Noaptea

Se scurgeau arpegii pe buza noptii, acolo unde soarele se ineca in lacrimi si se mantuia lin, dupa creste, printre frasini si oase de ingeri, mai departe si mai departe, iar eu, cu mainile in buzunare fluieram, usor, de nu ma mai trezeam, si intra noaptea in mine, strigoi, o mestecam calm, ca pe o petala de begonie, iar greieri grasi incepeau sa cante acolo unde incepusem sa ma nasc, si am intrat incet in sala, unde nunta incepea cu dragoste, cu sclipirea aceea stridenta a infinitului preacurvindu-se pe roata vietii, ce se invartea usor, producand riduri la colt de buze si spasme si zambete si ochi ce ma priveau atent, a exista este un plagiat, zicea cineva, a se insura este un plagiat, nu si acum, cand mirii plutea in vals, iar muzica plutea peste toti, torcand de acolo de unde se adapa timpul si curge fuior peste aortele noastre…

Iar tu ma priveai, cu jumatate de privire, inchisa intr-un glob de spatiu, despletita, si nu stiam cine esti, imi venea sa fluier, dar nici sa mestec nu mai puteam, si era multa ceata in inima mea, de se vor fi scuturat flori de soc pe masa, mancam printre ele ca pagani, si ma priveai printre hulube iernite, si te priveam dureros, iar dansul ne-a prins pe amandoi, goi de enigme, plini de destramare, de o culegeai de pe jos, si in jos priveam, si pacla din inima mi se mutase printre degete si acolo pe alti obraji, caci acum gleznele tale ma purtau, si te purtam, in gaoace de noapte, si de-ai fi fost adormita pe bratele mele, si ne mutam afara, printre fluturi de vazduh negru, si cenusa de amurg ce o mestecam intre trupurile noastre nascute din noapte, si doi ochi langa doi ochi, si degetele noastre impreunandu-se intr-un alt dans, si altul apoi, era rece noaptea, si iti vindeam senzatii sa-ti acopere trupul si mi le cumparam inapoi, de la tine, printre alti vanzatori de zambete ce se alungau unii pe altii din templu, intrand de buna voie in hora , si vibrand toti, fara rost, dar atat de frumos, si unde sunt petalele, si gustul piersicii smulse din alcov ? iar depanam amandoi, si ne mancau zorii, si din oasele noastre torceau uitare, punand-o tribut oamenilor ce privesc la stele…

Si pasii ma purtau fara tine, si departe si aproape, si lasam in spate oseminte, si ochii inchisi peste lacrimi strivite ce-si stingeau focurile reci la picioarele noptii muribunde, alba ca varul…si treceam, umbra pe scheletul zorilor, si boceau in stanga mea doua femei, intr-o capela de lemn, si intorc capul spre luminita lor, si cutite de teama mi se infig in inima, si maresc pasii, si capul tremura plecat, in urma mea se nastea roua, si mureau lacrimi…