Frigul ma cuprinde. In jurul meu vad... din stele cad stele si din umbre cresc umbre. Mi-e rece si ma simt... implinit intr-o lume necunoscuta. Aerul ma-nfasoara, puterea ii creste, e tot mai dens- ma ia in brate ca pe-un prunc si ma plimba. Ajung in cimitir... si rad de-a mea prostie. Mi-e frica si ma rezem; respiratia-mi creste, tresar (...). O picatura... o lacrima a lui Dumnezeu se scurge din norul rosu, al sufletului tau, si frigul o cuprinde, ingheata si-i o stea, e-acum lucrata-n filigram parca intr-al tau mister, in sufletul Domnului. Cade nestapanit si vantul ii da putere; spiritele ii dau coarne si... ma vede. Il simt, caci parca mi-e parte din suflet. Aluneca pe toboganul mortii... il privesc si-mi cade pe frunte... devine o picatura de sange si prin el trec fulgere, exprim nabusala din propriu-mi corp. Mor... sau poate-i prea dur; inchid ochii pentru un timp... asteptarea imi da putere si realizez ca n-am ajuns decat un biet spirit- acelasi suflet bland ce tremura in fiecare pom de Craciun, la cea mai mica bataie de vant, si-mi dau seama ca acum sunt implinit. Sunt sufletul Craciunului visat- acum sunt eu si... Te mangai!