poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-04-10 | |
Am ieșit pe terasa complexului Apolo, să admir cele două creste de munte, cu gulere mari, argintii și aurii, care ies ca niște ziduri de cetăți, sau uriașe statui din piatră, cu diferite forme și unite cu minunatul cer, care parcă nicăieri nu are albastrul acesta limpede. Nu știu de ce sunt tentată să privesc insistent în sus. E oare cineva acolo, în infinitul ce mă copleșește, mă privește și îmi reînoiește neliniștea în care m-a lăsat??..
Încerc să cobor privirea mai jos, spre galbenul ce se pierde în arămiu. Verdele este transformat într-o gamă nesfârșită, de la verdele închis acaparator, până la verdele prăzuliu, viu, scăpat din mrejele celorlalte nuanțe melancolice..Cerul, pe care îl privesc acum, vine parcă de undeva din spatele pădurii și se urcă odată cu uimirea mea de a nu înțelege adâncimea pe care creatorul o stăpânește, lasându-ne doar posibilitatea de ne imagina ce ascunde în infinit…Odată cu mirarea îmi vine și gândul că poate acolo s-a mutat o parte din trecutul ce numai eu il cunosc și l-ași vrea înapoi… Natură, ce vrei, ce ai cu mine ?? Ce faci din mine ??.. Plâng. De ce? E soare și frumos pe terasă. De ce să nu fiu optimistă? Deci voi coborâ privirea spre împărăția arborilor, să le ascult freamătul, cântul lor ușor, uneori răsunător, chiar răsvrătit. In tot acest timp, cât am poposit pe terasă, am simțit mângâierea unui vânt ce abea adia și în auzul moleșit se strecura misteriosul clipocit al Cernei, apă ce la această dată are o limpezire de cristal. La fiecare cotitură povestește o legendă legată de fiecare piatră ce se zărește sub valurile ce nu se opresc niciodtă…Cernă, Cernă,..duci în drumul tău frunze care nu-și mai găsesc scăpare din valurile cu ritm nemăsurat. Nu vreau să mi-te închipui răvășită, furioasă sau tulbure. In gând îmi apar unele probleme ale vieții și….dar iată, cineva îmi face semn că vrea să închidă ușa la terasă..’ Bine” am zis… Ce n-aș fi dat ca această femeie să nu fi fost atât de grăbită. Gândurile mele nu s-ar fi oprit aici…..
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate