Gore stă pe-o bancă pitită între tufișurile din fața lacului Herăstrău. E vară, cald și umed, iar soarele se lasă într-o rână, luminând anemic ferestrele de la Casa Presei Libere.

- Ce bine că se înserează... Mai răcoare, mai plăcut, mai odihnitor.

O domnișoară cu fustă colorată și puțină se oprește lângă bancă, îl privește peste umăr cu indiferența și aroganța frumuseții recunoscute, după care se așează picior peste picior în colțul celălalt, cât mai departe. Gore o privește cumva printre gene binevoitor, trăgându-și sub el picioarele prea lungi și prea subțiri, picioare de bărbat adevărat. Se gândea s-o salute așa de complezență, dar încă se codea. În cele din urmă își drese glasul politicos și alese vocea lui cea mai romantică:

- Ia uite ce seară frumoasă!
- Ia uite ce verighetă am, veni imediat replica tinerei care-și flutura demonstrativ degetele mâinii stângi.

Gore tuși în bărbie și se prefăcu preocupat de transmiterea unui SMS pe telefonul mobil, atârnat la gât modern și în derivă. Chiar atunci trecu pe lângă ei un tânăr oacheș, cu părul lung, strâns la spate într-o banderolă albastră și cu ochelarii de soare prinși invers, la spate. Văzând frumusețea de la marginea băncii se opri în fața ei și-și strânse, fluierând prin strungăreață o melodie la modă, șireturile de la adidași. În vremea asta avu timp suficient să fotografieze admirativ picioarele delicate ale viitoarei lui victime. Zâmbind satisfăcut, se așeză între cei doi și privi drept în față, spre Casa Presei Libere. Întrebă într-o doară.

- Stai bine?
- Da, mulțumesc, răspunde Gore.
- Înseamnă că ești mai fericit ca mine.
- Sincer, nu știu.
- Adică nici nu te cunosc, nu?
- Nici eu pe tine, dar nu văd niciun impediment să socializăm, se întinde motănește Gore și căscă plictisit.
- Ești haios.
- Mai curând de viață, așa-mi zic prietenii.
- Păi, da. Însă dacă nu ne cunoaștem, de ce vorbești cu mine?
- Nu eu am început. Tu ai întrebat dacă stau bine.
- Dar nu m-am adresat ție…
- A! Vorbeai cu doamna de lângă? Scuză-mă atunci.

Brusc, oacheșul îi întoarse spatele și o privi adânc pe domnișoara cea melancolică, apetisantă și foarte măritată. Își aranjă atent gulerul de la tricou, scoțând vapori sufocanți de aftershawe și zâmbi plin de subînțelesuri.

- Frumoasă zi! Iar banca e așezată cum nu se poate mai bine: direct spre apus.
- Înseamnă că ești mai norocos ca mine, răspunse tipa imitându-i vocea.
- De ce spui asta?
- Pentru că nu mă cunoști.
- Putem îndrepta chestiunea. Pe mine mă cheamă…
- Știu!
- Știi? oacheșul rămase pe gânduri și involuntar își duse mâna la gură. De unde mă cunoști?

Tânăra se lăsă demonstrativ pe spate, să-l privească pe Gore, i se adresă râzând.

- Flăcăul nu știe!
- Ce anume nu știu? se enervează oacheșul și se întoarce către vecinul lui.

Gore privește împăienjenit la cei doi. Ascultase conversația, dar de când se făcuse de râs și prima și a doua oară se lecuise de socializare. Cu toate că nu era deloc ziua lui norocoasă, intră în joc.

- E încă tânăr și necopt. O să afle el…
- Adică voi vă cunoașteți?
- Dacă ne cunoaștem? bufni ironică tipa. Auzi, dragă, la el!
- Tot nu înțelege…
- Băiete, vezi tu ce am aici, pe degetul ăsta?
- Verighetă? suspină oacheșul.
- Verighetă, aprobă fata.
- Adică domnul de lângă mine este…
- În sfârșit a priceput! aplaudă ea cu gesturi largi.
- Þi-am zis c-o să înțeleagă…, râde mânzește și Gore. Băiete, noi privim acest apus de soare ca pe un… Ca pe o… Ca pe-o reclamă străină la prezervative! Ne inspiră…

Oacheșul se ridică brusc de pe bancă, își scutură pantalonii de un praf imaginar și plecă înțepat.

