Pe ușa se zărea deja domnul asistent. Profesorul nu i-a acordat nici un fel de atenție, așa că el a intrat ținând în două degete o frază, în care părea că se zbate un articol hotărât. O puse ușor pe masa de "tortură", spuneam noi, din laboratorul alăturat, și veni tăcut să se alature asistenței.
Nimeni nu îndrăznea să priveasca "acolo", știam că mâine ne aștepta o experiență complicată, din care uite, face parte și un articol, poate că treceam la gramatică...deja? Știam că facem de-abia în semestrul al doilea disecții pe reguli de asociere...în fine, uneori ne emoționau mai tare asemenea...incursiuni în ziua de mâine, decât experiența propriu-zisă...
Domnul profesor se uita la mine adeziv... am luat un clește depărtător și m-am apropiat...
- Þine, - mi-a șoptit, trebuie să ridicăm încet metafora asta, altfel nu vom afla de ce a murit.
Mănușile îmi erau pline de gânduri, însă mâinile nu-mi tremurau. Cu tocul strâns am înconjurat zona fatidică, apoi mi-am strecurat degetele subțiri pe sub arcadă. Am tras încetișor în sus, iar apoi profesorul începu să descrie cu lux de amanunte savoarea momentului. Mie îmi venea să vărs... sub metafora principală, acordul frânt își tremura răstignit aroma vineție... Era atât de moale, de fragil, încât orice zgomot îl făcea să freamete, încât aveai senzația acută că acest cuvânt încă mai trăiește. Era insuportabil.
- Trebuie să aveți tăria de a privi neutru! -se auzi o voce în adâncuri... Însă eu eram sus, de tot, pluteam deasupra norilor, într-o discuție d-a surda cu Dumnezeu... Doamne, de ce l-ai mai făcut, daca a trebuit să-l mori așa?...
Noaptea aceea am simțit pentru prima dată disperarea îngerilor... însă nu pentru mult timp. E ciudat, la un moment dat, nu stiu care din ei, la marele proces de conștiință infiripat în visul meu, un înger simplu a venit, și i-a luat apărarea:
" - Acest cuvânt nu a murit degeaba, eram acolo, ...el a facut o fată să zâmbească! Privirea ei s-a umplut de dragoste, și chiar dacă mai târziu va pricepe că acest cuvânt a murit, ceva din aripa Ta a atins-o... și Te va căuta mereu... Am citit aseară în cartea cuvintelor și nici un alt cuvânt nu va îndrăzni să schimbe asta..."
-Copii, astăzi ați învățat ceva despre timp,
mai spuse profesorul, parcă de sub o retină uriașă care ne învaluia pe toți... Mâine, ne revedem la aceeași oră. Caietele de obvservații le vreau însă de dimineață pe catedră, pentru că mai am niște examene de tăcere și le pot studia și corecta până veniți la laborator.
La revedere!