poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2562 .



Straturile
proză [ ]
Copilărie necenzurată

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [takze inny ]

2006-11-14  |     | 



Pe zidul cu multe straturi de var scorojite ca o ceapă uscată bunica ținea legume și ierburi prinse pe hârtie în cuișoare ruginite. Într-o zi bunicul umblând cu găleata de colo până colo, după ce pictase toate soclurile de la școala din deal, s-a apucat să vopsească bufetul, scaunele, masa, scăunelul pentru picioare și i-a rămas vopsea și pentru băncuța din verandă. A doua zi ne-a cumpărat guașe. Am făcut floricele peste tot. Bucătăria era o grădiniță cu straturi de mai și mirosea a benzină amestecată cu fum de lemne și sfară de bulz.

Bulzul. Pături pături. Alb, galben, alb, galben. Și tot la trei straturi, un bol de smântână. Cinam la lumina slabă a unui opaiț care scotea și el fum și înnegrea sticla, pe care cineva trebuia să o șteargă din oră în oră cu o bucată de ziar care lua foc.

Focul. Prezentul dispărea odată cu norii de fum amestecat. Literele arse se reflectau pe peretele cu straturi de var scorojite. Unele se lipeau pe hârtia gălbuie, pe coaja fructelor, se aninau printre frunzele uscate. Și rămâneau acolo. Pisicile încercau să le vâneze ca pe muște, până când se așezau cuminți, suprapunându-se în șirurile frumos caligrafiate care spuneau o poveste despre obrajii noștri rumeni de alergătură și bulz.

Lumea noastră era o ceapă. Avea multe straturi. Unul pe zi, unul pe oră, depindea de starea uriașului încremenit în țarină, între rândurile de porumb. Avea o pălărie imensă de paie și o sarică groasă. Uneori vara îi era cald și încerca să se scuture de ea, chemând păsările în ajutor. Dar păsărilor le era frică de el. Și nouă ne era frică de el. Mai ales seara când i se alungea umbra până dincolo de drum. Brațele lui care încercau să ne prindă și să ne ia într-o lume de paie în care totul era așezat în rânduri rânduri încrucișate și împletite, și unde nimic și nimeni nu putea fi singur vreodată.

Nu ne plăcea sperietoarea. Preferam luna. Dar nu atunci când ochiul ei se ascundea pe jumătate și se strica la culoare; atunci trebuia să ne ascundem repede în casă fiindcă umblau pricolicii - straturi straturi și ei, de piei îmbrăcate una peste alta. Nu erau răi, nu te
căutau înadins, dar nu știai ce se poate întâmpla dacă îi întâlnești pe drum după apusul soarelui. Înșelători de felul lor, luau forme de bostan cioplit cu măiestrie și de țărani venind de la coasă fără fân în căruță. Însemnau cu flacără albăstruie locurile cu comori pe lângă care treceau sau fluierau din vârful buzelor cântări care făceau câinii să latre și apoi să scâncească pe la garduri. Și cu astea fermecau copiii. Și dacă mergeai după vreunul din ei, a doua zi acela avea o piele în plus.

Oamenii cunoșteau pricolicii în mulțime. Erau grași de le ieșeau, în straturi, gușile din guler și nu intrau în biserică. Mergeau numai până la ușă, așteptând să intre toți ceilalți, apoi făceau stânga-mprejur și tăiau cimitirul dintr-un capăt în celălalt, sub cuvânt că pun lumânări la morți. La ieșire erau primii în rând. Înnăuntru nu îi vedea nimeni. Poate pentru că toată lumea stătea în genunchi, cu fruntea în pământ, șiruri șiruri care nu se împleteau între ele. La slujba de duminică nu erau straturi.

În ziua aceea când am pictat bucătăria cu bunicul, un copil a dispărut din sat. L-au căutat până noaptea târziu, cu opaițe care se stingeau des. În țarină, uriașul avea umbre multe și mai lungi decât de obicei. Câțiva țărani treceau dinspre pădure cu carele goale. Erau bătrâni și slabi, așa că nimeni nu s-a legat de ei. Drumul de la țarină până la școală era brăzdat straturi straturi, ca de o urmă de plug, dar nu era plug și nimeni nu văzuse să treacă nimic pe acolo.

În seara aceea, ne-a povestit tata când ne-am întors toamna acasă, sirenele orașului au sunat în trei rânduri și câinii vagabonzi au urlat până târziu la luna care-și stricase fața.

De întors m-am întors mult înainte să se oprească din căutare. La puțină vreme am lepădat și pielea, în fântâna de unde odată a ieșit un șarpe încolăcit pe lanț. Un șarpe verde, pătat, cu ochi mari și galbeni ca ai pisicilor vânătoare de povești cu obraji și bulz.

____
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!