Domnule doctor online

Deoarece v-am găsit adresa pe google, că pe google găsești tot ce vrei și pe mine deasupra și unii au zis că trebuie neapărat să consult un doctor, m-am hotărât să vă acord consultația în regim de urgență, să nu mă agravez! Așa că vă spun imediat despre niște simptoame pe care m-au contactat de curând. Sincer, nu știu de unde au avut datele mele de contact, pentru că eu sunt o femeie discretă și nu le-am dat decât extratereștrilor cu care mă mai contactez uneori, că și eu sunt om, mai ales că mi-au in-plantat în cap un cip care a cam început să se oxigeneze, mai bine zis, să se ruginească de-a binelea!
Cred că de la apa de ploaie care mă prinde cu capul gol de orice gând și care face: cip, cirip, cip, cirip. Bine că nu croncăne. Încă!
Cea mai deranjată dintre ele este simptoama poetică, care începe să se manifesteze tot mai des noaptea și mă ține trează toată ziua. Vara, când ziua e mai lungă decât iarna, este și mai neplăcut, pentru că îmi dă toate metaforele peste cap și capul pe spate.
Și-uite-așa rămân o vreme, cu ochii în tavan...până mă trezește vreun coleg de serviciu, că cică sforăi.
Pentru readucerea capului la loc, pe umeri, am încercat diverse pilule antiinflamate, dar tot m-am inflamat!
Ultima dată m-am inflamat așa de tare, că s-a lăsat cu fulgi și pene de la mai mulți colegi poeți, care de atunci mă ocolește din lipsă de inspirație.
Cum eu nu duc niciodată lipsă de inspirații, le-aș fi putut da și lor câte una, din când în când, de să n-o poată duce! Dar m-au refuzat pe motiv că până la ei inspirația mea ajunge expirată gata și să nu se intoxice, cumva…
Nu știu dacă sunteți capabil să-mi înțelegeți suferința, că, dacă nu sunteți, nu mai stric orzul pe gâște! Ca totuși să puteți sempatiza cu mine, vă dau un egzemplu de poezie în suferință. V-aș fi dat o monstră, dar monstra este femininul de la monstru sacru, care nu poate fi vorba aici, că vine despre durere:

Mă doare capul, rău mă doare
De la buric pân’ la picioare
Și chiar de în-cerc câte-o pilulă
Mă doare cucii din pendulă
Mă doare ziua, dar și seara
Mă dor șticleții toată vara…

Și mă tot doare așa, în continuare, pe câteva pagini, ca să vă dați seama cum suport eu atâta durere!
D-apoi ăia care mă citesc?!
La versul patru, cel cu pendula de perete, am oscilat între mai multe rime în ulă, pentru că mai sunt și alte chestii care se bălăngăne de la terminația asta, dar e simptoama bărbaților însurați de mult, iar eu sunt o doamnă!
Ce pana mea!

A dvs. pacientă pe viață, cronico-acută,
Pompilica Limpăitu

Pst. Dacă totuși veți da de vreun leac și pentru mine, chit că mulți îmi spun că-s fără, trimiteți-mi-l cu plata ranburs. Mă veți găsi în Agonie, ca și pe cei care mă citesc.
Apropo, trimiteți ceva și pentru ei!
Poate, niște mătrăgună? Întreb și eu…

P.