E întuneric, mi-e rece. Mă ridic și intru în casă. Nu mi-e somn. Mă strecor în biroul Iuliei cu intenția să-mi verific emailurile. Nimic nou. Mama nu-mi scrie. Nicio veste de la Laurențiu. Evit să mă gîndesc la el. Dar mă gîndesc la el tot timpul. Dacă ar știi că sunt însărcinată cu copilul lui... Aș vrea atît de mult să-i spun... Dar vreau să-i spun privindu-l în ochi și nu într-un email la care nu-mi răspunde de două luni...
Nu mi-e somn. O bibliotecă uriașă umple pereții biroului, încadrînd ferestrele elegant. Scot la întîmplare o carte în italiană și încep s-o răsfoiesc. Nu mă captează și caut titluri în limba română sau engleză. Sunt amestecate rău, mai multe limbi. Cineva în casa aceasta nu face nicio distincție între limbile în care citește și sunt sigură că este Iulia. Dau de o carte uzată rău, “La Medeleni”, de Ionel Teodoreanu. N-am auzit niciodată de acest autor, o scot și caut să înțeleg de ce e așa de uzată cartea... Din paginile cărții se deprinde o foaie îngălbenită și mă aplec s-o culeg...



Draga mea ,

Þi-am promis că-ți scriu! Ce credeai că te uit după toate cîte ai făcut pentru mama? Am ajuns cu bine la Viena, după ce rabla lui Leo ne-a lăsat de două ori în Ungaria cu ochii în soare și odată și fără apă, noroc că aveam sucuri de bebe cu noi și asta mică a dormit dusă, nu le-a folosit deloc, așa că le-am băut noi... E drept că am încărcat mașina cu toate cărțile mamei și niște zdrențe de care nu mă puteam despărți, știi cum sunt eu. În rochia aia l-am cunoscut pe X și am fost o stea, apoi în pantofii ăia am fugit de Y și-am scăpat, apoi am cumpărat haina asta ca să-l impresionez pe Leo. Apoi rochiile mamei de care nu voiam să mă despart, să nu uit niciodată cum se îmbrăca și cît de frumoasă a fost. Deși Leo mi-a promis că o să-mi cumpăr tot ce vreau din Viena, să nu mai iau prea multe lucruri, nu l-am ascultat. Nimic nou pentru tine. Dar nu te grăbi să mă etichetezi, că m-am schimbat. Leo nu e ca toți bărbații. E unul dintr-o bucată. E ca un șnițel, dragă! Gustos, prăjit bine pe ambele păți în ouă bune, uns atît cît e nevoie, dacă tai în el intru ca-n brînză, adică e carne bună, de calitate. Acum o să mă întrebi ce fel. Eeeee, nici din porc, nici de bou sau vițel, nici de curcan, nici de pui. Nu se împotrivește, nu se răzvrătește, e ferm; se lasă modelat după cuțitul meu, zice el dragul, numai să fiu eu fericită. E drept că și eu m-am schimbat de cînd a ieșit asta mică în lume și-a început să ne comande pe amîndoi. Dar stai să-ți povestesc. Am ajuns la Viena și ne-au așteptat acolo un prieten cu care Leo lucrase la ultimul film. Apoi ne-am găsit un apartament micuț lîngă Hotel Sacher, unde ieșim în fiecare seară să mîncăm Sachertorte și să bem Perier. Ne-am liniștit și iată-mă gata să te liniștesc și pe tine. În primul rînd trebuie să-ți mărturisesc că nu mai am coșmarurile pe care le aveam acum doi ani…

Mai departe nu puteam citi, scrisoarea era atît de uzată și fusese umedă.
Am putut desluși doar:
…Cu drag, Iulia

Nu puteam citi nici data la care era scris mesajul netrimis, se pare, uitat în această carte pe coperta căreia se poate că a fost scris. Deci Leo... Și un copil de care nu știam nimic. De care nimeni din familia mea nu spusese nimic. Și acest Leo care e aici implicat în industria filmului o fi același Leo care m-a privit cu cîteva ore înainte și a spus că sunt frumoasă?
Dintr-odată am început să tremur. Am început să simt cum casa aceasta are multe lucruri să-mi dezvăluie. Mîine am să pun multe întrebări. Mîine va fi ziua răspunsurilor.
va urma