- Aș fi vrut eu, spuse Gore masându-și tâmplele.
- Lasă că vă știu eu. E ușor de zis! replică tipa, reluându-și poziția inițială.
- Și greu de făcut…
- Depinde de voință. De cele mai multe ori e simplu să spui ceva care nu vine din inimă.
- La mine a venit chiar de acolo!
- Vorbești și tu…
- Te înșeli, doamnă.
- Dar nu ești deloc manierat. Nu mă înșel!
- Oricum, mi-ar fi făcut o plăcere deosebită să fiu eu soțul tău.
- Vorbești serios?
- Foarte serios. Iartă-mă că întreb, dar de ce i-ai spus tipului că eu sunt soțul?
- A fost o afacere de… spirit! N-ai văzut că nu știa nici să vorbească elevat?
- Iar asta de acum ce fel de afacere este?
- Ce discutăm este o afacere de suflet! De inimă. Nu simți?
- Ce? se precipită Gore privind îngrijorat de jur împrejur. Soțul?
- Fluidul magnetic.
- La lingurică simt ceva, dar credeam că-i de la foame. Așa-i viața de burlac, te îmbolnăvești ușor de ulcer.
- De-aia-s bune nevestele!
- Lasă, că ele te vindecă de stomac și te bolânzesc la cap!
- Să nu exagerăm, spune fata și ridică un deget impunător. Nu toate femeile sunt la fel!
- Aș!
- Vorbesc serios!
- Cunosc bine sexul frumos, chiar dacă nu-s însurat.
- Înseamnă că ești iubăreț!
- Asta-i rețeta fericirii…
- Mi-e teamă și voi pleca în acest moment.
- De ce?
- Să nu te apuce!
- Ce?
- Vreun acces de nervi, vreo criză…, Doamne ferește! Acum te văd sărind pe mine.
- Nu-ți fie teamă, sunt blajin.
- Să presupunem că te cred. Și acum ce-o să-mi propui? Că te simt, domnule, te simt bine.
- O plimbare prin parc.
- Și dacă ne întâlnim cu soțul?
- Aș fi preferat să nu.
- Totuși ce i-ai spune dacă ne-am întâlni față-n față cu el?
- O să-i spun… O să-i zic…
- Hai să-i spunem adevărul!
- Așa, pe nepregătite?
- Face lupte greco-romane. De opt ani.
- Cine?
- Soțul.
- O!
- Azi nu-i în oraș. E în delegație la mare.
- Atunci să facem plimbarea pe lângă lac. Nu ne vede nimeni, sălciile ne protejează de priviri indiscrete, se lasă seara...
- M-ai convins.

Se ridică amândoi și o pornesc într-o plimbare liniștită pe aleea din marginea lacului. Ca din întâmplare Gore îi prinde mâna și-o strânge pătimaș.

- Ah! șoptește fata.
- Ce-i? E rău să strângi mânuța unei femei măritate, cu obligații și responsabilități.
- Þi-e ușor să vorbești… Vine ispita…
- Ãsta sunt eu, un burlac ispititor. Spune-mi, ce rău fac dacă te țin de mână?
- Nici un rău.
- Te pot săruta? Oricum, ca femeie frumoasă și măritată, ești obișnuită cu asta.
- O!
- Ce fierbinte ești… Și buze fine…
- Recunoaște, glumeai când ai spus că ai fi vrut să fii soțul meu?
- Deloc! Dar dacă altul a fost mai rapid ca mine… Ce păr frumos ai…, și ce parfum.
- Ești sigur?
- Draga mea, să fie clar! Eu nu-l mint decât pe șefu’! Dar asta e legitimă apărare.
- Atunci privește. Poți fi fericit, verigheta nu-i decât un inel cu piatra ascunsă între degete. Mă protejează de mojici.
- Adică?
- Adică nu-s măritată! Pot fi a ta…
- Nu ești deloc măritată? Nici măcar un pic?
- Nu.
- Nici n-ai fost?
- Nu, dragă. Sunt virgină și planificată. Știu cum se face! Întâi se merge la Sfat, pentru acte, apoi la biserică, iar astăzi o vei cunoaște pe mămica.
- Pe mămica?
- De dimineață a făcut fasole cu cârnați… Hei! Unde pleci? Să-ți spun adresa!