- Trezește-te, somnoroaaasooo! glasul bunicului sună blând și plin de dragoste...
Fetița întinde mâna dreaptă și mângâie ursulețul aflat alături, pe marginea patului. Același ritual în fiecare dimineață. Apoi deschide ochii încet și-i zâmbește bunicului care o privește prin ușa întredeschisă.
- Nu mai sta pe gânduri, te așteaptă cafeluța și apoi...surpriza...
- Surpriza? Ce surpriză? Hai, te rog, spune-mi...
- Păi dacă-ți spun, ce surpriză mai e?
Fetița se ridică grăbită, curioasă să primească surpriza cât mai repede. Întârzie în baie numai atât cât să n-o certe bunica și aleargă în bucătărie. Pe masă, o așteaptă felia de pâine cu unt și cacaoa cu lapte. Privește de jur împrejur, dar...nimic. Bunicul îi simte privirea și zâmbește pe sub mustață. Fetița mănâncă în liniște, lucru rar întâlnit, semn că se gândește la ceva. Dintr-o dată, îi vine o idee:
- Șucu, ai fost la târg?
- Da, m-am întors acum câteva minute...
- Vezi ce rău ești? Nu m-ai luat și pe mine...
- N-am vrut să te trezesc așa de dimineață...
- Cât e ceasul acum?
- Trei sferturi la nouă, intervine bunica, vădit nemulțumită că fetița, în loc să mănânce, stă de povești.
Irina nu se lasă conturbată de tonul bunicii și continuă, de data asta cu gura plină:
- Și ce mi-ai adus?
- Puiu' târgului. Vezi tu imediat...
- Þi-am spus de o mie de ori că ... intervine bunica
- Nu-i frumos să vorbești cu gura plină...se maimuțărește Irina...după care privește serioasă, către bunic:
- Aha, deci surpriza e de la târg. Puiu' târgului...că doar n-o fi turtă dulce? în tonul Irinei se citește dezamăgirea...
- De data asta, nu...ți-am adus și turtă dulce, dar...
- Cu ciocolată, cum îmi aducea mămica?
Întrebarea rămâne suspendată. Încăperea devine neîncăpătoare...bunica își face de lucru la aragaz.
- Da, cu ciocolată, murmură cu greu bunicul, gândindu-se că sâmbătă se-mplinesc șase săptămâni de când...
Cana cu lapte e pe cale să fie terminată. Irina se mai luptă cu o bucățică din felia de pâine și sare de pe scaun:
- Mulțumesc pentru masă!
- Cu plăcere, iubito! răspunde bunica îmbunată
- Deci? Irina privește întrebător spre amândoi bunicii...
Bunicul, a ajuns deja la ușă. Fetița îl urmează curioasă.
- Vaaai! bucuria răzbate din glasul Irinei. E al meu? Deci ăsta-i Puiu târgului...o să-l botezăm Rică, ca pe iepurașul din carte...și Șucule, e mai frumos decât în poză, nici n-am știut că sunt și iepurași complet albi...da' parcă are o pată neagră... tu ce zici? oricum e cel mai frumos...
În ușa bucătăriei, bunica își șterge pe furiș o lacrimă...