-Ne pare rau Matthew. Te-am chemat pentru ca nu credem ca mai exista vreo sansa. Este un caz pierdut.
-Ne-ai dezamagit. Am contat pe tine, si nu ti-ai facut datoria fata de noi.
-Te-am urmarit indeaproape, gandi femeia de treizeci de ani. Marturia ta nu cred ca este valabila.
-Da, raspunse un batran. Te-ai implicat emotional in relatia asta. Poate totusi ne-am inselat in privinta ta.
-Esti prea tanar! Gandi femeia de 30 de ani.
-Nu mai tanar ca tine. Raspunse Matthew obraznic cu voce tare.
-E adevarat, dar nu ma face sa-ti amintesc ceea ce deja stii si ce te-ar putea pune intr-o situatie penibila.
-Soarta noastra este pecetluita. Gandi o femeie in varsta. Dezechilibrele produse de o persoana ce calatoreste intr-un timp in care nu are corp, sunt de neimaginat.
-Nu e adevarat, raspunse Matthew. Isi poate crea un corp cu un consum destul de mare de energie, iar asta nu ne va afecta pe noi ci pe ea.
-Nu ne va afecta acum, insa in viitor nimeni nu stie ce va fi. E posibil chiar sa nu mai existam.
-Asta presupunand ca noi suntem in prezent. Il contrazise el. Stim cu totii cum functioneaza timpul. Nu exista trecut, prezent sau viitor ci doar timp in timp, spatiu atemporal, timp colectiv si cel individual. Eu personal nu m-as mira sa fim si noi intr-o bula temporala care se ruleaza la infinit.
-Ai o perspectiva destul de larga asupra timpului gandi cineva din sala intunecata, dar toti am hotarat sa luam drept reper timpul nostru si sa-l consideram prezent.
-Stiu, raspunse Matthew continuand sa vorbeasca cu voce tare, dar privind dintr-un singur punct de vedere, nu veti vedea ce este cu adevarat important. Sunteti gata s-o omorati pentru ca nu va convine ceva. Iar acum va legati de mine pentru ca nu mai sunt in totalitate de partea voastra. Matthew se ridca in picioare suparat si se sprijini cu mainile de masa din lemn de stejar. Pana la urma nu sunteti tocmai cei mai destepti si intelepti. Pur si simplu va place sa va adunati aici, in locul acesta sinistru si sa decideti viitorul si soarta oamenilor. Spuneti ca faceti bine si lucrati in folosul societatii, dar cine sunteti voi ca sa judecati? Tot ce va intereseaza e controlul si puterea.
-Am mai discutat aspectul asta tinere, gandi o femeie stafidita. Tu te-ai oferit s-o omori.
-Voi m-ati obligat. Mi-ati bagat in cap prostiile astea despre echilibru si despre lumea asta ce sta sa se prabuseasca. Numai voi sunteti de vina.
-Esti liber sa pleci, Matthew. Puteai sa ai o viata frumoasa alaturi de noi. Am fi trait vesnic.
-Nimeni nu traieste vesnic.
-Te inseli. Noi vom dainui si vom fi mereu pe urmele tale, ale copilului tau. Va veni o zi cand vei regreta decizia ta.
-Credeti ca nu mi-am dat seama ca ma folositi? Putini sunt cei care pot calatori, iar voi ati pus mana pe mine.
-Mai sunt ca tine, si vor mai fi. Ii cautam zilnic.
-Da, dar nici unul nu va fi vreodata de partea voastra.
-Se va naste unul care va avea puteri infinit mai mari ca tine. Aminteste-ti profetia.
-Sta scris.
-Va veni o vreme cand vei regreta, gandira iar in cor.
-Pleaca acum.
Din umbra se auzeau pasi timizi ce se indreptau spre masa din spatele lui Matthew.
-Deci baba aia chiar ar fi vrut sa ma omoare, spuse J.
-Ai avut un cosmar, se facu auzita femeia de 30 de ani. Intoarce-te in timpul tau. Nu ai ce cauta aici.
-Spune-mi Matt, m-ai iubit sau si asta a fost o minciuna?
Matthew nu-i raspunse. O lua de mana si iesira in lumina soarelui. Nu se vedea nici o cladire ci doar un parc imens cu copaci mari si stufosi. In fata lor se afla o masina alba cu doar doua locuri. Pana aici, viitorul nu i se parea cine stie ce.
-Unde a disparut, intreba J.
-Nu conteaza. E doar o iluzie, o holograma. Le plac locurile pustii, si de fiecare data aleg altul.
Drumul serpuia prin padurea deasa, si cat timp mersesera, era imposibil de zis. Intr-un final aparu in fata ei o casa la fel ca oricare alta, cu acoperis rosu, iedera si curte interioara.
-Aici locuiesti? Intreba J.
Matthew se multumi doar sa dea din cap afirmativ.
-Si unde-i orasul?
-La 50 de km de aici.
-De ce nu locuiesti acolo?
-Nu-mi place aglomeratia si zgomotul.
-Bine, dar cu mine cum de ai stat in oras?
-Sunt mult mai multi aici, spuse el in timp ce o ajuta sa coboare din masina. Cand nasti?
-Cred ca intr-o luna, daca nu m-a afectat calatoria in vre-un fel.
-O luna e bine. O sa avem timp sa facem pregatirile necesare.
-Ce pregatiri? Imi vorbesti de parca ar fi cel mai normal lucru, iar eu nici macar nu stiu in ce an suntem.
-Hai ca-ti povestesc inauntru.
