Tabloul IV

Hanul lui Brumar: o construcție discretă, cu două etaje, având o curte interioară pe care o îmbrățișa cu laturile sale. Grigore Cavalcan îl închiriase integral pentru un dineu cu ocazia căruia dorea să-și sărbătorească așa-zisa victorie. Întunericul se strecura agale printre particulele de ceață.

Scena 1

Grigore C., Ștefan R., Sergiu P., șoferul, diverși invitați

După aproximativ treizeci de minute de învârtit în cerc, ajunseră, în sfârșit, la destinație. Șoferul parcase autovehiculul în parcarea privată a hanului, unde nu mai rămăsese decât un loc liber. Cavalcan se trezi, își frecă ochii și căscă cu poftă. Coborâră din mașină, pe rând, iar Cavalcan îi mustră pentru întârziere.

GRIGORE C. (căscând încontinuu): Pfff, cât e ceasul… De ce n-am ajuns mai repede? (către șofer) Alt accident, bătrâne?
SERGIU P. (luându-i șoferului vorba din gură): Da, din păcate. Am mers în coloana vreo cincisprezece minute, dacă nu mai mult. Apoi a trebuit să alegem o rută ocolitoare. Asta e, măcar am ajuns înainte de zece jumate!
GRIGORE C.: Mda, mă rog! Și eu am dormit tot timpul acesta… De ce nu m-ați trezit?
SERGIU P.: Ce rost avea? Pentru câteva minute în plus… Vezi-ți de treabă!
ȘTEFAN R. (pe un ton serios): Haideți să intrăm, că și-așa am ajuns printre ultimii!
SERGIU P. (împăciuitor): Nu știi că cei din urmă vor fi cei dintâi?
GRIGORE C.: Așa să fie, bătrânul meu prieten! Să te-audă cine trebuie! (Către șofer) Poți să te duci acasă, te sun eu mai târziu, dacă am nevoie de tine. Hai, du-te și te culcă și tu un pic!
ȘOFERUL: Mulțumesc, domnule Cavalcan. Distracție plăcută!
GRIGORE C. (în grabă): Mulțam! Hai, la revedere!
ȘOFERUL: Să trăiți!
(Se îndreptară grăbiți spre intrarea hanului. Se salutară cu membrii de partid și oamenii de afaceri care erau prin curte, admirară felul în care era garnisită clădirea, și-i dădură ușierului un bacșiș modic. Soțiile lor erau deja acolo.)
UN DEPUTAT (se întoarce către ușă, îi vede pe cei trei intrând și se îndreaptă spre ei): Salutare, domnii mei! V-am așteptat ca pâinea caldă! Se prefigurează o seară de pomină. Grigore a ieșit câștigător în Pauperia! La mustață, dar, până la urmă, iese președinte și cu un avantaj atât de mic!
GRIGORE C.: Entuziasmul tău, Gigele, este cât se poate de molipsitor! Deja mă simt președinte! Vorbele tale calde sunt bine primite! (Îndreptându-și corpul în direcția opusă și întorcând capul către interlocutorul său) Ne vedem pe-aici mai încolo! Vorbim. Ce mai face familia ta? Sper că-s bine toți. Pe mai târziu.
ȘTEFAN R.: (apropiindu-se de Grigore și șoptindu-i la ureche): N-ai de gând să le comunici și lor ce ne-ai spus nouă în mașină?
GRIGORE C.: Nici vorbă! Măcar recepția să fie încununată de succes! Oricum, la ora la care vom afla rezultatele oficiale majoritatea celor de-aici va fi plecată de mult. Trebuie să fim prudenți!
SERGIU P.: Da, Grigore are dreptate! Nu trebuie să trădăm vreo urmă de îndoială! Mai încolo… ce-o fi o fi! Dacă Staviuc… o să iasă din nou președinte, trebuie să ne lăsăm la fel de surprinși ca toți ceilalți! La urma urmei, Grigore (întoarse capul către acesta), dacă n-aveai oameni infiltrați în echipa de campanie a lui Staviuc, nici tu n-aveai de unde să știi ce anume pune la cale. Vom juca această carte a ignoranței până la capăt! Apoi vom denunța furtul și vom face tot ce putem ca să estompăm șocul asupra celorlalți și să-l ajutăm pe Grigore să-și consolideze poziția de președinte al partidului.
ȘTEFAN R.: Da, facem cum spuneți voi; așa poate că o să reușim să salvăm ceva. Va trebui să mă scuzați un pic, eu merg să mă piș.
SERGIU P. (urnindu-se brusc): Hai că vin și eu. Grigore, dragă, ne vedem în sala de mese, da? Să ne păstrezi două locuri!
GRIGORE C. (căzut pe gânduri): Da, da, sigur… mergeți liniștiți!

(Cavalcan pătrunse în aripa vestică a hanului, unde avea loc ceremonia propriu-zisă. Toți îl întâmpinară cu aplauze, cu felicitări, cu strângeri de mână, soția se îndreptă spre el luându-l în brațe și sărutându-l pe obraz. Așezându-se la masă, lângă soția sa, și asigurându-se că rămân două locuri libere lângă el, simți o mână pe umărul drept și tresări ca din vis.)

DETECTIVUL: Salutări, Măria Ta! Nu ne-am mai auzit de-atâta vreme - de azi-dimineață! He! He! He!
GRIGORE C. (cu privirea ațintită în sus): Băi, meștere, era să-mi stea inima-n loc, nu alta! Ce te strecori așa ca apa prin sită?! Și cum ai intrat aici fără știrea mea?
DETECTIVUL: Te-am speriat? Te rog să mă scuzi. N-am vrut! Pe cuvânt de pionier! Cum să intru? M-a băgat șoferul tău; i-a arătat legitimația ușierului și l-a asigurat că tu și cu mine suntem prieteni la cataramă. La care ușierul „Cum vă cheamă? A, atunci de ce nu vă găsesc pe lista de V.I.P.-uri?” Și eu de-acolo „Păi am eu față de V.I.P.?! Eu sunt un N.I.P. Știi ce-i aia?!” îl întreb eu, la care el „Să mă bată mama cu paru dacă știu…” și-apoi îi zic „Non Important Person, adică nu-s o persoană care să importe ceva, sunt și eu pe-aici, pe-acolo, de umplutură, ca să zic așa, dar asta nu înseamnă că n-am să-i comunic ceva urgent lui Grigore!” după care m-a lăsat să intru. Simpatic băiat, i-am lăsat și lui un bacșiș frumușel. Părea așa amărât…
GRIGORE C. (glumeț): Crezi că nu știu eu cine sau ce ești tu? Ești un nemernic și jumătate, asta ești!
DETECTIVUL (râzând cu dantura-i cabalină la vedere): Păi, nu bine zice vorba aia din bătrâni, că cine se-aseamănă se-adună?
GRIGORE C.: Ia zi-mi, ce-ai mai făcut astăzi?
DETECTIVUL (aplecându-se pentru a conversa cu interlocutorul său de la același nivel): Ei, una-alta, pe ici, pe colo, m-am învârtit ca un șoarece în labirint pentru brânza cea de toate zilele. Știi și tu cum e… Nimic ieșit din comun. Dar tu, domnul meu? Sau mai bine zis… domnule președinte?
GRIGORE C.: Nu la fel de bine ca matale, din câte observ. Nu mai sunt așa de sigur c-o să câștig această luptă, trebuie să mai aștept!
DETECTIVUL: Cum de nu? Nu ți-am dat eu cd-ul acela bengos? Nu i-ai făcut praf?!
GRIGORE C. (înecându-se cu șampanie, se ridică de pe scaun și-l luă pe detectiv cu el într-un colț): Nu mai vorbi despre asta așa tare! Chiar așa, ce mama mă-sii s-a întâmplat cu filmarea ta?! Ce s-a difuzat la televizor n-a coincis cu ce mi-ai arătat tu azi-dimineață!
DETECTIVUL: Nu înțeleg… (Privea în altă parte)
GRIGORE C: În filmarea difuzată la televizor n-a apărut deloc fața lui Staviuc, așa cum tu însuți mi-ai arătat pe laptop! Oamenii n-au fost convinși. Secvența aceea era crucială!
DETECTIVUL (stânjenit): Hmmm… E clar, cineva te-a tras în piept! Au editat partea importantă și l-au scos pe Staviuc din cadru. Pfff! Și cât m-am chinuit să prind toată scena… Mama lor de trântori!
GRIGORE C. (stupefacția i se putea citi pe chip): Ce-ai spus?
DETECTIVUL: Ce-ai auzit, cineva din redacție te-a săpat! Ai fost lângă ei când au încadrat materialul filmat de mine în buletinul de știri?
GRIGORE C. (încercând să-și amintească exact cum s-a întâmplat): Le-am lăsat cd-ul, le-am explicat că-i important, le-am lăsat indicii cu privire la textul însoțitor și-am tăiat-o imediat, că aveam și altceva de făcut. Da tu nu te-ai uitat la televizor când a fost difuzată filmarea?
DETECTIVUL: N-am apucat să văd, căci am fost plecat din localitate cu treabă. O s-o văd în reluare, stai liniștit!
GRIGORE C.: Ce rost mai are?
DETECTIVUL: În fine, s-o lăsăm baltă! Ai văzut doar, eu am fost serios, m-am achitat de promisiuni. Am încercat să te ajut, și ai tăi te-au săpat în cel mai josnic mod posibil. Abominabil, Măria Ta, abominabil! (Abținându-se de la a zâmbi)
GRIGORE C.: Și cu cealaltă… (Întrerupt de domnul detectiv)
DETECTIVUL: Scuză-mă puțin, uite-l pe Cănăchescu acolo, tre să vorbesc ceva cu el. Vorbim! Bucură-te de seara asta. E momentul tău de glorie! Papaceao! (Plecase de lângă Cavalcan, angajându-se într-o conversație cu numitul Cănăchescu) „Uite cine-i aici, taurul comunal al orașului, ce-ți mai face soția, v-ați împăcat?” (Dialogul lor devenea din ce în ce mai inaudibil pe măsură ce coborau scările care duceau spre ieșire)
GRIGORE C. (ca pentru sine): Căcat!...

