Dona Pantofaru, Desdemona, Ohtelo

Desdemona: Mai dorești o bucățică de prăjitură, o ceșcuță de cafea cu caimac sau cu lapte? Sper că nu te grăbești.

Dona: Nu, mulțumesc, ești drăguță, dar nu vreau să-ți fac pagubă. Trebuie să mă întîlnesc cu al meu la cinci, că mergem la film.

Desdemona: Tocmai azi cînd e sclava Isaura la televizor. Păcat.

Dona: Lasă că-l vedem joia viitoare împreună. O să consum atunci o cafea cu caimac cu o felie de cozonac cu nucă, pe care-l voi coace personal.
Dar cu al meu trebuie să ies în oraș, dacă el vrea să mă scoată.

Desdemona: Numai al meu umblă nauc pe străzi cu niște dezaxați tot ca el, la vînătoare de victime. Auzi dragă, niște nenorociți care abia se tîrăsc de pe azi pe mîine, toată ziua-i fugăresc peste tot, de dimineața pînă seara.
A intrat și Otto în jocul ăsta și a înebunit de tot. Acum inversează toate lucrurile și vorbește anapoda.

Dona: Cum adică, anapoda?

Desdemona: Adică inversează totul: pe mine cu secretara, pe Jago cu veterinarul, pe Chitomache cu Finuleanu, pe Marina cu Mandolina..Am ajuns la exasperare u el.
Pînă și gropile din Balta albă și de pe la Dristor le inversează cu unele imaginare pe care chipurile că le-a văzut el prin centru, pe la Universitate, dar acolo nu sînt gropi nici măcar pe trotuar. Să-ți spună și Jago, dacă nu-i așa. Nu știu ce să fac, dar tare aș lua-o de la capăt cu altcineva..poate chiar cu veterinarul. Dar eu m-am obișnuit cu confortul, cu servitorii, cu viața asta comodă și fără griji. Veterinarul n-are o situație sigură, stă la o mătușă prin Chitila, unde să mă mai ducă și pe mine?

Dona: Păi ce te faci cu copiii?


Desdemona: Copii sînt aproape tot timpul într-un internat catolic de măicuțe și de sfinți călugări. Acolo sînt angajați tutori aspri, care-i educă pe copii și profesori renumiți care le predau limbi străine, diferite științe. Este o școală foarte scumpă, pentru personalități cu mulți bani, pentru milionari, miliardari, nu pentru orice pungă. Eu cel puțin sînt foarte mîndră de rezultatele lor iar Otto la fel.

(Neobservat, intră Othelo pe ușa din spate, foarte bine dispus, dar puțin năuc).

Ohtelo: Sărut mînușițele doamnele mele, la taclale, la taclale?

Desdemona: Otto dragă, servus tu. Tocmai povesteam despre copiii noștri Donei.

Ohtelo: Exact. Ai mai aflat ceva despre ei?

Desdemona: Nu am aflat nimic nou, dar îi povesteam prietenei noastre că există un internat foarte bun, care costă foarte mulți bani și unde copiii noștri sînt educați.

Othelo: Așa e, hi, hi, hi, să se educe năzdrăvanii, da, da, să se învețe cu greul vieții drăcușorii ăia împielițați! Hi hi.bravo, bravo, hi, hi. De mic s-a călit oțelul.

Dona: Nu sînt prea cruzi, dragă Otto? Cel mic are parcă vreo doi anișori.

Othelo: Doi și jumate, hi, hi, are împielițatul. Lasă-l să-și facă educație, că nu el s-a procreat pe el și nici el pe noi ci noi pe el. Cînd o să termine școala la 25 de ani, o să-i pun în drepturile lor, o să le deschid cabinete și fabrici după posibilități, dar cu condiția să stea acolo afurisiții și să se educe. Disciplina e disciplină, fără ea nu reușești să strîngi bani.
Cînd vor împlini 25 de ani, să ne revedem, ca să-i pun în drepturi, dacă e vorba de vreo moștenire. Să mă caute la cabinet, sau la biroul personal de la fabrică. Acasă în particular pot de asemenea să mă caute, dar le-am zis:
Bă mucoșilor, să dați telefon înainte, ca să-l trimit pe Jago înaintea voastră, că nu se face ca oameni de familie bună să vină acasă cu autobuzul sau cu tramvaiul iar taxiul costă prea mult de la gară și vă mai și înșeala vreun șarlatan de taximetrist, că nu sînteți la curent cu piața de desfacere, că la voi la internat nu învățați nimic despre bișniță.

