După marele somn din toamna lui 1991, spațiul părea gol. Cerul larg reflecta câmpia. Mirosea a copaci cu muguri.

Matka se înrudea cu albina și râul mai mult decât, vreodată, cu noi.
Marek era începutul unei întinderi de ape în perpetuă creștere.
Karel trecea făurit din lemn în urma boilor, cocoșat cu fân.
Micha³ strălucea ca floarea de mină și părea mai scund.
În clasa cu pereți verzi, Ka era doar o conjuncție.
Niklas nu mai era nica dar revenea mereu în conversație.
Brat era brațul meu scris greșit sau, și mai rău, o înjurătură englezească.
Warta încăpea în bateria lanternei bunicului.
Doar Adela rămăsese un nume care însemna eu și alte multe fetițe asemănătoare.

M-am obișnuit încet cu toate, chiar dacă universul fusese întors pe dos.
Am învățat că veșmintele pot schimba, uneori, esențial, omul și toate celelalte lucruri.
Dar au rămas în mine niște puncte de sprijin. Pentru pânza mobilă în care, ca un păianjen iscusit și temerar, păstram carcasa goală de fluture a unei copilării. O copilărie tăcută din precauția de a nu ști sigur dacă existase cu adevărat.

Târziu de tot Matka mi-a arătat din nou surâsul ei de fată în paltonaș pepit.
Marek a reînceput să dea din coadă.
Karel s-a întors, călare, în poza de pe noptieră.
Micha³ m-a prins în brațe și m-a acoperit cu vopsele.
Ka mi s-a încolăcit prietenos pe după umeri.
Niklas a putut, în sfârșit, să moară și să se tacă.
Warta și-a reluat curgerea de-a lungul unei străzi înstrăinate.
Brat mi-a scos jumătatea de inimă de sub stern și s-a lipit la loc.
Adela a spart cu penița carcasa fluturelui.

După marea insomnie din toamna lui 2006, spațiul era plin. Cerul dens reflecta un oraș care semăna cu celălalt. Mirosea a coș cu fructe.

____
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.