Grigore Cavalcan se întoarse la locul său, le ceru scuze convivilor săi pentru izbucnirea de mai devreme, și reluă șirul discuțiilor de complezență.


Scena 2

Ștefan R., Sergiu P., un invitat surpriză

Ștefan Rapass și Sergiu Pavelin se aflau la toaletă, zăbovind mai mult decât ar fi fost cazul. Primul îl aștepta pe cel din urmă să-și termine treaba, sprijinindu-se de canatul ușii închise și bătând ușor în lemn un ritm sacadat cu indexul și degetul mijlociu.

ȘTEFAN R.: Hai, cumetre, odată, că suntem așteptați! Ce tot faci acolo?! Cacă-te și tu acasă ca toată lumea!
SERGIU P. (din cabina închisă): Fugi, mă, de-aici, vezi-ți de treabă! Mai așteaptă un pic, că nu mori! Na, asta-i pentru tine, dedicație din partea mea (și flatulă zgomotos)! Ha! Ha! Ha!
ȘTEFAN R.: Bravo, ești consecvent cu tine însuți – măgar până la capăt! Știi tu cui să-i dedici mizeriile astea, nu trebuie să-ți mai spun!
SERGIU P.: Da ce-ți veni tocmai acum să cârcotești… Când nevoile stringente bat la ușă, nu le gonești niciodată, că s-ar putea să-ți intre pe geam! Le poftești înăuntru și le satisfaci toate nevoile!
ȘTEFAN R.: Prietene, nu mă interesează deloc pe unde-ți plimbi curul, dar acum am nevoie de telefonul tău ca să-l sun pe Stănică.
SERGIU P.: Păi, sună-l de pe-al tău!
ȘTEFAN R.: Nu pot, mânca-ți-aș, dacă mi s-a descărcat bateria!
SERGIU P.: Aaah, înțeleg. Puteai să zici așa de la început. Stai un pic.
ȘTEFAN R. (ros de nerăbdare, îndreptându-se spre colegul său imediat ce acesta ieși din cabină): Hai, dă-mi telefonul! (Luă telefonul și începu să formeze numărul, punându-l imediat la ureche) Alo, să trăiești, Stănică, să trăiești! Păi uite, abia acum am găsit momentul potrivit ca să te sunăm. E și Sergiu aici lângă mine.
STÃNICÃ (o voce în telefon): „Ce face Cavalcan?”
ȘTEFAN R: E bine, e în sala de mese a hanului, cu invitații…
STÃNICÃ: „Să nu-l lăsați să plece până nu trec și eu pe-acolo… Ca să-l felicit, nu de alta! Știi că nu-mi stă în fire să-mi ignor vechii prieteni.”
ȘTEFAN R. (cu o anumită reținere): Și cum să-l ținem până vii tu aici?
STÃNICÃ: „Convingeți-l! Îmbătați-l! Nu-mi pasă, vreau să-i transmit felicitările mele pe viu. Cât încă mai este cazul!...”
ȘTEFAN R. (înghițind în sec): Da, bine, așa o să facem. Pe la cât ajungi?
STÃNICÃ: „Maxim 2 – 2 și jumătate. Trebuie să închid acum. Te las. Pe mai târziu!”
ȘTEFAN R.: Da, să trăiești!
SERGIU P. (fără să stea prea mult pe gânduri): Hai în sala de mese!
ȘTEFAN R. (aprobând cu o mină gravă): Haidem!

Scena 3

Doamna Cavalcan, Ștefan R.

Ora 01:55. Toți invitații și membrii partidului petrecuseră pe cinste. Grigore Cavalcan bău până adormise. Cei doi aghiotanți ai săi, Ștefan și Sergiu, se străduiau să-l scoată din sala de festivități a hanului. Toată lumea părăsise hanul, mai puțin doamna Cavalcan.

Dna CAVALCAN (către aghiotanții soțului ei): Vai!... Cum poate să arate Grigore! (Cei doi îl țineau pe Cavalcan la mijloc, în picioare, sprijinindu-l să nu cadă) Ce mă fac eu acum? Cum mai ajungem acasă?
ȘTEFAN R.: Nu vă faceți probleme, avem noi grijă de el. Mergeți acasă liniștită. Stați așa să-l sun pe șofer. O să vină să vă ia și-o să vă ducă direct acasă.
Dna CAVALCAN (îngândurată): Pe șofer, pe șofer… A, da, pe șofer! Sună-l! (O scurtă pauză) Stai un pic, și Grigore?
ȘTEFAN R.: Nu cred că e în stare să părăsească hanul, o să-l ducem noi într-una dintre camere și-o să rămânem cu el. Mergeți liniștită, dragă doamnă, mergeți liniștită. Soțul dumneavoastră este pe mâini bune.
Dna CAVALCAN: Doamne-ajută!

Șoferul sosi în mai puțin de 15 minute, o luă pe doamna Cavalcan și porniră către casă.

Scena 4

Ștefan R., Sergiu P., Grigore C., doi invitați surpriză

Ștefan Rapass și Sergiu Pavelin îl duseră pe Cavalcan în pivnița hanului, îl dezbrăcară până la piele, lăsându-l în chiloți, îl așezară pe un scaun și-l legară cu o frânghie groasă astfel încât să nu poată să schițeze nicio mișcare. Capul îi era lăsat în față și ochii închiși. Câteva bătăi puternice în ușa pivniței treziră în cei doi oameni de încredere ai lui Cavalcan instinctul de supraviețuire.

