărora le-am greșit…
EL: Așa… (sieși) vrea să se împace cu cei cărora le-a greșit… Știu! Fă din moartea ta ceva atât de tragic, atât de dramatic, încât lumea să fie prea ocupată cu plânsul ca să se mai gândească la greșelile tale față de ei!
Poate EU: Dom’le, dumneata ești tâmpit?
EL: E, ai drepate… e prea banal… se practică!
Poate EU: Eu vreau doar să știu că plec împăcat!
EL: Păi pleacă!
Poate EU: Sunt împăcat?
EL: Te simți împăcat?
Poate EU: Nu!
EL: Păi atunci… asta e… pleci oricum… vorba aceea, porcul nu se îngrașă în ajun…
Poate EU: Orice ai fi, oricine ai fi, ești groaznic în ceea ce faci! N-ai pic de sentiment!
EL: Mda… din cauza asta am și murit…
Poate EU: Ce vrei să spui? Ești…
EL: Mort? Da sunt mort... Bine, nu sunt mort, mort, sunt… mort! Sunt mort…
Poate EU: Eu nu mai înțeleg nimic. Cum se poate ca tu să fi mort și eu să te văd? (disperat)O fi însemnând că am murit deja? Nuuuu!
EL: Nu, calmează-te, nu ai murit, încă mai ai… doar că eu sunt…
Poate EU: Ești?
EL: Sunt… (îmi face semn să mă apropiu)
Poate EU: Ești?
EL: (îmi spune pe ascuns) Îngerul tău…
Poate EU: (râd) Îngerul meu? Tu, ești îngerul meu?
EL: Da, eu sunt, dar mai încet te rog, că nu trebuie să știe încă… decât după, știi…
Poate EU: Am înțeles, am înțeles, dar tu?
EL: Adică ce? Eu ce am?
Poate EU: Mă rog, nimic… mai ales față de înger… nu mi-am închipuit că ai arăta așa…
EL: Robă albă, aripi mari, aură, păr blond ondulat… ce ți-ai imaginat?
Poate EU: Nu te simți ofensat, nu e nimic personal, mă rog, dar nu mi-am închipuit că un înger ar arăta și ar vorbi ca tine…
EL: Mda… sunt mai special!
Poate EU: Bine, îngerule, și eu acum ce fac?
EL: Aștepți…
Poate EU: Aștept?
EL: Aștepți, de fapt, așteptăm…
Poate EU: Ce anume? Bine, știu ce, dar până atunci?
EL: Îți place șahul?
Poate EU: Șahul?
EL: Da, sportul ăla cu rege, regină, nebuni… îl jucăm des acolo…
Poate EU: Nu cred că aș putea să joc șah tocmai acum…
EL: Ce altceva poți să faci? Nu ai cum să interacționezi cu nimeni, așa că nu ai altceva mai bun de făcut decât să pierzi vremea… să aștepți.
Poate EU: Tu știi când e momentul?
EL: Nu.
Poate EU: Nu știm nici măcar cum se va întâmpla?
EL: Nu.
Poate EU: Și dacă vei fi lângă mine, nu ai putea să mă salvezi din nou?
EL: Ei, vezi tu, eu aș putea… dar nu am voie. S-a stabilit clar că trebuie să se pună punct și că nu are voie să intervină nimeni. eu cu atât mai puțin!
Poate EU: Înțeleg… Cu alte cuvinte, de data asta vei fi spectator…
EL: Da, nu am altceva ce să fac… iar tu nu vei putea să te salvezi indiferent ce ai face. Nu poți decât să aștepți…
Poate EU: Bine, dar ațteptarea asta mă omoară… (râd încet)
EL: (începe să râdă și el până când izbucnim amândoi în râs) Da, văd că ți-ai dezvoltat deja și simțul umorului… ești un caz fericit, să știi!
Poate EU: Nu știu cât de fericit pot fi când mă gândesc că nu voi mai fi…
EL: E, lasă, fă între timp ceva ce ți-a plăcut din totdeauna!
Poate EU: Dacă e așa, mie mi-a plăcut întotdeauna să cânt!
