-Am sa te rog acum sa verifici amintirea.
Amy se uita la ea intrebator. De ce se intamplau toate astea? Oare nu merita si ea o explicatie cat de cat rezonabila? Nu era ea prietena ei cea mai buna?
-Te rog, facu J. Stiu ca nu intelegi nimic. Te implor doar sa ai incredere in mine asa cum ai avut de atatea ori.
Amy se lasa convinsa. La urma urmei, ce avea de pierdut? Verifica informatiile introduse in clona.
-Imposibil, sopti ea. Doar stim foarte bine ca nu asta s-a intamplat.
-Asta s-a intamplat inainte sa modific eu totul. Cum iti explici altfel? Ar face un copil tot ce am facut eu?
-Nu, dar nici un adult. Nu avea cum sa se modifice pur si simplu! Unde este ceea ce am inregistrat eu adineauri?
-Nu este, doar ti-am spus: intr-un spatiu atemporal nu are cum sa se modifice o informatie deja inregistrata chiar daca modifici si de o mie de ori trecutul.
-Bine dar spatiul acesta fara timp … Uita-te la mine, nici macar nu stiu cum sa te intreb. Am atatea nelamuriri dar nu stiu cum sa pun intrebarile.
-Nu e nimic, zise J. Un vechi proverb spune ca o intrebare bine pusa nu necesita un raspuns. O sa incerc sa-ti explic cum ma pricep eu mai bine, dar nu te astepta la prea mult. Nici eu nu am toate raspunsurile. J se aseza mai comod si incepu sa-i povesteasca totul prietenei ei.
-Noi traim intr-un spatiu cu patru dimensiuni, a patra fiind timpul. Spatiul si timpul coexista. Spatiul e afectat de timp, timpul de spatiu, gravitate, in fine, sa nu intru in amanunte. Ideea e ca spatiul in afara Pamantului are de fapt o infinitate de dimensiuni. Dar am stat si m-am gandit: daca acolo sunt mai multe dimensiuni, de ce nu ar fi si aici. Nu se poate spune ca pe Pamant sunt patru dimensiuni iar in afara lui n. Nu e logic, nu? Pamantul e inclus in Univers. Bine, daca nu ne dam seama decat de patru, asta e altceva, dar eu te asigur ca aici este exact ca acolo. Una din aceste dimensiuni, e un spatiu in care timpul pur si simplu nu-si poate face loc. Si asta se simte, dar in clipa in care-l constientizezi, te poti folosi de el pentru ca traiesti practic in el.
-Sa inteleg ca asta e valabil doar pentru clone? Asa faci duplicatele si le depui in acest spatiu, sau cum?
-Da, da, ceva de genul asta. Am reusit sa-mi dau seama de cateva dintre aceste dimensiuni si pot face aceste mici smecherii.
-Smecherii?! Striga Amy revoltata. Ti se pare putin lucru sa modifici trecutul, sa poti calatoti unde vrei, sa opresti timpul…
-Stai putin. Eu nu am spus niciodata ca opresc timpul, pentru ca e imposibil. Ma opresc in timp. Asta e altceva.
-Mai stie cineva de toate astea?
-Cine sa mai stie?! Doar tu, si te-as ruga sa pastrezi secretul. De fapt, oricum nimeni nu te-ar crede. Nici tu nu crezi macar.
-Si cum sa cred asemenea aberatii?!
J dadu din umeri si se ridica de pe canapea.
-Ce gazda oribila sunt! Pot sa te servesc cu ceva?
-Calatoresti si in viitor?
-Nu, spuse J asezandu-se din nou. Nu stiu daca pot calatori undeva unde e posibil sa nu se fi intamplat nimic. Nu stiu ce consecinte ar avea asupra mea. E periculos si mi-e frica. Viitorul nu e un loc sigur, pe cand trecutul il cunosc.
-Dar nu pe tot!
-Nu, nu pe tot. Nu am iesit in afara perioadei mele. Ai vazut doar ca aratam conform varstei. Practic mi-am recuperat corpul. Nu stiu daca as putea ocupa corpul altei persoane sau ce s-ar intampla daca m-as duce prea in trecut. Eu ma folosesc mult si de amintiri. Nu vreau sa ma aventurez intr-un loc pe care nu il cunosc. Sansele de supravietuire si adaptare ar fi minime. Cred ca as muri, dar nimic nu e sigur!
Ceasul incepuse sa ticaie de aproape o ora, dar Amy nu-l auzea. Si cum sa-l auda cand inca incerca sa se convinga ca toate astea nu erau adevarate. Niste aberatii. Se gandi serios pentru o clipa sa-si trimita prietena la un spital de nebuni. Dar ce fel de prieten ar face asa ceva?
-Iti mai amintesti ce ti-am soptit atunci? Intreba J dintr-o data ca si cand abia si-ar fi adus aminte si de problema asta.
-Toate se intampla cu un scop, iar tot ce se intampla e intotdeauna spre bine.
-Exact. Sa stii ca e foarte adevarat. Ramasesem cu traume in urma acelui eveniment. Dar sunt sigura ca viata mea s-a imbunatatit considerabil dupa ce am facut ce am facut. Eram tratata in sfarsit cu respect.
-Pentru ca le era frica de tine, in special profesoarei.
-Nu le era frica de mine ci de ce as putea face. Luasem o data atitudine. A fost o schimbare buna pe care nu au vazut-o venind. Asta i-a speriat de fapt. Nu mai stiau la ce sa se astepte. Eram imprevizibila.
-Oricum, modificand o intamplare esentiala te-ai modificat automat si pe tine. De unde stii ca daca nu lasai lucrurile asa, nu ar fi fost mai bine? Iti spun eu, daca ar fi fost un lucru normal sa-ti modifici trecutul, atunci toti oamenii ar fi putut s-o faca, nu numai tu. Fiecare si-ar fi imbunatatit viata, ar fi castigat la loto si ar fi luat deciziile care trebuie. Omul este pus in situatia de a alege si nu afla imediat daca a facut alegerea care trebuia. Poate chiar niciodata. Exista un destin, stii? O soarta! Nu cred ca toate astea vor ramane nepedepsite.
-Mai vedem noi!