SERGIU P. (agitat, punându-se în fața lui Cavalcan parca pentru a-i anula prezența): Du-te și vezi cine e!
ȘTEFAN R.: Nu-mi găsesc pistolul, dă-mi-l pe-al tău. Cine dracu o fi?! Stănică n-are cum să fie, că a zis că ne sună când ajunge.
SERGIU P.: Păi, du-te odată și vezi! Ia pistolul. Și ai grijă! Stai așa să-i acopăr fața lui Cavalcan cu săculețul pe care l-am adus cu noi. Pe unde o fi? A, uite-l pe masa aia! (Trase repede săculețul peste capul lui Cavalcan) Gata, du-te!
(Ștefan Rapass pășea prudent, ținea pistolul în mâna stângă și mâna dreaptă și-o duse spre încuietoare ușii. Ridică pistolul la nivelul capului, descuie ușa și o deschise brusc.)
DETECTIVUL (se sperie și sări la Ștefan Rapass, mobilizându-i brațul cu care ținea pistolul): Ușor, prietene, vrei să ne omori?! (îi luă pistolul din mână, îi scoase încărcătorul și glonțul de pe țeavă și-i returnă pistolul)
SERGIU P.: Tu cine mai ești, frate?!
DETECTIVUL: Cum cine sunt? Nu mă recunoști?! Sunt nimeni! Cel mai cunoscut om din lume! Ha! Ha! Ha!
SERGIU P.: Fane, nu sta acolo ca prostul, sari pe el, imobilizează-l!
„Nu-i nevoie!” (se auzi o voce din spatele domnului detectiv, desprinsă parcă din trupul ce-o lansă în spațiu)
ȘTEFAN R.: Sergiule, liniștește-te, uite-l pe Stănică, a venit!
SERGIU P.: Ce bine!
STÃNICÃ (sigur pe el): Salutare, băieți! Văd că ați făcut deja cunoștință cu amicul meu detectiv.
SERGIU P. (agitat în continuare): Da de unde… A dat buzna peste noi, are noroc că nu i-am găurit țeasta!
STÃNICÃ: Hai, gata, terminați! Faceți cunoștință și apoi să trecem la treabă! Ce dracu, doar suntem din aceeași tabără!
DETECTIVUL: Paul Georgescu, la dispoziția domniilor voastre! Puteți să-mi spuneți Gicu, așa, ca între prieteni! He! He! He!
ȘTEFAN R.: Ștefan Rapass.
SERGIU P.: Sergiu Pavelin.
(Își strânseră mâna fără entuziasm, după care își îndreptară toți atenția către Cavalcan)
STÃNICÃ (îndepărtând săculețul de pe capul lui Cavalcan): Da văd că l-ați îmbătat bine, nu glumă! Bravo!
SERGIU P.: Nici n-a fost nevoie, s-a îmbătat singur ca porcu!
STÃNICÃ: Tacă-ți gura! Nu jigni porcii comparându-i cu scursura asta! (dându-i o palma zdravănă, bătrânească) Ia uite, nici nu se trezește. Să se ducă unul dintre voi doi să facă o cafea tare ca să-l trezim pe-asta. Să aduceți și-un pahar cu apa rece! Vreau să fie treaz și lucid când o să-i comunic marea veste.
ȘTEFAN R.: Mă duc eu.
STÃNICÃ: Foarte bine, te-așteptăm!
(Acesta părăsi încăperea.)
SERGIU P.: Să mă duc și eu?
STÃNICÃ (aruncându-i o privire tăioasă): Nu, stai aici cu noi! (către Paul) Cine-ar fi zis, Gogule, un mielușel ca ăsta (apucându-l pe Cavalcan de maxilar, în timp ce acesta se chinuia să deschidă ochii), cu coarnele încă în fașă, să aibă pretenția de a mă doborî pe mine, un lup bătrân, care, la viața lui, a prins între colți sute de mioare ca el? Nu i-ar fi rușine?! (îi mai dădu o palma părintească peste față)
PAUL G. (privind în altă parte): Dacă s-a crezut mai puternic decât e…
