poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2621 .



omul cu picioare roșii
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [lulu ]

2006-12-15  |     | 



Omul cu picioare roșii este așa de slab încât pielea îi pare mai bine lipită de oase.
Are apucături ciudate și este melancolic ca o pisică persană. Îi displac lucrurile mărunte pentru că-l fac să fie nervos și instabil. În dimineața acelei zile de februarie, se trezise iritat și transpirat. Roșul picioarelor sale devenise atunci brusc viole(n)t. Visase.

O stradă pavată, luminată slab. O siluetă ca un șarpe se prelingea pe lângă el căpătând viață doar în pietrele cubice de sub felinare. Era o prezență pe care o mai simțise și cu alte ocazii, nu-l deranja. Doar că acum s-a oprit lângă el și s-a simțit fixat, mirosit, vânat.
Atunci s-a trezit.
S-a uitat în oglindă, și-a privit picioarele, s-a apucat să-și facă o cafea. Dimineața era curată. Era liniște. Și-a luat halatul de casă, papucii, cafeaua și s-a așezat pe fotoliul său, pregătindu-se s-o savureze – aunci ușa s-a deschis, n-a intrat nimeni. A lăsat jos ziarul, a privit calm spre ușa deschisă și a revenit la lectura sa.

Citea în ziarul local despre o domnișoară firavă cu părul verde și cu pielea roz. I-a plăcut atât de mult povestea încât din colțul drept al gurii, un firicel de salivă s-a prelins pe halatul de casa, formând o mică pată ovală.

Pe măsură ce afară se întuneca, picioarele sale își recăpătau culoarea originală. Pulsau. Suferea de o boală stranie ce-i făcea prezentă inima în tot corpul. Avea momente când bătea atât de tare încât nici nu putea să meargă. Se străduia.

Cu ceva timp în urmă plecase pe o plajă părăsită hotărât să rămână acolo. Ajunsese devreme. Totul era coborât într-o liniște apăsătoare de loc pustiit și oameni ascunși. A stat la un soare târziu încercând să se acomodeze cu marea. N-a reușit. După câteva ore devenise fragmentat c-o senzație c-o să se spargă dacă nu pășește cu grijă. Peisajul nu dezvăluia nimic. Chiar și urmele fuseseră șterse.
S-a ridicat cu grijă și cu un gust de piatră farâmițată în gură. Își amintea de momentele în care epuizat se lăsa în voia primului stimul, devenind cameleonic și lipsit de sine.

Acum mai avea doar gustul pregnant de piatră spartă. S-a ridicat din fotoliu și a început să se îmbrace. Se îmbrăca întotdeauna cu meticulozitate ca și cum s-ar fi așteptat să moară. Era deja întuneric, iar picioarele sale roșii străluceau de nerăbdare. Se plimba cel mai des noaptea. Acum însă, voia neapărat s-o gasească. Seara era umedă și impregnată grosolan cu un miros inutil de mort. Mergea încet, făcând zgomote egale pe caldarâm; a scos din buzunarul vestei sale un petic de ziar împăturit cu grijă și a început să se uite alert după fata cu părul verde și pielea roz.

Un miros straniu de piele rece l-a reținut. Venea dintr-o curte înaltă ce avea în mijloc o casă de piatră. A deschis poarta și a intrat. Nu erau alei. Doar o iarbă înaltă și udă. Înainta cu grijă iar iarba se culca la pământ, lăsând patru cărări minuscule în urma sa. A observat iar că nu era singur. Aceeași prezență acum însă, mai apropiată.
A început să miroasă cu interes în jur. În cele din urmă a găsit o intrare. Era o casă înaltă și rece învăluită într-un fel de ceață verzuie. Părea pustie. În mijlocul camerei era o cadă plină cu picioare de metal sub formă de labe de felină mare. Din cauza aburului uneori păreau că se mișcă. Oarecum temându-se de ce-ar putea urma, nu a mai înaintat. S-a așezat undeva în umbră, încercând să se familiarizeze cu locul.
Picioarele mele roșii... părul tău verde, atât de verde atât de roșii. Erau așa de frumoși încât au rămas împreună și au populat curtea aburită cu picioare roșii și cu smocuri verzi.

***
Toată casa era plină de uși, la poartă era un copac cu chei uscat, ușile erau închise iar inima-mi bătea atît de tare încăt picioarele mele roșii tremurau.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!