Dona: Eu n-am copii, dar parcă pe ai mei nu i-aș lăsa la internat la o vîrstă atît de fragedă.

Othelo: Fiecare face acasă la el ce-i place. Acum trebuie să vă părăsec, pentru că sînt de serviciu prin oraș. Sînt de gardă pe Magheru, Gheorghe Manu și Piața romană de la trei pînă dimineață la cinci. Trebuie să mă întîlnesc cu doi colegi într-o oră și nu mai am timp.

Dona: dar ce faceți prin oraș?

Ohtelo: Sîntem actori sociali. Jucăm niște roluri prin mulțime. Tocmai azi aven niște pacienți foarte dificili, foarte complicați. La ultima ședință directorul spitalului a propus să li se schimbe sexul și propunerea a fost aprobată cu unanimitate de voturi.

Desdemona: Cum așa dragă, să le schimbați sexul?

Othelo: Păi uite așa: Dacă e femeie trebuie să o transformăm în bărbat și dacă-i bărbat în femeie.

Desdemona: Dar asta nu-i normal, e o aberație. De ce trebuie să faceți asta? Ați înebunit cu toții acolo?

Othelo: UIte cum vorbesc cu proștii și cu profanii. Un om de tipul tău nu va înțelege niciodată pasiunea științifică pentru cercetarea viitorului. De ce să nu schimbi sexul dacă vrei? Te oprește cineva? Dacă știința o cere, trebuie să jertfim totul pentru ea, pentru progresul ei.

Dona: Cum trebuie să fie bărbatul, după transformarea asta a voastră?

Othelo: Bărbatul trebuie să-și schimbe în primul rînd culoarea vocii, cu una foarte înaltă de soprană. Trebuie să învețe să fie casnic, să gătească, să poarte rochii de zi și de seară, să intre în concurență cu femeile normale și să le discrimineze, făcîndu-le de rîs în toate mediile de comunicare. Și mai trebuie să aibă relații numai cu alți bărbați. Să fie de casă, să nu înșele și să știe să poarte pantofi de lac cu tocuri cui.

Dona: Am priceput! Vreți să faceți din el un homosexual. Și femeia?

Ohtelo: Femeia trebuie să-și taie părul, să-și lase barbă, cioc sau mustață, să poarte haine de vitejie care să-i scoată în evidență cît mai mult, bărbăția. Trebuie să fie pregătită chiar pentru o cruciadă sau pentru un război de cel puțin treizeci de ani. Acasă, trebuie să-și cotonogească bărbatul bine, ca să arate cine-i cocoșul de-acum spre viitor iar dacă-i prea moale i-l schilodim noi cu cea mai mare plăcere contra serviciu social garantat.
I-l așezăm în cărucior cu rotile sau în patru scînduri și dacă scapă cu niște fracturi și-și pierde doar o mînă sau un picior, prin aceste motive dramatice femeia va lua frînele familiei în cîrmă, va trage cu bărbăție fermoarul la nădragi și va porni la luptă.

Dezdemona: Tu de ce nu te faci femeie?

Ohtelo: Dacă mă superi, primești o doză de testosteron, cît zici pește cu piure. Dacă vrei să nu mai scapi de părul de pe tine, supără- mă. Crezi că se mai omoară ca-n dramele medievale, nevastă? Azi avem alte metode de omorîre în timp. Þi se pune ceasul și gata. Dar acum chiar că trebuie să mă grăbesc, că începem rondul, e deja două și jumătate.
Pa, hai că am plecat.