SERGIU P. (cu o voce înecată): Cred c-ar fi bine să nu-l șifonăm prea tare, să nu-i lăsăm urme. Cine știe ce-o să vorbească pe la televizor… N-avem nevoie de așa ceva!
STÃNICÃ (privindu-l pe Sergiu Pavelin în ochi și adresându-i-se lui Paul): Paule, dragă, îl vezi pe cumătrul Sergiu aici de față?... (îl apucă pe Sergiu de ceafă, îl strânse puțin și apoi îi dădu drumul) O altă scursură, el și cu Ștefan Rapass, și-au vândut colegul și prietenul pe câțiva arginți! Da, în rest, niște băieți de treabă! (către Sergiu) Fii pe pace! N-o să-l șifonăm prea tare. Am venit aici doar pentru a-l convinge să părăsească scena politică, să-și dea demisia din funcție imediat după ce vor fi publicate rezultatele alegerilor. Oricum, președinte nu are cum să iasă, căci Staviuc este o persoană indispensabilă pentru patronii statului Pauperia, intermediar de încredere. Ei n-au nevoie de altcineva pentru rolul ăsta! Eu îl cunosc de mult pe Cavalcan și știu că e băiat inteligent, n-are cum să facă nazuri, mai ales c-o să avem grijă ca el și familia lui să nu moară de foame – găsim pentru el o funcție de director pe undeva, nu suntem bestii! Îi dăm de ales: traiul pe picior mare, dar fără să ne încurce, sau răcoarea pușcăriei.
SERGIU P.: Da…
STÃNICÃ (pierzându-și răbdarea): Ce mă-sa face Ștefan acolo sus?
SERGIU P.: Vrei să mă duc eu să văd de ce-i ia așa mult?
STÃNICÃ: Stai cuminte, că trebuie să apară el! Nu ne grăbim nicăieri!
PAUL G. (gânditor, privind către Cavalcan și dând glas unor impresii de moment): Parcă azi-dimineață jubila, prietenul nostru Cavalcan. Se vedea înscăunat! Acum uitați-vă la el, despuiat și țintuit pe o bucată de lemn… Un alt Cristos inutil pe o cruce la fel de inutilă!
STÃNICÃ: Bine spus!
(Se auziră cinci bătăi în ușă, trei rapide și două mai lente)
SERGIU P. (tresărind ca electrocutat): Acesta e Ștefan, recunosc semnalul nostru.
STÃNICÃ: Foarte bine, du-te și deschide-i!
(Îi deschise ușa, după cum primise ordine. Ștefan intră cu o ceașcă de cafea și o cană cu apă, ținându-le pe un singur deget.)
STÃNICÃ (cu hotărâre în glas): Dă-mi cana cu apă!
ȘTEFAN R. (servil): Poftim.
(Stănică luă cana din mâna lui Ștefan și aruncă toată apa pe fața lui Cavalcan. Acesta părea că începe să se trezească. Stănică luă apoi ceașca de cafea și-i dădu să bea.)
STÃNICÃ: Bea, mă, amărâtule!
(Cavalcan luă o sorbitură, pe care apoi o scuipă lui Stănică direct în față)
GRIGORE C.: Staviuc! Canalie ce ești! Trebuia să-mi dau seama! Dezlegați-mă! Putorilor! Voi doi! Voi doi! (arătând cu capul înspre Ștefan și Sergiu) Credeți c-o să scăpați așa de ușor?! Mă ocup eu de voi, nu vă faceți griji!
SEPTIMIU S. (ștergându-se cu o batistă pe care Paul i-o înmână imediat): S-avem pardon, Staviuc sunt pentru partenerii de afacere, ocazional pentru proștii care-mi scandează numele și mă adoră. Știu că sunt adorabil, dar tu poți să-mi spui Stănică, doar suntem prieteni, ce dracu!
