Vineri! ce bâiguială! E luni: l u n i .
Am rătăcit destul pe plajă. Vântul mi-a răscolit părul. Mi-am uitat fixativul. Încerc să regăsesc drumul spre gară. Revăd pașii bătrânului dar pașii mei nu îi regăsesc. I-a astupat zăpada doar pe ai mei, pe ai lui nu. O iau înapoi pe urmele lui. Pe dreapta pașilor zăpada e "ințepată" de baston. Pașii bătrânului se opresc brusc și dispar. Continuarea lor o numai zăpada pură. Bastonul e înfipt în nisip și urmele se opresc de parcă ar fi zburat...
Mai rătăcesc un timp dar până la urmă regăsesc drumul spre gară. Îmi recunosc urmele și, în joacă calc exact pe ele de parcă aș dori să le șterg sau să nu știe nimeni că sunt două rânduri de urme. La capătul peronului un angajat al căilor ferate. În loc să-l întreb :"când vine trenul?" mă trezesc întrebând:"în ce zi din săptămână suntem, domnule?"
"Vineri, doamnă, azi e vineri".
O rup înapoi în fugă spre plajă. Pescărușii "jelesc" nevăzuti iar eu ajung la bastonul înfipt în nisip.
Încerc să-l scot dar nu reusesc(o fi prins rădăcini?)
Îl pipăi și mă opintesc iar...
Are muguri! Bastonul a înmugurit! Ce coșmar!
O iau la fugă înspre gară și simt că nu mai am suflu.
Regăsesc funcționarul:
"Domnule, te rog fii serios! În ce zi suntem azi?"
"V-am mai spus odată că e miercuri.
Garnitura se strecoară timid, cu spatele spre gară.
Între tampoane are un felinar roșu.
"Vă rog un bilet "numai dus", în ultimul vagon".
Iau biletul și mă strecor între zgomotele care mă leagănă.
Joi, "o fi joi?"
"în ce an? În ce timp?"
Dimineața murdară și rece mă întimpină ostilă.
Taxiurile sunt trase la bordură. Apa murdară se scurge purtând gunoaie și hârtii.
"o fi și vre-un bilet de loto?"
"Doamna unde merge?"
Îi dau adresa automat rugând șoferul la un mic ocol.
Doresc să revăd "locul unde a fost aruncat biletul de trei milioane de euro"
Ninge apos. La coloane, un domn cu o floare-n mână, așteaptă. Ajung acasă, plătesc cursa și după o baie fierbinte,adorm.
Vneri... "iar e vineri?"
Mă doare glezna îngrozitor! Am forțat-o prea tare.
Sună telefonul cu un zgomot asurzitor: e Ioana.
"Pot să invit pe cineva la masă, mami?"
"Sigur, Pui!"
Mă ridic cu greu și pun de un grill.
Narcisa va veni și ea...A venit, deja! "frumoasă femeie!" îmi zic și apoi completez ca un golan "bună dom-le, bună!"
Vorbește mult și nu mă ajută la nimic. Se aude liftul, se deschide ușa...Fiica-mea însoțită de un tânăr...
...Mihai?
Varianta frumoasă a LUI, un Adonis cu părul creț, înalt și plăcut ,cu aer de grec.
Am înnebunit dar ce asemănare! Mihai nu era frumos.
"Mami, EL e iubitul meu, George".
Servesc masa, apoi desert și cafea.
Prin fumul țigărilor îl cântăresc pe "iubitul meu, mami". Narcisa sporovăie aducând de pe măsuța din hol o vedere. Mi-o întinde: o imagine din San Francisco.
"salutări din America, țara care a "legalizat" a doua șansă." Chiar fără semnătură, recunosc scrisul ordonat.
Sunt obosită! Adorm pe canapea.
Sâmbătă. E liniște în casă. M-a trezit liftul. Aș vrea să mă sprijin în cârjă. Mă doare glezna. Întind mâna și tresar. Cârja a înmugurit!.
Fiică-mea iese tiptil din cameră și se duce la bucătărie. E tânără, e frumoasă. Cine o fi fost tânărul?
"Sărut mâna! Tot George vă supără!"
E în pijamaua lui Costel. Îl ignor și intru pe mess:
nimic! Intru pe site-ul lui Mihai și revăd numărul de telefon al amicului. Îl sun "alo!"
"aveți vre-o veste?"
"Sigur! Am dat de urma fiului sau doriți numărul?"
Notez numărul cu infrigurare și îl formez. Din hol aud un sunet de telefon. George se apropie de telefon și răspunde:"alo!"
Nu mă opresc și-i vorbesc privindu-l(e baiatul lui Mihai!)
"Esti fiul lui Mihai?"
"Da, doamnă!"
Închid. Inima îmi spărgea pieptul:"băiatul lui e iubitul fiicei mele. Ce aiureală! ce bizar!"
Nu am cuvinte și nici aer suficient...
Cârja a dat frunze mari și verzi.
O privesc până se-nserează și adorm sub frunzele ei.
Duminică. Ioana și George au ieșit în oraș. Iar pe mess iar pe site..Ce văd? O postare nouă:
"Când două cârje fără de folos
Vor deveni un lest sau o povară,
Abandonate fi-vor în vre-un dos
Sau părăsite pe-un peron de gară,
Prin soare, ploaie sau printre nămeți
Nu vor scânci nicicând a îndurare,
Doar vor zâmbi, spre alte dimineți
Vor înflori de-atâta-nsingurare".
ESTEEEE!EL ESTE!
Ioana vine cu vederea de la tatăl ei în mână:
"Mama, un bărbat iubit marită o "a doua șansă?"
"Da mami, un bărbat iubit merită o a doua șansă!