Dona: Nu e plictisitor rondul ăsta?

Ohtelo: Nu, dimpotrivă. E educativ, civic, sportiv și umanitar. Un rond de zi, unul de noapte sau două pe săptămînă sînt un mizilic, atunci cînd ești pasionat de meseria de actor social și de psihiatru.

Dezdemona: Vezi că peste două săptămîni vin copii acasă pentru cîteva zile. Mai sari și tu peste rondurile alea și nu mai sta tot prin oraș.

Othelo: Femeie, sînt în exercițiul funcțiunii. Medicul trebuie să fie de strajă precum soldatul la datorie, să fie treaz din iubire pentru știință și pentru integrare. Datoria de medic și de cetățean o cere, pentru că aceste minunate ronduri ajută la integrarea oițelor negre rătăcite ale societății, care, în caz de neadaptare trebuie depersonalizate cu tărie, adică noi medicii să reparăm defectele naturii prin transformarea unui sex mai nou, mai creativ și mai plin de experimente.

Desdemona: Bine, atunci fugi, că întîrzii la apel.

Ohtelo: Ce să mai fug că am și fugit. Gata, hai pa.

Ohtelo iese din scenă.

Desdemona: Draga mea, la început era mai normal. Niciodată nu cred că a fost prea sănătos la cap, a fost mereu cam într-o ureche, dar era mai uman, mai putea discuta cu el cîte ceva. De cînd s-a băgat în psihiatrie, l-au înebunit ceilalți colegi, care sînt mult mai nebuni decît el. Degeaba cîștigă bine, dacă acasă e nebun de legat. Aș fi preferat o viață mai liniștită, mai caldă. Satirul ăsta chinuiește broaște și șoareci, oameni, tot ce-i cade-n mînă, chipurile pentru șiință. Fac tot felul de teste de inteligență, de capacitate, de statistică, la spital, folosesc chiar curent electric ca americanii, dar ăia măcar omoară criminali pe scaunul electric, nu oameni nevinovați. auzi domnule ce nerozie, să schimbi ceea ce a lăsat Dumnezeu, femeia ca femeie și bărbatul ca bărbat pe lume...

Dona: Am auzit că cei din schimbul de noapte frecventează bordeluri, chipurile în interes de serviciu, adică în numele spitalului de psihiatrie.

Desdemona: Ei, pe dracu! N-au ei destule locuințe de serviciu în cartiere nevoiașe, sociale? Se duc acolo unde nu costă nimic, că într-un bloc vizat social sînt cel puțin 6 asemenea apartamente, chiar luxurioase aș putea să spun, că spitalul investește bani mulți pentru cadrele de secialitate din acest domeniu. Sînt copii, femei, fete tinere care sînt urmărite social. Intră frumos cu cheia, știu să hipnotizeze și violează numai în hipnoză. Violul e pentru ei cel mai banal lucru iar pedofilia este o artă.

Dona: Chiar așa?


Desdemona: Chiar așa. Ba chiar mult mai rău. Acești nevoiași plătesc curent, căldură, chirie, mai mare decît se plătește normal, trag bani din conturile lor, iau tot felul de lucruri, le pun dintr-un loc în altul prin casă, fac chipurile exerciții de memorie cu pacienții înebuniți care nu-și mai găsesc în același loc haine, acte, cărți..și totul pentru știință, adică viol de minori, violare de domiciliu, căutare prin lucruri, furt, toate nu sînt dictate de Otto ci de spital. Spitalul și facultățile de medicină-i învață să se comporte așa ca porcii...

Dona: mi-ar face plăcere să fac rondul. Nu vorbești tu cu Otto? Poate găsește și pentru mine un pacient chipeș și tinerel de vreo 20-25 de ani?

Desdemona: Verbește tu. Dar n-ai auzit că pacienților le schimbă sexul? Caută-ți mai bine unul normal, dacă vrei un amant tînăr.

Jago intră.

Jago: Doamnă Mona, aș vrea să plec pentru o săptămînă că am niște afaceri pe la Oltenița, care tare mă presează. Pot să plec?