GRIGORE C. (încercând să se elibereze, fără să reușească): Stănică? Ãsta e numele tău de cod? Bine zice vorba aia, peștele de la cap se împute! Adevărul e că nici tu nu stai prea bine cu scăfârlia! Știi ceva? Mă doare în cur de numele tău! Oricum, tu nu ești cineva decât pe hârtie, în realitate ești cel mult un nimeni plin de bășini! Apari la televizor ca președinte doar pentru că ai lins cu asiduitate cururile seniorilor tăi de peste ocean! Ce te tot bați atâta cu cărămida în piept că ești președinte și că vei rămâne președinte? Te încălzește cu ceva această funcție falsă? Cum poți dormi împăcat cu propria persoană știind că instituția în care ființezi este mai expirată ca glumele emise de jigodia de lângă tine care se recomandă detectiv? Doar un stat suveran poate avea președinte, maître! Colonia asta mizerabilă pe care eu aș fi repus-o pe picioare nu poate avea decât vasali și acoliți. Dar da, tu deții cea mai înaltă funcție în colonie: vasal-șef! Ce mai, Dumnezeu în carne și oase! Îmi spui că pot să-ți spun Stănică? Știi ce pot să-ți spun? Pot să-ți spun că simt o plăcere deosebită la gândul că vei muri plin de regrete și că viermii se vor înfrupta cu poftă din trupul tău umflat artificial cu funcții inutile. Ești o umbră saprofită care se dezvoltă în miezul acestei societăți în descompunere la decăderea căreia tu ai adus cea mai mare contribuție! Dar, până la urmă, cred că vina îmi aparține aproape în totalitate. Trebuia să-mi dau seama că ești un mafiot de cea mai joasă speță!
SEPTIMIU S. Trebuia, Grigule, trebuia!... Ți-ai jucat rolul până la capăt, îți ajunge! (Se întoarse către Paul să-i înapoieze batista, apoi, printr-o piruetă intempestivă, îi lovise maxilarul lui Cavalcan cu un pumn venit din senin)
GRIGORE C. (scuipând sânge și râzând cu gura până la urechi): Toată viața ta ai călcat pe cadavre și ai lovit oameni căzuți la pământ. Ești cel mai curajos poltron din câți am cunoscut! Și acum ce vrei de la mine?
SEPTIMIU S.: Te-am lăsat să te desfășori, acum hai să revenim la ce ne pricepem cel mai bine, adică la afaceri. (Către Paul) Dă-mi, te rog, hârtia pe care ți-am zis s-o iei la tine și batista aia ca să-l șterg pe amărâtul ăsta. Așa, dă hârtia încoace! Și batista. Sergiule, ține batista asta și șterge-l pe cumătrul Cavalcan!
GRIGORE C. (turbat): Să nu se apropie de mine, că-i mănânc mâna! Mușc în carne vie, m-auziți?!
SEPTIMIU S. (către Sergiu): Dă-o înapoi, că-l șterg eu. Citește-i tu, Paule! (Îi înmână foaia de hârtie)
PAUL G. (într-o engleză stâlcită): “Dear Mister President Staviuc, We are happy to announce you that you will remain the president of Pauperia, and this comes, of course, as a token of our great appreciation towards the political relations that have served both our country and yours throughout the last 5 years. The assiduity with which you provided our biggest companies with many resources, both natural and human, has turned you into an unquestioned friend of our nation and you can rest assured that no other candidate is fitter for this job than you. There is still an issue at steak that has to be discussed further, that is the future of PPUTMB. We have reasons to believe that the current president of this party has engaged in some illegal affairs with communist rebels and terrorists and must resign urgently from the position he is currently holding; also, he must leave the political stage effective immediately in order to avoid further misunderstandings! Yours respectfully, N.B., U.S. diplomat in Pauperia.”
