poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4443 .



Vânătorul de note
proză [ ]
Elevului meu, Mihai

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Elena Istrati ]

2004-12-20  |     | 



Ora de psihologie, clasa a Xa...Deși psihologia a fost, este și rămâne marea mea pasiune, ca profesoară la un liceu cu profil industrial am puține șanse să întâlnesc elevi pasionați de acest obiect. Așa că fac o medie între ce vreau eu și ce pot ei, ca să rămânem pe mai departe prieteni.
A fi prieten cu elevii tăi consider că e mai folositor decât a fi autoritar, întrucât astfel sunt mai deschiși și mai interesați de experiența ta de viața decât dacă ai face apel la autoritate. E adevărat că uneori clasa de 25-30 de elevi capătă un ușor iz de anarhie, dar generațiile contemporane de adolescenți sunt mult mai greu de convins de obligativitatea supunerii în fața adultului instruit, au altfel de valori și, de ce nu, alte exigențe și alte necesităti cognitive decât elevii ,,de altă dată".
Mă întorc deci la ora de psihologie. Fac o evaluare orala (adică ascult câțiva elevi). Spre marea mea uimire, un băiat înalt, brunet, cu trăsături ascuțite, nu numai că știe în amănunt ce am predat cu o oră înainte, dar îmi poate da detalii care nu se află in manualul după care predau eu. Îl întreb:
- Ce ai mai studiat în afară de manual?
El îmi arată un alt manual mai vechi și mai complex, chiar manualul după care mă pregatisem pentru admiterea în facultate.

Îmi amintesc că predasem logică aceleiasi clase, cu un an în urmă.Atunci descoperisem că are multe cunoștințe de biologie. L-am întrebat dacă biologia e pasiunea lui.Mi-a răspuns :
-Oarecum.Tatăl meu a fost profesor de biologie.
-Și acum nu mai e?
-Acum e pensionar de boală. Stă în scaun cu rotile, e paralizat.
Am întrebat de ce și cred că mi-a menționat o boală degenerativă.
Mă deranja oarecum insistența lui de a-și afla notele și posibila medie.Personal îl vedeam în categoria ,,vânătorilor de note".

Pe la mijlocul semestrului observ ca are un 9 și un 10 și că e foarte mândru de asta.Insistase ca de obicei să-și afle notele.
-Mihai, pentru ce ții tu atât la notele astea? l-am întrebat contrariată de diferența dintre el și colegii lui.
Pentru ce înveți tu?
Mihai m-a privit intens, cu un sentiment pe care nu-l deslușeam și-a răspuns:
-Pentru mama, doamna profesoară.Pentru ea învăț!
Am rămas derutată. Îmi părea rău că am întrebat.Mamă la rândul meu, nu-mi era greu să înțeleg ce spunea Mihai sau să intuiesc viața grea pe care mama lui o ducea.Astfel, Mihai încerca o răsplatească, oarecum să rascumpere un destin nefavorabil.

La sfârșitul semestrului, Mihai mai avea un 10. I-am încheiat media- 10(zece), și-am spus zâmbind:
- Mihai, mama ta are toate motivele să se bucure acum!
Mihai a venit langă catedra și mi-a răspuns, fără să zâmbească:
-Da, doamna profesoara, aveți dreptate.Știți...(și vocea i s-a frânt)mama mea a murit la 1 septembrie.
Atunci mi-am dat seama că sentimentul nelămurit din ochii lui era tristețea pierderii cuiva pentru totdeauna, era doliul.
-Dar eu așa cred, continuă Mihai, că dacă eu învăț bine, ea se bucură, oriunde ar fi!

Abia atunci l-am înțeles cu adevărat pe Mihai...

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!