Casa nu era chiar atat de mare pe cum parea pe afara. Dar era o minune cat de mari deveneau spatiile prin holografiere. De cum intrau, dadeau intr-un hol patrat de unde se faceau trei usi. Tot aici se gasea o scara de lemn ce ducea la etaj. J se lasa dusa in sufrageria foarte intima in care patrundea o lumina difuza si se tranti pe canapea. Arunca o privire in jur dar nu vazu nici macar un obiect care sa aduca cu viitorul. Nici macar computerul sofisticat ce statea pe birou intr-un colt. Si pentru o casa ce se vroia moderna, nu era ciudat sa nu aiba televizor sau macar un casetofon?
-Nu ii raspunse Matthew urmarind-o cu atentie si parand ca-i citeste gandurile, lucru care o scotea din sarite. Computerul inlocuieste totul. Nu avem nevoie decat de internet.
-In ce an suntem?
-Trebuie sa intelegi ca nu traim in acelasi timp. Aici au avut loc alt fel de evenimente, alte descoperiri, oamenii s-au dezvoltat in alta directie. Iti va fi greu sa te obisnuiesti. Sa nu mai discutam despre aspectul asta pentru ca nu stiu cat vei ramane aici.
J ii arunca o privire speriata.
-Nu ca n-as vrea sa ramai cu mine facu el repede. De acum inainte, nimic nu va mai fi sigur.
-Bine, dar asta nu s-a mai intamplat pana acun, nu-i asa. Adica ai intrat pentru prima data in viata mea …
-Da. E prima oara cand se intampla asta.
-Deci mai e o sansa. Daca e s-o iau de la capat, ai putea sa vii sa ma salvezi, nu?
-Da. Raspunse el cam cu juma’ de gura.
-Macar ai incerca, nu?
-Normal ca as incerca. Spuse Matthew apropiindu-se de ea, luandu-i mainile intr-ale lui si uitandu-se cu atentie la fata ei ca si cum ar fi vazut-o pentru prima oara.
-Nici nu stii cat de frumoasa esti.
-Nu cred ca e cazul sa incepi cu sentimentalisme ieftine. I-o taie ea repede si inainte sa mai apuce sa spuna ceva o saruta si-o imbratisa ca si cum nu ar fi vazut-o de un car de ani.
-Mi-a fost dor de tine.
-De aia ai plecat fara sa-mi spui nimic, nu-i asa?
-Am fost chemat. Credeam ca e cel mai bine.
-Da, spuse J ganditoare. “Pentru cine?”
-Nu mai fi suparata.
-Ma gandeam, crezi ca ai putea sa te intorci la inceputul inceputului si sa ma salvezi?
-Imi pare rau, dar este imposibil. Ce a fost a fost. Apartine de domeniul trecutului.
-Si totusi ai putut sa intri in viata mea si sa-mi rupi inima.
-Asta a fost altceva. Timpul tau se rula in prezentul meu, dar trecutul la care te referi tu a disparut de mult, in clipa in care ai inceput urmatoarea viata, si acum ai venit in Prezentul meu. Trebuia sa te fi gandit la consecinte inainte sa-ti modifici timpul. Nu e de mirare ca acum incearca sa se “auto-repare”. Timpul e mult mai complicat decat crezi sau decat vom afla vreodata.
-Nu ai terminat de zis ce incepusei mai devreme, in legatura cu niste formalitati?!
-Da. Nu prea stiu cum se procedeaza in astfel de cazuri. Tu practic nu existi. Si mai e copilul pentru care nu ai licenta.
-Licenta? Intreba J revoltata.
-Da. Natalitatea e strict controlata.
-Credeam ca se stie ce e cu timpul.
-Se stie, copii invata la scoala, insa nimic nu a fost pus in practica. E doar o problema teoretica.
-Dar tu … ?
-Eu si alti cativa oameni. Noi suntem altfel.
-Trebuie sa ma intind undeva. Spuse J ametita. Nu ma simt prea bine.
-E din cauza calatoriei. O sa-ti treaca. Intinde-te aici. Zise Matthew varandu-i o perna sub cap.
J inchise ochii si incerca sa nu se gandeasca la nimic in mod special, dar cum sa reuseasca? O vinisoara ii zvacnea la tampla. Simtea sangele cum ii curge prin vene, ii inunda creierul, o ameteste. Un chiag mic se coboara dinspre sinusuri si un firicel de sange i se strecoara din nara stanga curgand repede spre buze, apoi picatura cu picatura se scurse pe haine.
-Ce se intampla cu mine? Intreba J.
-Stai linistita. Asa e prima oara cand calatoresti in alt timp. Pana acum ai calatorit doar in timpul tau, dar acum practic ai sarit intr-un alt curs temporal. Asa am patit si eu. Maine o sa te simti ca noua. Dormi acum si toate vor fi mai bine. Ai sa vezi.
De cum inchise ochii, J se prabusi intr-un somn adanc, fara vise.


“Fiecare sfarsit e un nou inceput.”

Simtea o compresa uda pe frunte, din care i se scurgeau picaturi pe tample si apoi in urechi, lucru care o deranja cumplit. Deschise ochii, isi dadu la o parte carpa si se sterse cu dosul palmei. Nu-i mai curgea sange din nas si fusese curatata.
“Unde ma aflu?” se intreba ea. Nu-si amintea prea multe. Hemoragie, cladire intunecata, Matt; gandurile ii treceau repede prin cap si in curand, totul i se limpezi. Facuse o calatorie, avea un copil si era cu iubitul ei.
“Destul de bine” isi spuse ea. “Poate inca mai e scapare!”