SEPTIMIU S.: Na, poftim!
GRIGORE C. (părând să nu bage în seamă cele care tocmai îi fuseseră prezentate): Rapass, Pavelin, spuneți-mi sincer… că oricum nu mai contează, șoferul meu a avut vreo legătură cu această mârșăvie?
(Cei doi se uitară unul la altul nedumeriți, dând din cap în semn că nu)
SERGIU P.: Grigule, din câte știm noi, nu…
GRIGORE C.: Nu-mi mai zice așa, jigodie, că vă crăp capul dacă pun mâna pe voi! (răsucindu-se ca un animal turbat în scaunul în care era țintuit)
SEPTIMIU S. (asumându-și rolul de mediator): Terminați odată! Șoferul tău n-a avut nicio treabă cu asta, e la fel de neștiutor cum a fost întotdeauna.
GRIGORE C.: Doamne-ajută!...
SEPTIMIU S.: Deci, să nu mai tragem atâta de timp, că se rupe! Ai luat cunoștință de conținutul scrisorii electronice adresate subsemnatului, da? Hai, ca să-ți fac un rezumat: e obligatoriu să-ți depui demisia din funcția de președinte al partidului PPUTMB imediat după ce rezultatele oficiale vor fi publicate în presa scrisă și audiovizuală. Să-ți zic un secret… Dar să nu mai spui la nimeni, da? (Apropiindu-se de acesta, se aplecă pentru a-i șopti la ureche) Grigule, am ieșit președinte!
(Grigore Cavalcan emana un puternic damf de alcool, eructând neimpresionat)
SEPTIMIU S. (contrariat): Nu mă feliciți?
GRIGORE C. (cu o tonalitate de om plictisit): Hai sictir!
SEPTIMIU S. (reveni la o poziție perfect verticală, îndreptându-și sacoul): Bine, cred că ai înțeles. Din păcate, oricât de mult ne-ar face plăcere să mai rămânem cu tine, trebuie să plecăm, așa că n-o să te mai reținem. Poți respira ușurat, spectacolul s-a încheiat! O să te dezlegăm acum. Ștefane, îndreaptă pistolul în direcția cumătrului Cavalcan, iar tu, Paule, du-te și dezleagă-l. (Din nou, către Cavalcan) Dacă faci vreo mișcare bruscă, Ștefan o să tragă; va începe cu un picior, continuând cu celălalt, apoi cu o mână și tot așa.
GRIGORE C. (ca sculat dintr-un coșmar): Joci la cacealma! Paule, nu te apropia de mine!
SEPTIMIU S. (trecând în spatele lui Ștefan Rapass, punându-i mâna pe umăr): Fane, trage un foc în perete ca să vadă că nu ne jucăm!
(Ștefan se conformă, iar Cavalcan înlemni. Paul se apropie ușor, scoase un briceag și începu să taie frânghia care-l ținea pe Cavalcan strâns legat de scaun. Acesta din urmă se eliberă în sfârșit, se ridică brusc, iar Ștefan încărcă pistolul, dar nu apucă să-l folosească întrucât Cavalcan se dezechilibră și căzu înapoi pe scaun. Musafirii pășeau ușor spre ieșire, mergând cu spatele.)
GRIGORE C.: Domnule ofițer, te felicit, bătrâne! O să-mi iau revanșa pe lumea cealaltă!

Cei patru părăsiră pivnița și Hanul lui Brumar, demarând în trombă și pierzându-se în ceața deasă. Grigore Cavalcan rămase pe scaun, anesteziat de atâta deznădejde. Pleoapele îi cad peste ochi.

Cortina