La miezul nopții, doi vietnamezi s-au hotărît să se-ntoarcă la cămin. Nimeni n-a crezut c-or să plece, mai ales ca urma numărul cu dansatoare din buric. Dar voiau să se-odihnească, “because tomorrow we have school “. C-așa-i la neamurile astea persecutate, daca nu mergi la cursuri, plătești din bursă. Bursa care le-ajunge fix pentru ceapa, fidele de curry și rădăcini de-ale lor.
Deci au plecat hotărîți, orbi la unduirile dansatoarei și surzi la ritmurile ei fierbinți. Și-a început să plouă și să bată vântul, dar ei, ca Ana lui Manole, au mers mai departe. Și-a turnat și-a fost frig și-au pierdut drumul pe-ntuneric. Și au mers mai departe. Și-au alergat, strigând disperați spre prima mașină de poliție care le-a iesit în cale. Și polițiștii s-au speriat de ei și-au fugit. Dar vietnamezii tot nu s-au lăsat. Iar, spre dimineață, schiopătând în tenișii plini de apă, au ajuns la cămin. Și i-au găsit pe toți petrecăreții dormind: veniseră demult, cu primul autobuz de dimineata.
Morala e refrenul unui cântec de-al lui Dan Spătaru, pe care-l cânta femininul Paul în bucătărie : “ Drumurile noastre toate se vor întâlni vreodată ! “ Adică toate merg în același loc. Oare Pocitan Ben Pehlivan a ajuns la altă Meccă decât emirul?
Odiseea a-nceput la administrație, când am căutat să văd dac-am primit vreo scrisoare. Și nu primisem decât niște note de plată. Dar ce vad, mic, roz si parfumat, sub un formular negru și abstract ? O epistolă pentru David! De la o grecoaică, “ just a friend who will visit me on my birthday ! “ Și nu știu cum, căutând note de plată, mă trezesc în lift cu o scrisoare pierdută în geantă. Răpită! Și-am luat autobuzul și pe urmă metroul și pe urmă alt metrou, ca să-și piardă orice simț de orientare. Dar parcă peste tot întâlneam numai cunoscuți.
“Hi, you go to work ? “ Tailandeza asta, Pat, o să mă urmarească și-n vis! Imi bate la ușă seara, când am făcut și eu un duș și-ascult muzică simfonică pe-ntuneric. Vine să-mi aducă măsline de la restaurantul unde lucrează. Iar dacă fac greșeala să crăp un pic ușa, mi s-a și strecurat în cameră, unde stă până spre dimineață, uitându-se la mine și râzând. “ No, no, I go to the library ! “ Dar dau de spanioloaice “ Ola, vii la fiesta de azi ? “ și, în mod neașteptat, de niște vecini belgieni pe care nu i-am mai văzut de o săptămână: “ Dag, ți-ai luat radio, nu ? Ce marcă? “
Și de fiecare dată când mă-ntâlnesc cu cineva, îmi pipăi geanta și respir adânc. Vreau să absorb tot mirosul scrisorii, ca ei să nu simtă nimic. Și așa, mă trezesc în drum spre cămin și parcă mă văd punând plicul înapoi!
Dar mi-am amintit că trebuie să fac niște poze pentru facultate și-am coborît din autobuz. Pozele sunt pentru secția de regie teatrală, unde m-am mutat de curând. Până acum, n-am văzut decât sălile de curs, c-a fost grevă. Sălile – niște cutii de sticlă în vârful unui bloc a la filmele lui Pintilie sau camere negre și ude, în care intră săgeți de lumină prin gaura de ventilator. Am fost cu șapte profi să bem vin roșu într-o bodegă iar când s-a oprit pământul și s-a mai rotit doar soarele, m-au trimis în lume să fac poze. Clic, statuia lui Don Quijote întinzând mâna spre Sf. Gheorghe cel de aur din vârful primăriei, clic, școlari făcându-și temele în metrou, clic, turiști care se fotografiază, clic, eu așezându-mă pe bancă să citesc o scrisoare. Sper că nu m-a văzut nimeni! Mi-am zis că nu mai are niciun rost să întrerup actul criminal... dac-ai luat praful de pe aripile unui fluture, oricum moare! Numai “Dragostea nu moare”. Dar romanul ăsta nu l-am citit încă.
In fine, ce scrie Afrodita? Că-i 3 noaptea și fumează-n pat, gândindu-se la David. Foarte original, la asta s-au mai gândit și altele! Că nu-l cunoaște, da-l descoperă ea când vine. Hai, vino! Că vine “ to feel the scent of your dark skin“. Asta, să fim drepți, depășește normele pudice din telenovele. Oricum, a recuperat o poză de insulă roșie. Pe care scrie o poezie de Neruda cu marea care n-are sânge. Proasta pământului îi trimisese și niște pagini dintr-un zodiac. Dar când să citesc la mine – că sunt în aceeași zodie cu David – doar titlu, ca urmarea … lipsă! Nimfomana îi trimisese numai foile de bărbați !
Bineeee, am aruncat plicul într-o scrumieră stradală, dar unde scap de restul? Am purces la ciopârțirea corpului. Și iată-mă în talcioc, und-o-ntâlnesc pe Diana călcând dezgustată printre țoale prăfuite, reviste vechi și mărgele de plastic. “ P..a calului, ăștia n-au deloc bun simț!“ Cam așa e, își vând cratiți vechi laolaltă cu icoane, poze de familie și vederi scrise. Am facut niște poze de expoziție: clic, un moș cu perciuni și un singur dinte așezat pe un scaun de frizer - în spatele lui niște rânduri goale cu scaune de cinema. Clic, un copil ridicând de păr un cap de păpușă, clic, o momâie uitându-se cu lupa la un tablou, clic, eu ascunzând scrisoarea printre niște documente galbene de 10 franci... Că și scrisoarea era galbena, de la parfum !
Acasă, mi-am spălat hainele și-am făcut un duș să scap de miros. Parcă mă spălam de sânge. Dar marea lui Neruda n-are sânge! Mi-a căzut o mulțime de păr. Cand a bătut David la ușă – recunosc bătăile! – am ascuns peria în frigider. David s-a ras în cap. Așa i-am zis eu să facă, dacă mai trage nădejde să-l iert cu poloneza. “ Ei, hai, intră... da adu și-un măr, că am gust rău! “
Pe David nu-mi vine deloc să-l pozez, că are strungăreață. Dar îl invit să mai vorbim, că plouă afară și el știe povești haioase cu vietnamezi.