Desdemona: Vorbește cu Otto dimineață cînd iese din schimb. Face rondul toată noaptea, nu pot să dau de el și telefonul portabil și l-a uitat acasă.

Jago: Mă duc să-l caut. Știu unde are exercițiu de făcut. E pe traseul centrului și-l găsesc sigur la chinezi pe colț, la Nan- Jing, cu colegii.

Desdemona: Bine Jago. du-i te rog mobilul, că-i tare uituc.

Dona: Jago, ieși cu mașina?

Jago: Da.

Dona: Da? Ia-mă și pe mine, că la cinci trebuie să mă întîlnesc cu al meu, cu concubinul meu. Pe mîine Mona, lasă, nu fi tristă, că Otto nu-i băiat rău. Te pup.

Desdemoona: Ciau. Nu uita să mă suni și nu uita cozonacul..He, he, glumesc.

Scena 4 și ultima.


Au trecut mai mult de 25 de ani. Othelo, bătîn, puțin senil, poartă brbă lungă albă și ochelari de vedere, cu rame negre. Sînt ochelari cu multe dioptrii. La masa sa de scris, stă scufundat cu nasul într-o hartă a globului pămîntesc, pe care face cruciulițe roșii cu un creion colorat. Pe birou se mai găsesc o sticlă de vin, un pahar cu picior și o mapă cu documente.

Monolog.

