poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-04-06 | |
Migrena 4
Personaje: Poetul, Dox, Apis, O Voce Feminină (Decorul este același. Toți cei dinainte stau pe iarbă. Apis rămâne pe gânduri, ciulind uneori urechile la ceea ce aude. La un moment dat, din pădure, se aude O Voce Feminină.) Poetul (neîncrezător): Cum aș putea să scriu adunând cuvintele dintr-un dicționar? Dumneata crezi că poetul poate să scrie în afara inspirației? Cu mierea maestrului Apis cred că ai dreptate, mă va stimula. Dox (cu un ton împăciuitor): Mi-am dat și eu cu părerea, ca oricare viețuitor în preajma artiștilor cuvântului. Să știi că s-a dus vremea când scriai numai ce-ți dicta inima. Azi, dacă nu găsești subiecte pe placul publicului mediu, ești un poet ratat. Cititorul e prea ocupat cu alte lucruri mai pragmatice, nu se mai obosește cu lecturi care nu au drept scop divertismentul. Chestiunile prea complicate îi cer mult timp, de care nu prea mai dispune. Poetul (intrigat): Adică eu trebuie să scriu după cum vrea cititorul sau editorul? Sufletul meu nu mai contează? Dox (pe același ton): Ba contează, dar e musai să te gândești și la sufletul celor care te citesc. Cum se spune: „Să împaci și capra, și varza.” Poetul (ironic): Drept spui, să iasă o varză numai bună pentru capre. Sau țapi. Până la urmă, tot eu voi fi țapul ispășitor. O Voce Feminină (cu aceeași voce pițigăiată și cu duioșie): Ia-mă pe mine, Poetule! Lasă-mă să stau măcar la fereastra dumitale și "să-ți șoptesc șoapte de-amor"! Poetul (tot ironic): Și să mi se pară că aud voci, de parcă aș fi luat-o razna! Dox (șovăitor): Bine, maestre, atunci scrie cum vrei, dar vezi să fii puțin și pe placul Editorului. Þine, totuși, cont de sfaturile mele! Vei vedea că va fi bine. Acum, să te conduc la casa de oaspeți. (Dox și Poetul îl salută pe Apis, strângându-i mâna și mulțumindu-i pentru ajutor.) Migrena 5 Personaje: Poetul, O Voce Feminină (Într-o încăpere modest mobilată, cu un pat pentru o singură persoană, un dulap de haine, o etajeră pentru cărți și un birou micuț, pe care se află un computer, cam inutil pentru Poet, fiindcă, venit dintr-un alt secol, n-are cum să poată lucra la el. Totuși, un teanc mărișor de file albe și un stilou cu peniță de aur reprezintă un ajutor prețios pentru Poet, aflat la birou, îmbrăcat acum în blugi și tricou de culoare neagră, lucrând de zor la începutul poemului. Pe tricou, este imprimat cu alb enunțul: DON'T DISTURB ME. Poetul mototolește filă după filă. Într-un târziu, se aude la fereastră și O Voce Feminină.) Poetul: A, cred că am găsit începutul. „Ah, mierea buzei tale, păsărică...” Nu, nu merge, asta a mai scris Eminul. Uf, e a treia oară când scriu tot despre miere. Degeaba am ascuns sub pat borcanul cu miere de la Apis, tot la el mă gândesc. Ei, dar poate asta merge mai bine: „Refuz lingurița cu miere, nu mâna întinsă a potrivnicului...” O Voce Feminină (încet): Versurile astea le-a scris deja un poet actual. Nu merge. Poetul (surprins): Mulțam fain, Voce! Uite cum puteam să ajung la plagiat. Gata, las pe altădată. Până atunci, voi mai citi una dintre cărțile aflate pe etajeră, să mă adaptez la poezia actuală. („Migrena” mai durează vreo două minute, Poetul citind niște versuri dintr-o antologie de poezie română actuală.) Migrena 6 Personaje: Poetul, Dox (Același decor din „migrena” anterioară. Pe biroul Poetului, se vede o ultimă filă scrisă, cu numai două versuri.) Dox (voios): Salutare, salutare, maestre! Deranjez? Poetul (trist și resemnat): Nu, nu mă deranjezi. Numai că nu am reușit să scriu mare lucru. Să mă mai lase două zile, a sosit deunăzi scrisoarea de la muză și mă anunță că va veni mai devreme. Dox: Ei, vezi, te iubește muza! Să văd ce-ai scris. (Ia foaia de pe birou și citește cu voce tare.) „Îți spun adio, secol douășunu. Arzi inutil, văd cum îți iese fumul.” (consternat) Păi, maestre, ăsta nu e poem, cum nu sunt eu păcăliciul din cărți. Cum te vei duce la Editor cu o asemenea trăznaie? Poetul (cu un rictus de suferință): Asta e. De-i place, bine; de nu, nu. Mă-ntorc în veacul meu, măcar acolo, știu, exist-un Dumnezeu. (Dox îl privește vreo câteva secunde cu ochii holbați, apoi iese, trântind ușa.) Migrena 7 Personaje: Poetul (Același decor ca mai înainte. Poetul, în mijlocul încăperii, cu fața către public, își recită monologul final. Stilul interpretativ nu este unul impus, actorul recitând în funcție de propria înțelegere și sensibilitate. Spectatorii, cel puțin la fel de inteligenți ca noi, își vor da seama că aceasta este poezia pe care Poetul teleportat din secolul al XIX-lea a preferat să o păstreze în suflet. Se pare că muza îl inspiră de la distanță, de peste mări și țări.) nu-i timpu-același, oare, pretutindeni, la ce să scriu de caltaboși pe sârmă? doar toată viața pare-a fi când glumă, când o minune fără de-nțeles. să treci, mascând în suflet umilința și bucuria de a fi mai mult, să pui un zâmbet viu pe-un zid albastru, urând sperjurul azi mai mult ca ieri. aceleași sentimente, în adâncuri, moșesc, de veacuri, poezia lumii. cuvântul e cuvânt de strigă și-n pustiu tot adevărul ce subzistă-n tine. atunci, lăsați-mă să scriu ceea ce simt, mi-e silă de ai voștri caltaboși pe sârmă, puteți, mai bine, să vă spânzurați cu ei de toarta lunii, să vi-i puneți la gât, ca pe-o eșarfă, hilară mărturie-a nebuniei ce a cuprins ăst veac fără măsură. găsiți, de vreți voi, alte combinații, eu mă întorc în spațiul meu, ieșit din ale voastre grații. (Poetul iese din scenă. Se lasă cortina.) Sfârșit |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate