Functionara de la oficiul de inventii nu va uita cat va trai acea zi. Imi amintesc perfect cum s-a intamplat. De mult aveam in cap sa fac chestia asta si m-am pus pe asteptat sperand ca medicina va face suficiente progrese. In timpul asta n-am facut mare lucru. Au trecut cativa ani prin mine iar viata nu mi-a adus nici o satisfactie deosebita. Cu foarte putine exceptii cu totii stim ce inseamna realitatea virtuala. E o lume creata de memoria artificiala care nu exista fizic nicaieri si nici n-a existat vreodata (spre deosebire de realitatea data de cinema sau tv).
De ce este foarte importanta? Pentru mine e. Pentru ca mi-a permis sa casttig foarte multzi bani si faima. Am inventat o interfta care simuleaza moartea. Da, simuleaza toate senzatziile
pe care le traieste un muribund pana in momentul in care isi da sufletul. Utilizatorul experimenteaza toate aceste senzatii dupa care isi pierde pentru cateva secunde cunsotinta.
Am programat astfel pentru a accentua punctul de inflexiune dintre ultima secunda de om in viatza si prima secunda de om mort. Unul dintre prieteni m-a sfatuit sa folosesc submultipli ca
nano-secundele pentru a sublinia cele mai fine particule temporale ale universului nostru
saltatoriu. In acelashi timp, imi place sa cred ca sunt cu picioarele pe pamant. Va dati seama
ce s-ar fi intamplat daca n-as fi avut simtzul ridicolului si umilinta necesara de a lasa totusi lui
Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu. Ce ar fi fost daca in loc de scurtul moment de pierdere a cunostintei, i-as fi oferit utilizatorului doua trei minute de halucinatii. Un pic de desprindere de
trup, un pic de halou, un pic de culoar de lumina, intr-un cuvant folclor dupa care o tusa de Divinitate. Daca am fost vreodata ispitit de aceasta varianta a softului, e clar ca am registat
urgiei in acest moment. Prea multe variabile, cu prea multe riscuri. In cazul unei greseli s-ar fi putut intampla o nenorocire mare. Daca un opertaor natang i-ar fi programat unui arab, o intalnire cu Cineva care ar fi avut o pancarda cu Bine ai venit scrisa in ebraica? Oricat de tolerant sau ateu ar fi fost arabul tot ar fi avut ceva migrene sau cosmaruri dupa aia. Si asa un client pierdut. Sa revenim. Aparatul e destul de complicat insa principiul este simplu. Oirce
senzatie, chiar si cele extreme cum ar fi stopul respirator este comandata prin intermediul unui "postas". Cineva ia decizia si cineva transporta ravasul si cineva suporta consecintele. In
viatza de zi cu zi acel cineva suntem fiecare dintre noi cu noi insine. Buuuuuun, realitatea mea virtuala face urmatoarea semecherie: Trimite impulsuri pe care "carausii" clientul ii percepe ca
semnale de moarte si actioneaza ca atare. Numai ca spre deosebire de varianta clasica, procesul e reversibil. Cucoana de la oficiul de inventzii ma privea shi nu prea. Nu prea ii venea sa creada. Si nici comisiei de omologare. Pana la urma eu am fost cobaiul. Nenorocitii aia au ales una dintre variantele cele mai nasoale: gatul taiat. Marturisesc ca as prefera sa mor altfel. Si m-au bagat in "bronzator". Mi-era chiar frica. Nici macar stiinta ca procesul e ireversibil nu imi dadea nici cea mai mica unda de calm. Ce dracu' m-a apucat cu ideile astea morbide?
Durerea nu e mare. E chiar suportabila.