poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-07-13 | |
Ma apropii de usa, cu apasarea de-a indura sa-mi fie furate zilnic opt ore din viata.Clanta este infasurata intr-o sarma in al carei capat-ascuns vederii- mi-am zgariat si de data asta palma.Durerea urca, creste , se pierde in acea impotrivire tot mai puternica de-a ma supune unui program, firesc, ca orice om ce vrea sa-si castige existenta.Imi spun « trebuie ! » si fara a fi prea convinsa intru in birou.Colegii isi pregatesc cafeaua.Pentru o jumatate de ora se vor bucura savurand-o, si, incepand astfel , noua zi va fi suportabila si pentru ei..Sau,poate,numai eu am nevoie de aceste minute libere in care sa-mi adun,din orice colitsor,fortele, rezervele de bunavointa, de calmitate si pe care le voi epuiza dupa cateva ore aglomerate in care toti au tras de mine in acelasi timp si repede, cand mintea a incetat sa ma mai ajute, cand simpla intrebare »ce mai faci ? » a cazut ca o ultima lovitura, fara sa mai raspund, ingrozita sa nu scot un scancet.
A intrat un client.Smulsa din tihna gandurilor mele ii arunc o privire ce se incolaceste ca un sarpe gata sa sugrume insa,dupa prima clipa de furie,un rest de bunavointa isi face loc, ma obisnuiesc si chiar pot si sa zambesc, doar gesturile imi sunt fara viata, lenese, semnez factura ca si cum as desena un val pe hartie, zgomotul stampilei ma mai invioreaza putin, macar cat sa-mi dau seama ce fac.Cientul pleaca.Pot aluneca iar in mine.Imi vin in minte versuri care parca ma ajuta sa respir. Telefoanele suna amandoua deodata,vocile se catara unele peste altele, netinand seama decat de cel de la celalalt capat al firului.Pasi nerabdatori, maini lacome, glasuri stridente... Nu cred sa fi observat cineva cand praful s-a incrustat pentru totdeauna in pereti, innegrindu-i, cand linoleumul s-a rupt, cand , poate, fiecare lucru s-a lasat patruns de nemultumirea fiecaruia.Chiar si a celui ce doar a trecut prin birou sa-si ia fluturasul , inasprit de alcool, fara nici o blandete in trasaturi, fara speranta , cu haita de griji pe urma sa si tocmai de aceea mai violent.Nemultumirea omului care se trezeste degeaba dimineata, nemotivat, a omului ce munceste si se uzeaza neimplinit, s-a adunat in colturile tavanului,in orice ungher.Aceasta durere ce nu mai e in stare sa mangaie, a omului invins de lipsuri, a scorojit vopseaua zabrelelor de la fereastra , a ros din lemnul usii, a rupt bucati din linoleum, biroul dezavaluindu-si astfel un zambet natang si stirb. Poate, incantarea colegei mele fata de o esarfa ieftina a intristat frunzele unei flori, care s-au inchis ca niste pumni in care s-a strans mania.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate