Isi trase repede blugii pe ea, isi puse bluza cea noua si se pieptana in graba, facandu-si un coc stramb, putin cam mare si prea in varful capului. Ar fi putut foarte bine sa se mai aranjeze un pic. Daca atunci nu si-a dat seama cat de penibil arata, acum cu siguranta isi dadea, dar nu modificase partea asta. Mai degraba o interesa scena de peste 30 de minute. Avea sa fie o zi de neuitat, nu numai pentru ea, dar si pentru cei din jurul ei.
Usa se inchise automat in urma, lasand in casa o tacere mormantala. Drumul pana la scoala era foarte scurt, nu lua mai mult de 10 minute. Se uita cu lacomie in jur, cautand sa-si aduca aminte fiecare detaliu. Nu reusise sa obtina o imagine atat de clara precum si-ar fi dorit a acelei amintiri, iar gandul ca trecutul se impletea cu prezentul, o chinuia ingrozitor.
Mai facuse astfel de experimente, in care reusise sa-si modifice propriile amintiri prin astfel de “scurte” calatorii in trecut. Dar intrebarea era: oare putea influenta si alti oameni? Adica, cum putea sti ca modificase doar timpul ei? Ceea ce dorea de fapt, era sa-i influenteze pe toti: sa calatoreasca in trecutul colectiv al oamenilor, iar experimentul acesta, o va face sa-si dea seama.
Un zambet firav ii aparu pe buze la vederea fostei ei scoli, cea in care isi petrecuse atatia ani si de unde plecase cu un gust amar, fara sa priveasca in urma sau sa mai vorbeasca cu cineva despre perioada aceea. Trecu pragul cu hotarare si se uita in treacat la lampa uriasa din marea sala de la intrare. Stia prea bine istoricul acestei cladiri. Nu fusese intotdeauna o scoala. Cu foarte multi ani in urma, un mare bogatas obisnuia sa dea aici petreceri grandioase si mese festive ce se terminau cu focuri de artificii de care se vorbea mai apoi saptamani intregi.
Scoala era mai mica decat parea pe afara, un castel misterios cu sculpturi infricosatoare, bazoreliefuri, turnulete si chiar un ceas ce privea rasaritul in fiecare dimineata dar care de oprise de cine stie cand din pendulat. Cladirea fusese intre timp revopsita, i se construise o aripa noua pentru a fi mai incapatoare, unele ferestre fusesera zidite, salile dotate cu aparatura de ultima ora iar picturile disparusera. Singurul lucru interesant, era sistemul de iluminat. In afara de marea sala unde lampa inca mai functiona in nici o clasa nu vedeai becuri ci ultima inventie in materie de iluminat: fotoni artificiali. Incaperile se autoiluminau cand senzorii detectau miscare, caldura sau voci, reactionau pana si la cea mai mica adiere a vantului. Erau destul de ieftini, dar zvonurile sugerau ca ar fi fost nocivi, ceea ce nu fusese demonstat, iar daca fusese, nu oficial.
Era oarecum ciudat sa revina intr-un astfel de loc dupa atatia ani, si vroia cu disperare sa scape mai repede, dar orice s-ar intampla, nu trebuie pierdut din vedere scopul misiunii. Urca scarile putin grabita si se indrepta pe coridorul micut spre ultima sala de clasa, cea de literatura, cu hologramele marilor poeti si romancieri din toate timpurile. O sala sinistra dupa parerea ei. Chiar se mira cum puteau sa se concentreze copii cand un Shakespeare transparent si palid ii atintea cu privirea urmarindu-le toate miscariile. Dar dupa cateva zile petrecute aici, nu-i mai observai chiar daca ti se puneau in fata.
Se aseza in prima banca si astepta sa se adune toti.
-Hei, ce bluza frumoasa ai! Ii spuse o colega si se propti de banca ei, studiind-o din cap pana-n picioare. Cine ti-a facut cocul? Presupun ca ai fost la coafor?
J nu o baga in seama, ceea ce atrase si mai mult rautatea fetei care incepu sa tipe in gura mare adunandu-i pe toti in jurul ei.
Ceea ce urma nu avea nevoie de explicatii. Cineva ii atinse parul iar ea se scula ca arsa. Ce naiba?! Avea 34 de ani, doar! Putea face fata unor mucosi de 12.
