poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3205 .



Vis de vara
proză [ ]
Vis de vara

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Iova ]

2003-12-13  |     | 



Tot ce știa e că o întâlnise în sfârșit. Nimic altceva nu mai conta. Nici el nu își dădea seama ce voia să demonstreze urcând pe creastă. Voia cu orice preț să găsească și să-I dăruiască una din cele mai frumoase si rare flori: garofița Pietrei Craiului.
Când se despărțiseră o sărutase și parcă avusese o strângere de inimă. Aproape că nu îi venea să creadă că a întâlnit-o în sfârșit. Nu se poate, ceva nu e în regulă. Vrusese să-I spună că o iubește dar banalitatea acestor cuvinte atât de folosite îl opri să o facă. Ceea ce trăiau ei era ceva cu totul și cu totul ieșit din comun, sau cel puțin așa credea el. Cineva îi spusese că spui cuiva că o iubești atunci când nu ești sigur pe sentimentele tale si parcă ai vrea să te convingi pe tine. La el nu se potrivea acest lucru. Erau poate cele mai rare cuvinte pe care le rostise iar acum voia din tot sufletul să-I spună și ei … Hotărât lucru când se va întoarce îi va spune, neapărat gândi și grăbi urcușul.
Alunecă pe o piatră udă și își dădu seama că trebuie să mai fie atent și la drum și să nu se gândească atâta la ea. Nimeni nu știa că plecase, voia să facă tuturor o surpriză.
Dacă totuși surâsul ei e la fel de înșelător ca și al celorlalte, dacă totul e din nou doar o poveste frumoasă de vacanță. Nu e cazul ei își spusese amintindu-și cele mai frumoase cuvinte auzite de la ea: “Azi n-aș mai vrea să mă întorc acasă și să rămân cu tine!”. Zâmbi trist și își dădu seama că ajunsese pe creastă. Oboseala a două nopți nedormite își spunea cuvântul, și își adusese aminte că mâncase cu o zi înainte ultima dată. Nu conta însă, acum nu mai era cale de întoarcere, nu mai avea să dureze mult, va găsi floarea și I-o va da.
Începu să se cațere printre pietre. Abia acum când se uita în jos și realiza că e înconjurat numai de prăpăstii își dădu seama cât de obosit era, ba chiar la un moment dat se convinsese că nu va mai reuși niciodată să se dea jos de acolo singur. Alungă acest sentiment și își spuse în gând că dacă va reuși să ajungă teafăr jos va scrie tot simte în momentele acelea. Apoi se gândi că poate nu va mai avea puterea sau se va simți descurajat. Își dădu seama că îi era teamă de ridicol. Oare ea merita tot efortul? Hotărât lucru “Da!”. Începu chiar să se suspecteze de naivitate. Suferise prea mult și îi era cumplit de teamă să se implice prea mult. Totuși gândi că asta nu era tocmai controlabil și oricum era prea târziu.
Gândul că ar putea rămâne definitiv acolo îl îngrozea numai prin faptul că ea nu ar mai avea niciodată șansa să afle cât ținuse la ea. Numai pentru lucrul ăsta trebuia să ajungă la ea. Aluneca din ce in ce mai des și chiar își zdreli genunchii.
Vechea lui idee despre iubire îi veni acum în minte… “Știi,” îi spusese, “dragostea e ca un munte. Te îndrăgostești și cu curaj începi să-l urci implicându-te din ce în ce mai mult. Și cu cât te implici cu atât urci tot mai sus. Ironia e că în orbirea ta nu-ți dai seama că, din ce urci mai sus, ai toate șansele să cazi de la o înălțime mai mare și să-ți împrăștii creierii pe o rază mai mare.”
Se gândi că decât să i se întâmple lui așa ceva, decât să se dărâme toate sentimentele pe care I le purta ca un castel din cărți de joc mai bine s-ar prăbuși de pe munte… “Ai grijă ce îți dorești că s-ar putea să se întâmple” auzi o voce interioară și deveni din ce în ce mai conștient de pericolele care-l pășteau cu fiecare vârf de stâncă cucerit.
Mai avea puțin și ajungea în vârf… Știa că se spunea că celui care va găsi Floarea i se vor îndeplini toate visele. El nu avea decât un singur mare vis … era să fie cu ea pentru totdeauna. Cât de patetic putea fi …

* * *

Făcu un pas și ajunse în vârf. Oboseala îi împăienjenea ochii, iar vântul îl făcu să se agațe mai bine de stâncile din apropiere. Gândul că Floarea trebuia să fie aici pe undeva prin jur îl mai înviora.
Uimit pe măsură ce minutele treceau realiza că Floarea nu mai exista pe acel munte. Acolo, în vârf era ultimul loc în care ar mai fi putut-o găsi. “Probabil că rupt-o altcineva” își zisese și realiza că lumea asta e prea mică pentru visele lui. Visele lui nu or să se îndeplinească niciodată. Visele sunt făcute să te țină în viață și atât timp cât nu știi că nu se vor îndeplini chiar reușesc. Toate visele îi pieriră ca un fum. De ce i se întâmpla tocmai lui? Oare cerea chiar atât de mult?
Cu privirea rătăcită căută drumul de întoarcere. Aluneca din nou pe o stâncă și căzu pe buza prăpăstiei. Se prinse cu ambele mâini rămânând suspendat. Își dădu seama că totul se sfârșise. Zeci de imagini i se derulară cu o viteză amețitoare prin fața ochilor: cum o cunoscuse, cum îi zâmbise prima oară, când a ținut-o prima oară de mână, primul sărut … “Ce ciudat! Știam că în ultimele clipe ți se derulează în fața ochilor întreaga viată!” Zâmbi trist. Ea fusese pentru el întreaga viată? Nu va ști niciodată. Iarba și stâncile se înroșiră puțin și o capră neagră fugi speriată de zgomotul surd al căzăturii.

* * *

Salvamontistul se lăsă ușor o lungime de coardă. Mirosul greu al unui corp de nerecunoscut rămas la soare timp de câteva luni îl făcu să respire tot mai greu. Recuperă corpul și îl îndesa în sacul de plastic. Capul însa se rostogoli și căzu pe stânci. “Fantastic!” exclamă privind în locul unde fusese capul necunoscutului. O floare rară crescuse în acel loc. Era mândria acelor munți și poate singura rămasă. Legă sacul și începu urcușul. Mai era puțin și se va însera. Urma să se întâlnească cu noua sa iubită, o bucureșteancă care îi povestise de dispariția misterioasă a unui prieten de-al ei în urmă cu câteva luni în urmă. “ Să scap și de cadavrul ăsta!” își spuse gândindu-se că viața merge înainte…


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!