poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-08-03 | |
In bordeiul scund si obosit, se simtea un ciudat iz de mucegai. O aroma mai degraba florala, care apropia entitatea aceasta, mucegaiul, de regnul vegetal. Iasomie, levantica, liliac, toate paleau intr-un anonimat in fata mirosului acestui mucegai. Adanc inradacinat in peretele care-i era camin de zeci de ani, pazea mica odaie de orice musafir nepoftit. Peretele galben maron, decojit ici si colo, lasa sa se vada din loc in loc impletitura de nuiele si lutul care formau temelia constructiei. Daca priveai de aproape, peretele, cu toate crapaturile, umflaturi, adancituri, pete golase, toate la un loc formau un adevarat regat, regatul florii de mucegai. Ori de cate ori o adiere de vant mai puternica surpa inca un deal, ori adancea o prapastie, in aer se raspandea aceeasi aroma. O aroma neagra roz bonbon, o transpunere cromatica a simtului olfactiv invaluia totul cu precizia uni paianjen care-si invaluie prada cu minutiozitate.
Pe un pat de paie sta intins un tanar. Nu pare sa aiba mai mult de douazeci si cinci de ani. Se poate observa dupa linia ochilor si cele cateva riduri neaccentuate. Ploaia de afara il obligase sa patrunda in acest veritabil spatiu paralel. Privea cu ochii unui Sisif istovit potpul de afara. Acoperisul subred rezista milioanelor de picaturi de apa care-l izbeau. Apa se scurega de-a lungul stresinei si cadea mai departe, pe pamant. Omul privea prin geamul fumuriu un strop de ploaie care se agatase de o bucata de lemn si nu mai voia sa cada. Nici vantul, nici alti stropi veniti din urma nu-l puteau dobori. Era ceva minunat. Reusise ceva la ce generatii intregi de stropi indrazneau doar sa viseze: oprise pentru o clipa desfasurarea cursului natural al rasei sale de picaturi de apa venite de cine sie unde. Era rege peste stropi, un mesia asteptat atata vreme de catre cei ca el. Tanarul isi muta privirea catre colinele care se desluseau prin perdeaua deasa de apa. Si acolo vazu ceva care avea sa-l schimbe pentru totdeauna. De pe colina se revarsa un vad de verdeata. Palcuri de copaci, puhoaie de frunze, clorofila in stare pura, dand dovada de o pofta de viata nebuna, de-o dorinta de a fermeca, puse stapanire pe irisul ochiului drept al omului. Stangul se delecta cu o brana groasa, ceva sterp intr-o ondulare prea definita pentru gustul lui. Dreptul continua sa priveasca cum puhoaiele de verdeata se spargeau si se opreau, parca in spatele unui zagaz nevazut, la poalele dealului. Spume neregulata a coroanelor se transforma instantaneu intr-un plan aproape plat, si aproape verde. Aproape, pentru ca din loc in loc, acolo unde se astepta mai putin, dar acolo unde-i era atat de drag sa le vada mijeau capul florile de munte. Puse ochii pe o floricica galbena, ce parea cea mai gratioasa dintre toate. Precum o fecioara ce-si inalta capul dintre torentele unui izvor salbatic de munte crestea floarea galbena, cea rosie, cea purpurie, toate aprinzand in el dorinta de a le atinge, de-al e simti aproape de el, de obrazul, de sufletul lui. Asta il facu sa iasa din bordei. Pasea cu cu grija, si cu sentimentul ciudat ca mai vazuse, ba nu, ca mai simtise toate acestea odata. Precum fluturele care simte dulceata petalei de liliac atingand-o cu picioarele, simtea cum in talpile-i goale patrunde ceva nedefinit. Un stimul biologic? Nu, nici pe departe. Nici macar un simtamant divin, ceva mai presus chiar si decat acesta. Realizand asta, se simti dintr-o data gol, dezgolit de tot ce era pamantesc, laic, biologic, stiintific. Intr-un cuvant de tot ceea ce poarta numele de logica. Si atunci, abia atunci, totul deveni limpede pentru el. Totul capatase forta, si devenise fiinta vie. Deslusi atunci, acoperiti de ceata deasa, ceva ce aducea a sani de femeie. Ceva de-o perfectiune uluitoare, de o fermitate care se nastea din insusi fermitatea globului sau ocular. Daca Michelangelo dupa ce-l sculptase pe David ar fi dorit s-o imortalizeze pe Batseba, ar fi esuat lamentabil in fata perfectiunii acestor doua excrescente feminine. Golicuinea gatului peste care cadeau in dezordine pletele lungi il inebuneau pana peste poate. Voia sa-si revina, sa-si spuna ca asa ceva nu poate exista si ca oricum, totul se datoreaza probabilitatilor, si teoriei matematice. Insa toate acestea ii parea argumente patetice in fata celor ce le vedea. Si se hotari sa-i descopere chipul. Intr-o sclipire, in care toate tendoanele corpului i se intinsera la maxim, isi simti muschii incordandu-se. Era mai mult decat un om, in acele clipe. Era o entitate, o suma de energii care se revarsau pe panta acelui deal, urcand tot mai sus, si mai sus. Isi infigea varfurile degetelor de la picioare in chip de ghiare in pamantul reavan, starnind un val de frunze uscate. Se ajuta cu degetele de la maini, musca din fiecare tufa care-i statea in cale. Dar urcarea-i devenei pe moment ce trecea din ce in ce mai grea. Plamanii il tradau, tendoanele incepusera sa se impotriveasca, si simtea cum acidul lactic i se raspandeste in corp, precum o otrava. Cu o ultima sfortare, incerca sa se agate de un copacel, si reusi. Era el, la cateva sute de metri mai sus de baza colinei, agatat de un pui de brad. Moale si inert ca o carpa, simtea cum tarana ii da putere, cum il revigoreaza. Se simtea fiu al Gheei, titan intre oameni, rege peste toti si toate. Odata cu gandul acesta, simti cum cade in gol, si cum se pravaleste starnind un puhoi se frunzis si pamant. Trezirea fu rea. Era in bordei, acoperit de paie. Soarele se juca cu irisul sau drept. Privi de jur imprejur, si cauta sa vada daca regele picatura mai exista. Prin fereastra fumurie nu desusea. Intr-un suflet iesi, si cauta bucata de lemn unde trebuia s-o gaseasca. Acolo gasi o aschie uscata, la capatul careia deslusi o urma umeda, cat gamalia unui ac. Privi in spatele sau, si se minuna de spectacolul care-l dadeau o multime de flori de munte. Pe pajistea ce i se intindea in fata ochilor vazu doua capite uriase de fan, si o colina cu o panta abrubta. I se parea straniu. I se parea ca vazuse ceva asemanator nu demult. Se apropia grijuliu, nevoind sa striveasca florile ce cresteau ici si colo, acolo unde se astepta mai putin. Vedea cum o floare galbena ii zambeste. Se apropie de ea si la cativa pasi mai incolo vazu ceva ce avu darul sa-l cutremure: un bradut zacea dezradacinat, si pe trunchiul lui firav se vedeau urmele unor degete, parca arse cu fierul incins. De departe, privelistea era ciudata. Un om, inconjurat de o mare de flori de munte, stand drept ca o stana de piatra, mangaind un bradut. De la picioarele lui rasarea un curcubeu minunat, si soarele se juca cu pletele lui. In bordei nu se schimbasera prea multe. Cateva vai se adancisera, si cateva coline isi schimbasera forma. Daca cineva ar fi avut rabdarea sa priveasca acest peisaj de aproape, ar fi vazut la poalele unei noi coline un tanar. Un altul. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate