poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-04-29 | |
Vasile și Frusina
Frusina toca verdeața, pe fundul de lemn. Îi mergeau mâinile, gospodină, nu de-alea închipuite, nici nu trebuia să urmărească dansul sacadat al cuțitului. La masă, într-o parte, cu un pahar de țuică sub ochi, Vasile al ei se gîndea că viața e din ce în ce mai grea și nici la câmp nu-ți mai vine să mergi. Ca să te alegi cu ce, cu praful de pe tobă? Scoseseră amândoi masa din bucătărie și o așezaseră în fața casei, că venise primăvara și le plăcea să audă sfada vrăbiilor în nucul bătrân. Vasile poftise la ciorbă de pește, prinsese un ditamai crăpceanul la iaz, iar Frusina așezase grăbită ceaunul pe pirostrii și curățase peștele de solzi și măruntaie cât ai clipi. Știa să facă ciorbă bună, ca la lipoveni, chit că ei erau olteni și nu văzuseră delta niciodată. Cu ce să se ducă, bani puțini, griji berechet, nu le ardea de plimbări. Când se luaseră, luna de miere o făcuseră la vie, în deal, că munceau cu ziua pe unde apucau. Nici petrecere mare nu avuseseră, doi lăutari și niște rude bățoase care stătuseră puțin în curte și apoi plecaseră la ale lor. Bă, să aveți casă de piatră și copii mulți în ogradă! Nu făcuseră plozi, că Frusina nu rămânea grea, iar Vasile nu se supărase. Muiere, așa e lumea făcută, la unii râd copiii în bătătură, la alții nu. Acu’, dacă așa vru Dumnezeu, de ce să bocești în tindă? Nu o atinsese pe Frusina nici c-o floare, o iubea ca pe ochii lui din cap, fără să fie bărbat care mânuiește cuvinte meșteșugite. Îi zisese Frusino, vrei să fii a mea? Și ea roșise, se uitase în ochii lui și răspunsese cu glas de porumbiță: Da’ de ce să nu vreau, Vasile, vreau... A ta sunt... Și a lui fusese, chiar dacă al lu’ Mardare mai fluierase noaptea pe la gardul ei. Veni din senin o pală de vânt și înteți focul sub ceaun. Ho, Doamne, lasă-ne să terminăm ciorba, rosti Vasile și zâmbi cu toată gura. Îmbujorată de la căldura focului și de la dragostea și sărăcia în care trăiau, Frusina zise și ea un Doamne-ajută și își privi omul de lângă ea cu mare drag... Pe uliță, cocoțat deasupra unei grămezi de surcele, moș Nechifor le făcu vesel cu mâna. Așa, mă, tată, că îmi crește sufletul când văd bărbatul cu muierea la un loc... Cuprins dintr-o dată de o sete mare de Frusina, Vasile își luă muierea în brațe și o învârti de câteva ori prin praful bătăturii. Of, Frusino, că frumoasă te făcu mă-ta... Râse și soarele în hohote luminoase dintre crengile nucului bătrân, iar bucățile de crap săltară în ceaun, atrâgând motanii din vecini. Frusina se lăsă în voia bărbatului care o împingea ușurel spre tindă, că mai era timp. Peștele nu vrea să stai cu ochii la pândă, are chichirezul lui...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate