Sol... Cât de simplu poate “să se întâmple” ca tot ce nu a fost să devină peste zi o posibilitate în Infernul atât de hulit, dar totuși vizitat de sufletul pur al omului…

Absu... În războiul grabnic vărsător de sânge pur, al sufletului, nimic nu va putea vreodată să elimine, să destrame, să desfacă vraja nebunească la care au lucrat de mii de ani, sufletele negre îngrozite de adevăr...

Igri... Într-adevăr când nu e nimic, totul este simplu...

Ulak... Ipoteza se construiește pe două coordonate: pe ceea ce este deja și pe posibilitatea ca nimic din ceea ce este, să nu fie de fapt...
Cu alte cuvinte, asistăm muți de uimire la paradoxul sfânt, aflat în devenire. Fiecare secundă curge lin spre a satisface pofta nimicniciei, născută din lipsa evidentă a tot ceea ce este...
Asistăm muți și urlăm ca peștii în gura șarpelui nesatisfăcut încă de nevoia sa avidă de răutate...

Ergo... În tot freamătul lăuntric al sufletului, există subjugat în colțul luminat, un mic suflu ce dorește de la prima secundă a apariției vieții, să stingă licărirea iubirii atât de prețuită de tot ceea ce a ființat în Infernul întunecat al minții existenței...

Komu... Să se cheme păcat și să fie capital și nicidecum provincial... Nu mai există libertatea asumării responsabilității liberului arbitru, ci dincontră, revendicarea nimicului ridicat la rang de vitute...
Personaje:

A – Sol
B – Absu
AB – Igri
C – Ulak
D – Ergo
CD – Komu


Actul I


A: Lumini, luminițe, lumânărele...

B: Taifuuuuuuuuun...

C: Da, un mic suflu dinspre Răsărit.

D: Allah, Hezbolah și Jihad.

A: Ah!!! Iar mă uit pe geam și aștept cu nerăbdare ca sticla curgătoare să reflecte în atomi, imaginea-n oglindă...

C: Nimic mai simplu.

AB: M-a strigat cineva? Eram urcat pe Toaca și mi-a fost semnalată prezența...

D: În vastul nisip am găsit o lumină ascunsă-n umbra ultimului firicel de praf...

CD: Gripa, gripa, să vină gripa, dom’le, că m-am săturat să tot fiu acuzată de orice smiorcăit al unui copil răsfățat ce nu are liniște în groapa de pe strada Progresului, unde mașinile huruie necontenit, atâta timp cât părinții sfinți stau ascunși în spatele responsabilității...

A: Ușor de zis, greu de făcut...
(Brum, brum, brum... O șleahtă de copiii care împing cu haznă și cu chin o frânghie de care este atașat un excavator galben cu cabină roșie.)

Actul II


C: Macarale râd în soare, auriiiiiii...
(Cântecul răsună; lumea de pe scaunele se agită, frecându-și frenetic palmele...)

B: De parcă voi nu stiți că tot la mine o să veniți...

D: Hehe... Avem Messenger...

C: Să activăm maneta... Enter! Enter! Enter!

CD: ALT F4.

AB: Numele lui... Cum îi spune? Nu mai rețin numele acelui prof care cu ochi iscoditori ne preda Cultura Civică...

D: Jihad
(Se aud focuri de armă.)

A: Împingeți, împingeți... Trebuie să tragem semnalul focurilor de artificii...

C: Să tot fie 4 iulie în Zodia Cancerului!

CD: Eh! Gripa... Să se gripeze odată motoarele și poate o să urlăm și noi în sfârșit la lună, ca vestiții „nărăvași”.

B: Prostii! Tot acolo... Ori drac, ori sfânt, tot un mormânt și nimicurile îmi sunt prieteni...

AB: Uite, uite... Dacă trag de sfoară pot să mișc mașinăria și mă pot urca pe Lună să golesc craterele pline de aur.

C: Nimic mai simplu.

A: Cine ar putea să fie mai mult decât ceea ce este? Și cine ar putea să ne îndrepte busola deformată de câmpul magnetic al Pământului?

CD: Gripa, gripa... Și la alegere să tot fie una din orătăniile domestice adăpate din marea de nisip.

D: Jihaaaaaad!!!





Actul III


C: Eh! Acum să vă văd, pentru că ați pus-o... Va mâncat în cur să trageți adânc în piept în loc să împingeți cu putere instalațiile de autogen ca să putem termina odată gratiile iubirii nestăvilite...

AB: Vreau să vină vara.

A: Urcă-te în macara și uită-te după emoticonul care ascunde mucul primitiv!

CD: Să nu aud de batistă că vă ia mama dracului cu tot cu fasolea voastră!

D: Eh, cum așa? Gazele sunt la mare căutare și pe un mare preț...

C: Și atunci de ce tot aruncăm cu mucii în fasole?

A: Simplu... de parcă nu așa se face.

CD: Da, da... Gripa seculară a păcatului originar...

D: Să vină Bixtonim și să apăsăm butonul roșu al bombei antibiotice, așa cum a fost și cu câteva secunde-n urmă la Hiroshima... Da, mi-a suflat cineva peste lumânare: Fukushima... HEHEHEHEHEHE!!!

B: Iar m-ați făcut șef pe șantier...

A: Păi, nu vrem ca totul să fie praf și pulbere???

D: Jihad!!!

CD: Gripă, dom’le, gripă jihadescă...

AB: Imi pare rău, dar căciula are culoarea roșie...

C: Vorbești pe nas și cred că o să mori.

AB: Încă nu, deși abia aștept să mă mut pe Lună să trag vreo două linii de aur... Momentan trag de sfoara mea, poata reușesc să înfrâng răceala și gripa...

A: Să-ți scormonești Pământul după Nurofen și noi o să tragem cu Autogen...




Cortină.