Anul ăsta n-aș pleca nici unde, că și concediile astea stresează al naibii de tare. Aș sta și m-aș relaxa pe terasă. Nici la pensie nu e grozav, ca rentierul Rudolf, dar e bine că am scăpat de stresul rondurilor. Mai fac eu ronduri cînd mă cheamă la spital, dar ca emerit e altceva, te duci numai dacă vrei și cînd vrei, că aici e calitatea pensionării de bătrînețe și mîndria emeritismului: Tot creștinul te respectă, de la femeie de serviciu, moașă sau felcer la studenți și primari. De, emerit, de, he, he, respect și demnitate. La cei 77 de ani ai mei, mă țin mai bine decît unul de 45. Chiar la vîrsta asta mă cheamă să fac ronduri, cînd trebuie roluri de bătrîni jucate, dar ce nu face omul pentru un ban în plus? Au noutăți la spital, dar nu mă prea atrag, că am devenit comod. Au apărut metodele de rond cu cîini. În psihiatria și psihologia modernă, cîinele este ca și porcul, o rudă a omului. Păi de ce? Pentru că se pot dresa ușor, se pot ține în lanț și se pot lăsa liberi cît din parc pînă acasă. E curios că Pavlov abia acum iese la iveală cu genialitatea sa. M-aș pune din dragoste pentru știință, chiar la vîrsta asta ca să cresc cîini. Nu mai am răbdarea din tinerețe, am devenit nervos dacă -mi latră-n ureche și l-aș putea ucide cu vreun hap la supărare. Am ajuns cam ramolit, recunosc, ca acei colegi mai bătrîni, care au lucrat o viață întreagă prin fabrici ca psihologi de fabrică, iar acum, plicisiți, nu mai au răbdare să urmărească pacienții cum se integrează și-i concediază, ca să poată ei să-și ia concediu. Nici cei care fac rondul cu copii nu-mi plac. E prea mult chin pentru copii, să te plimbi cu ei pe străzi, ca să arăți unui pacient că tu ai o părere degradantă despre el, că-l vezi la fel de neajutorat și de debil ca pe un copil de cîteva luni sau de cîțiva ani.
Mie mi-a plăcut să mă plimb liber și cu mîinile curate, domnule. Cum pot colegii ăștia crescători de cîini să se plimbe cu niște jigodii după ei, nu înțeleg. Nu poți tu să te răcorești vara cu o bericică, din cauza javrei, pe care trebuie să o legi de scaun, lîngă tine. Că potaia se ia după chelneri, latră, urlă, ce mai poți să demonstrezi atunci?
Am văzut eu nu demult un coleg de-am rîs, cît să mă prăpădesc, nu alta, venise cu trei cîini după el, se postase direct la bar și voia o tărie care să-i vindece oboseala rondului. Unul dintre cîini i-a s ărit barmanului în piept și a încept să-l lingă pe față, unul lătra și urla în celași timp iar al treilea și-a permis să urineze, ridicînd piciorul chiar pe frontalul cel mai frumos al barului. D-aia eu am metodele mele în ce privește rondul științific. Acum însă gust din plin renta mea, mă plimb prin țări străine și beau cîte-un pahar de vinișor bun, puterea ursului. Într-o viață de om, nu am făcut nimic rău, care să-mi stea pe conștiință, nici măcar nevasta nu mi-am omorît-o, deși-mi picase de trei ori în horoscop, de două ori în cărți, o dată-n bobi și odată-n cafea. Chestia cu cafeaua n-am înțeles-o, cum se formau petele alea care arătau cruma. Am zis că-s prostii și uite că n-am omorît-o. De ce să o am pe conștiință? Ce credul eram pe vremuri, cum trenuram de emoție dimineața la cafea, cînd citeam horoscopl răposatei doamne Hozomann. Abia așteptam. Iar acum, nu mai citesc decît cărți de colorat, că sînt plictisit de moarte. Dar măcar sînt împăcat pentru următorii 70 de ani pe care sper să-i mai trăiesc. Mi-am pus și copiii în drepturi, acum lucrează ei iar mie-mi dau 50% că afacerea e afacere, chiar dacă sînt copiii. Copii, le zic mereu, procreația costă.
Fabrica de textile am lăsat-o celui mare. Mă, cum naiba-l cheamă? Deși Mona-mi reamintește mereu, uit numele ăsta-n draci. Așa-i cînd copiii sînt crescuți departe de casă, asta te face să-i cam uiți. Ia stai că mi-am adus aminte, cred că-l cheamă Ramon sau Romică. Pe cel mijlociu îl cheamă ca pe mine, Othelo junior, pe fată o cheamă Ofelica iar pe cel mai mic Columbus. De ăsta-mi aduc cel mai bine aminte, că tocmai citeam o carte despre unul Columb un mare hoinar care colinda lumea și care a descoperit cartoful și gîndacul de Colorado. Ofelica moștenește dispensarul de la Bolintinu, că ea de la început a fost preferata Monei, deși eu aș fi vrut cu plăcere să n-o văd așa moale și zmiorcăită, și tare aș fi umblat la personalitatea ai, dar nu m-a lăsat mă-sa. Are și o parte din acțiunile veterinarului, care n-are copii și care-o tratează ca pe-o fiică, d-aia s-a făcut și ea tot medic veterinar, luptînd feroce împotriva tatălui ei, adică eu și de aceea am dezmoștenit-o. Colorado și Othelo sînd psihiatri la spital, împart cabinetul meu și au avantaje, dar și eu pe lîngă ei.
Columbus mă ascultă și vrea să se facă totuși și chirurg, ca să opereze cu laserul.
Ia te uită pe cine văd în poză, pe secretara mea, bătrîna mea secretară, pe care-am măritat-o cu o femeie. N-au copii împreună, dar sînt fericite iar acum nu-i stă rău cu barbă albă ca mine și baston de fildeș.
Era o matematiciană, clasa întîi. Păcat că i-am stricat viața și am ținut-o pe lîngă mine iar acum, ca bărbat, nu mai avem ce ne spune, sîntem certați. Nu-mi fac eu probleme, nu am mustrări de conștiință. Sper să apuc cel puțin 130 de ani și să-mi îngrop toți nepoții.
Hai noroc Othelo, iar cînd ne-o fi mai rău, așa să ne fie.

Se ridică, se îndreaptă spre geam, unde, pe o comodă, începe să prindă viață o combină muzicală.
Cortina cade, în timp ce se aud primele acorduri ale unei melodii liniștite, cubaneze. Ohtelo dansează ușor, cu paharul în mînă, foarte fericit.

N