EL: Nu, asta crezi că ți-a plăcut!
Poate EU: Nu, chiar mi-a plăcut.
EL: Poate, dar ești singurul căruia i-a plăcut.
Poate EU: Adică nu am voce?
EL: Să spunem doar că sunt alții mai buni, bine?
Poate EU: Mă rog… mi-a plăcut și să merg pe bicicletă… dar nu am bicicletă. Și dacă aveam, poate așa aveam să mor…
EL: Nu ai de unde să știi!
Poate EU: Adică nu așa muream?
EL: Nu știu, spun doar că tu nu ai de unde să știi!
Poate EU: Păi tu ești eu, tu trebuie să știi!
EL: Nu știu pentru că nici tu nu știi!
Poate EU: Păi ce eu mai ești și tu?
EL: Eul tău!
Poate EU: Halal eu!
EL: Până acum nu te-ai plâns…
Poate EU: Toți au parte de liniștea asta înainte să moară? De ce nu se întâmplă ceva uimitor, ceva care să-mi fure ochii, măcar o parte din ideea aceea cu tunelul luminos, cu nuzica aceea angelică, cu toate stările acelea de neimaginat? De ce trebuie să stau fără să pot face nimic alături de tine, care ești și tu cum ești, bine, ești ca și mine de fapt așa că sunt și eu cum sunt, deci poate din cauza asta nu am măcar un mic tunel luminat…
EL: Dai o țigară?
Poate EU: N-am
EL: Vrei?
Poate EU: Păi nu fumez.
EL: (se uită zâmbind, știind ceva)
Poate EU: Bine, asta bănuiesc că asta e ultima mea dorință…(dau să iau țigara)
EL: Nu, nici vorbă!
Poate EU: Adică eu nu pot să am o ultimă dorință?
EL: Doar cei care urmează sa fie executați au dreptul la o ultimă dorință….
Poate EU: Să înțeleg că nu voi fi executat… din moment ce nu pot să-mi pun o dorință.
EL: Dom’le! Tu vrei să-ți dorești ceva?
Poate EU: Dacă vreau să-mi doresc ceva?
EL: Da! Îți dorești ceva?
Poate EU: Nu… nu în mod deosebit…
EL: Păi atunci ce ultimă dorință mai vrei?
Poate EU: Păi asta îmi doresc doar! Să am o ultimă dorință!
EL: Asta îți dorești?
Poate EU: Da, vreau o ultimă dorință! Asta îmi doresc…
EL: Bine, treacă de la mine… dorință îndeplinită! Acum ai o ultimă dorință!
Poate EU: În sfârșit… am o ultimă dorință!
EL: Da…o ai!
Poate EU: Bine… ce să-mi doresc eu acum…
EL: Păi gata!
Poate EU: Ce e gata?
EL: Nu mai ai nici o dorință.
Poate EU: Cum să nu am? Ultima dorință!
EL: Da, mă rog, dar nu mai ai ce face cu ea.
Poate EU: Cum să nu?
EL: Păi nu! Tu ți-ai dorit o ultimă dorință!
Poate EU: Așa, și?
EL: Și ți s-a îndeplinit. Ai o ultimă dorință.
Poate EU: Și ce pot să fac cu ea acum… chiar nu mai îmi pot dori nimic?
EL: Nimic! Dar bucură-te! Totuși… ai o ultimă dorință… nu toată lumea are așa ceva…
Poate EU: (urlu)
EL: Gata, gata… nu are rost să urli… strici tot. Până acum te-ai descurcat bine… nu trebuie să te panichezi tocmai acum!
Poate EU: Dom’le, nu sunt panicat! Sunt… indignat. De ce aș fi panicat?
EL: Știu și eu… urmează să mori…?
Poate EU: A… da.
EL: La asta mă refeream.
Poate EU: Da, da… ai dreptate!
EL: Ciac-pac!
Poate EU: Poftim?
EL: Ciac-pac!
Poate EU: Ce ciac-pac?
EL: Ciac-pac-tac!
Poate EU: Ciac-pac-tac?
EL: Tac- ciac-pac-tac-fac!
Poate EU: Tac-ciac-pac-tac…
EL: Fac!
Poate EU: Fac?
EL: Iu!
Poate EU: Iu?
EL: Fac iu! (incepem sa radem amandoi)
Poate EU: Prost înger mai ești…
EL: Da… știu…
Poate EU: Și acum ce facem?
EL: Așteptăm…
Poate EU: Mai așteptăm?
EL: Nu știu… așteptăm și gata.
Poate EU: Te rog să nu mai spui gata. Am senzația că acum e gata!
EL: Nu, gata, așa… în general…
Poate EU: Păi în general spuneam și eu!
EL: În general?
Poate EU: Gata în general…
EL: A…
Poate EU: Da… Oare gata doare?
EL: E, nu doare. Cum să doară?
Poate EU: La tine a durut?
EL: La mine?
Poate EU: Păi ai murit și tu, din moment ce ești înger, nu?
EL: Da de unde, eu sunt înger de când mă știu.
Poate EU: Se poate așa ceva?
EL: Se poate, cum să nu!
Poate EU: Ce chestie… mi-ar fi plăcut să fiu și eu înger de când mă știu…
EL: Păi nu prea ai fost…
Poate EU: Crezi?
EL: Știu!
Poate EU: A, da, tu ești eu!
EL: Nu, nu… eu sunt tu!
Poate EU: Mă rog…
EL: Ar cam fi cazul…
Poate EU: Ce anume?
EL: Să te rogi…
Poate EU: A…
EL: Da…
Poate EU: Si… cum să mă… rog?
EL: Simplu, trebuie să ții capul plecat
Poate EU: Așa…
EL: Să te prezinți: eu…
Poate EU: Eu…
EL: Adică, tu…
Poate EU: Adică eu…
EL: Tu…
Poate EU: Eu…
EL: Tu! (urlă)
Poate EU: Eu… eu sunt tu!
EL: Poftim?
Poate EU: Am spus că eu sunt tu!
EL: Cum adică tu ești eu?
Poate EU: Nu. Nu tu ești eu. Eu, sunt tu!
EL: Domnule, dumneata ai chef de glume?
Poate EU: Nu, deloc.
EL: Păi atunci?
Poate EU: Vroiam doar să-ți spun că eu sunt tu…
EL: Și de ce să-mi spui asta?
Poate EU: Doar așa, să știi și tu…
EL: Eu sunt tu…
Poate EU: Exact. Eu sunt tu!
EL: Domnule, dumneata nu ești eu!
Poate EU: Ei, cum să nu fiu?
EL: Păi eu sunt eu.
Poate EU: Exact, și eu sunt tu.
EL: Păi tu nu ești tu?
Poate EU: Nu… acum eu sunt tu.
EL: Nu ți se pare că ne reluăm?
Poate EU: Dacă ți se pare că ne reluăm?
EL: Nu, ție!
Poate EU: Adică ție!
EL: Aualeu!
Poate EU: Știi ce te-așteaptă, nu?
EL: Azi mor eu?
Poate EU: Da… azi mori tu!
EL: Ooof..
Poate EU: Îmi pare rău… am fost atent. Asta e… azi mori tu!
EL: Fir-ar să fie…
Poate EU: Vezi cum vorbești… ești pe ultima sută de metri!
EL: Da… știu…

(am auzit o voce feminină: “vă rugăm urcați-vă în paturi și stați cuminți. Păhărelele cu medicamente sunt pe drum. Vă rugăm insistent să nu vă opuneți. Rănile fizice dor, spre deosebire de rănile voastre”)

EL: (strigă)Eu nu sunt rănit!
Poate EU: Nici eu, dar nu schimba subiectul
EL: Păi ziceam și eu.
Poate EU: (ne îndreptăm spre paturi) Oricum, terminăm după, să știi că am rămas la tine!
EL: Da… știu…
Poate EU: Și știi că nu ai voie să vorbești cu cei dragi, nu?
EL: Nu?
Poate EU: Nu… îmi pare rău…

Și gata.



11 noiembrie 2006