-Si tu nu porti sutien? O intreba un coleg cu privirile atintite asupra bustului ei parand hipnotizat.
Prietena ei cea mai buna intra in clasa si incerca sa-i imprastie pe toti de acolo, dar in zadar.
-Lasa Amy, murmura J si ii sopti ceva la ureche, dupa care isi indrepta toata atentia asupra acelui baiat care-si intinsese mana atat de mult incat era la mai putin de un centimetru distanta de sanii ei.
-Haide, nu fi fraier, se infierbantara tot mai mult cei din jur.
J isi amintea prea bine ce se intamplase in continuare. Baiatul nu indrazni sa se apropie mai mult, iar ea statuse incordata, ca un animal la panda, pregatita pentru cazul in care ar fi atins-o chiar si cu un deget, sa-l muste atat de rau incat sa nu se mai puna nimeni cu ea. Dar atunci era mica, acum avea alt mod de gandire si i se paru amuzant sa ia mana baiatului si sa o puna pe piept. Toti incremenisera, iar lui i se taiase respiratia. Ar fi vrut sa si-o traga repede, dar muschii nu-l ascultau. Era paralizat. Si macar de se opri aici, dar nu … se apropie din ce in ce mai mult de el, sarutandu-l cum se pricepu ea mai bine. Baiatul reusi sa se smulga din mainile ei, trecu prin Shakespeare, lovi profesoara care tocmai venea si fugi spre toalete.
-Ce se intampla aici? Facu profesoara. A, dumneata! Trebuia sa-mi imaginez, si-i arunca de sus lui J o privire inveninata. Fiecare isi ocupase locul in afara de profesoara.
-Imediat te duci la baie si-ti desfaci parul. Nu am sa accept sa-mi stai astfel la ora si pe deasupra imbracata ca o tarfa.
Spunand asta se aseza, incapatanandu-se sa vorbeasca pana nu va iesi J din clasa, ceea ce nu avea de gand sa faca. Nu ii va mai intoarce spatele ca atunci, plecand cu lacrimi in ochi la baie si auzind-o in urma ei spunand clasei: “Ce tarfa!”, toti mustacind pe sub banci. Nu se va mai repeta asa ceva. Lasand la o parte politetea, J incepu sa vorbeasca pe nerasuflate.
-Foarte bine iti sta sa vorbesti astfel unui copil. Ce fel de profesoara esti? Ce fel de exemplu le dai acestor copii cand te aud rostind astfel de cuvinte obscene? Cat crezi ca am sa-ti mai suport magariile? Car crezi ca va mai dura pana sa spun parintiilor mei ca-mi faci zile negre sau chiar directoarei? Ce-ar fi sa merg chiar acum la ea?
-Nu o sa te duci! Rosti profesoara calm dar amenintator si J putea sa observe foarte bine teama din glasul ei precum si mainile alunecandu-i de transpiratie lasand o dara pe catedra. Nu o sa te creada nimeni. Ce dovezi ai? Colegii tai te urasc, nimeni nu te suporta. Ei nu vor spune nimic, nu-i asa copii?
In sala se auzeau murmure.
-Ba eu voi spune, se ridica Amy.
-Stai jos fata proasta daca vrei sa mai inveti in vreo scoala si sa treci la materia mea. Amy se inrosi puternic, dar ramase pe pozitii sustinandu-si prietena.
-Nu o sa-ti permit sa mai vorbesti asa nimanui. Iti vei cere iertare imediat sau …
-Sau ce? Tipa profesoara. Ma ameninti? Indraznesti tu sa faci asta, mucoasa ce esti. Am sa-ti fac viata un cosmar, ma vei visa noaptea si-ti vei dori sa nu ma fi cunoscut niciodata. Piei din ochii mei imediat.
Dar J nu se lasa intimidata si nu se clinti. Baga mana in buzunar si scoase un aparat minuscul.
-Cred ca viata mea va deveni mai buna de acum, spuse ea cu zambetul pe buze. Poate in sfarsit va incepe sa-mi placa si mie scoala.
Profesoara se albi de-a dreptul la fata, nemaistiind ce sa zica sau cu ce s-o ameninte. Era la degetul ei mic. Ganduri infricosatoare ii trecura prin cap si in clipa in care isi auzi vorbele murdare iesindu-i din gura, simti pur si simplu nevoia s-o stranga de gat si sa-i ia aparatul. Inregistrarea trebuia sa dispara.