Eu sunt fiica lui Dostoievski sau poate a lui Lev Tolstoi și vin acum, aici și-i plâng pe ei.
- Ce tare dragi îmi sunt și sufăr tare mult că nu mai sunt aici alăturea de mine! Cu ei am stat de vorbă chiar și atunci când eram mică.
Eu am știut că Rascolnicov urma-n final ca să ucidă, dar acum în cer eu îi trimit mesaj și o întrebare simplă-i pun: - Ce ai ucis? un vis pierdut în labirint? sau o cămătăreasă rea și hâdă ce provoca moartea celor pe care ea îi atingea?
Dar chiar și tu știai că ea nu era rea ci doar un suflet chinuit ce iși dorea iubire.
Și te mai întreb acum pe tine cel ce l-ai creat, pe el, Rascolnicov, pe acest tânăr prea trist pentru acele timpuri grele: - De ce atât l-ai chinuit? când chiar și el putea fi fericit.
Și-ai mai ales-o și pe ea, pe Sonia, făptură blândă de prea multe chinuită, să-i fie lui icoană, acolo în neagra lui sălbăticie, în închisoare.
Nu pot să uit privirea lui, atunci când a ucis cu acel topor de trei parale.
- Ce-a fost în mintea lui, mă-ntreb și azi, te-am întrebat ș-atunci când tu ai scris.
Pe un ton sec, cu ochii stinși și duși departe, tu mi-ai răspuns" - Nu-i treaba dimitale!" Fiind copil, atunci m-am pus pe plâns și așteptam încă răspuns, dar tu cu chipu-n mâini ședeai la masă și mă priveai cu atâta drogoste-n priviri că astăzi, om matur, eu mă-nfior și mă cutremur. Am înțeles acum, de ce pe el tu l-ai forțat ca să ucidă, pe el, cel blând care plângea durerea altora, ai vrut tot mai adânc în subteran să-l cufunzi și ca să-mi spui acum că el e doar o victimă a unei putrede societăți și că mizeria l-ampins la crimă. Să nu mă contrazici, acum tu, să nu negi că nu ai spus că el este "un tânăr eliminat din rândurile sudenților...trăind în mizerie extremă...sub influența unor idei străine" neîmplinite, care plutesc în aer, s-a hotărât să iasă dintr-o dată din situația precară."
Eu nu prea cred că el a ucis ca să înceapă o nouă viață. Eu și acum, îl văd ca pe un rătăcit, un disperat ce nu își găsește liniștea.
- Dar despre Mîșkin, ce ai gândit atunci când despre el ai scris?
Eram departe, atunci de tine și despre el eu am citit în carte și Doamne cât de mult l-am îndrăgit!!!
- Ce privire de înger ai creat, și mi-l închipui și azi ca la-nceput: doi ochi mari și visători, cu o privire blândă, de înger ce-a picat din cer.El a venit trimis pe-acest pământ să-nduioșeze oamenii cei răi, și de păcate plini?
- De ce în fața lui toți se plecau și liniștea -și găseau?
chiar dacă, nu toți recunoșteau.
Era un alter ego al nostru ascuns de lumea rea și hâdă pe care noi cu lacăte de fier în noi îl închidem de teamă să nu suferim?
- Cât egoism și câtă lașitate e în noi, atunci când aruncăm din noi doar răul, noroi și ace de venin, păstrând ce e mai sfânt în noi de teamă să nu suferim!
- Dar el de ce era așa de bun?
- De ce la el nu se gândea?
Eu astăzi te întreb pentru că atunci când tu l-ai scris eu nu eram acolo.
- De ce el n-a fost fericit și trebuia să sufere pentru noi toți?
Un dram de fericire să-i fi dat ...o oră de iubire...
L-ai făcut un rătăcitor ce trebuia să fie doar - la ușa fericirii și să intre nu l-ai lăsat niciodată. Dar mai mult între el și fericire tu ai creat un hău adânc și nici în el nu l-ai ascuns și nici să sară pragul tu nu i-ai dat voie. În brațe la toți tu l-ai lăsat o clipă doar să stea ca apoi altul să îl ia.
Și azi mi-aduc aminte cuvintele lui blânde și frumoase cu care încerca un dram de liniște să-i dea ei, nefericitei Nastasia Filipovna, și Doamne ce mult îmi amintesc de nunta lui ce trebuia să aibă loc...când el credea că o iubește și nu povestea nimânui că-n sufletul lui, chiar licărea ceva...
- Dar, de ce a trebuit să creadă toți, că el, de Rogojin doar s-o salveze vrea, chiar dacă ea așa-i cerea?
Și în final ce ai făcut? în brațe chiar lui Rogojin ai pus-o, da, lui, care aștepta la pândă ca un lup să ia, ce el credea că doar lui îi aparținea.
Dar Ippolit, tuberculozul, pe el de ce l-ai împăcat cu moartea deși știa ce mare nedreptate i se face?
Ce bucurie mai avea când dimineața de se mai trezea, vedea că soarele a răsărit, când el știa că mult nu mai are de trăit?
Eu multe te întreb, și nu știu dacă mai ai timp ca să-mi răspunzi, dar tot mai cred.