Se trezi destul de târziu. Undeva, în jurul amiezii. Se gândise la tot trecutul lui, la tot ceea ce își refuzase, la ideea de acceptare, la ceea ce devenise. Privi în jur și încercă să afle motivul semiobscurității. Își veghease toată ziua și toată noaptea gândurile încercând o ultimă analiză. Era la o răscruce de drumuri. Știa asta. Niciodată nu-i fusese atât de teamă. Înainte de a reuși să adoarmă luase decizia. Acum, privindu-se în oglindă, nu mai era sigur de nimic. Dar știa că se hotărâse. Priveghiul gândurilor îl determinau să nu dea înapoi de la ce hotărâse. Și mai presus de asta, să nu renunțe la nimic din ceea ce hotărâse. Întors în cameră își alese din garderobă exact ceea ce îi era necesar. Restul rămânea proprietarului laolaltă cu trecutul lui. Îi va lăsa un bilet în care va specifica cu titlu "testamentar" totul. Banii datorați vor aștepta pe masă iar cheile în poștă. Þinuta era complet nouă. Era o provocare. Un alt început. Al câtelea oare? Mai conta? În mod normal ar fi trebuit să conteze, pentru că identificase deja-vu-ul. Era foarte puternic și suficient de ambițios încât să provoace al III-lea război mondial dacă considera el că este necesar. Dar lui nu-i plăceau războaiele. Nici bătăliile. Doar strategiile lor. Le aplica în luptele personale. Își comandă un taxi. Fixase în istoria zidurilor camerei o ultimă privire, fără regrete, doar cu dispreț la adresa trecutului. Avea pe umăr o geantă mică de voiaj, curajul și riscurile zilei de mâine în minte și ironia deciziilor lui în privire. "Uită" cheile în poștă și ieși din bloc. În blocul din față, vecina de la patru completa ca de obicei peisajul. Zâmbi. Îi cunoștea trupul. Se avuseseră cândva reciproc, până când ea renunțase. Motivul? Ea iubea monogamia, el nu credea în unicitate și rebel cum se autodefinise nu credea în rezistența în timp a relațiilor. Iubise fiecare femeie care îi mângîiase părul, fiecare femeie care îl primise la ea, fiecare femeie care i se dăruise. Amintirile era tot ce mai aveau în comun. Amintirile prețuiau în tăcere ceea ce el refuza cu încăpățânare să recunoscă. Implicarea lui, care era mai adâncă cu fiecare alt început. El mințea de fiecare dată și ele știau asta. Era unul din motivele pentru care nu rămăsese blocat într-o relație. Se urcă în taxi și dădu comanda, "în lume - via gară". Acolo îl așteptau șinele dilatate și îndreptate spre destinații improvizate, vagoanele cu poveștile lor vesele și triste deopotrivă și locomotivele care erau mânuite de mecanici mereu pe drumuri, mereu încruntați de incertitudinile adulterelor închipuite ale soțiilor rămase acasă. Încântat de ideea unui alt început - sperând la o următoare haltă - se va urca în prima garnitură care se va opri. Se va urca și se va opri la capăt de linie. Sau poate unde îi va place gara. Nu mai conta nimic, decât că pleacă. Își contura destinul! "Acceptă aventurierul din tine" își spuse. Nici bilet nu avea. Așezat pe o bancută de pe peronul gării începu să urmărească ficare curbă care desenau trupurile feminine aflate pe peron. Era surprins de zâmbetul care îi domina chipul. Zâmbea la gândul că vreo splendidă făptură coborâtă din primul tren sosit să nu îl determine să facă cale întoarsă. Și asta numai din dorința absurdă de a-i redefini și ei destinul. Era plin de patos. Numai cei care nu-l cunoscuseră nu știau asta. Dar mai ales ele, aflau în cele din urmă. Dar, mult prea târziu.
Se auzi un șuierat. Intrase pe linia doi, un accelerat. Nu scria destinația pe nici un vagon. Fără conotație, pentru că la un geam al vagonului care se prelingea prin fața lui, doi ochi negrii îl fixau. Zâmbi acelor ochi care ulterior replicaseră printr-o arcuire a sprâncenelor. Un semn de nemulțumire al privirii care o trădase. Se urcă în vagonul stigmatizat și se îndreptă spre compartimentul unde, spera el, îl aștepta aventura. Era plin de forță, de dorință. Era în pragul unui alt început. Unui alt eșec. Dar numai el conștientiza asta. Se acceptase de mult, dar îl persecuta iluzia că el își alege destinul. Deschise ușa compartimentului și intră. Afară îl pândea umbra trecutului. De aici se reia deja-vu-ul. Destinul lui, primea o nouă identitate interferând cu ceea îi oferea drumul. O destinație decisă de temeri. Aceleași temeri care l-au condamnat la singurătate, care au ucis defularea sentimentelor.
Avea în față pribegia. Și singurătatea...