poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-01-22 | |
Zâmbetul amar ornamentat cu lacrimi cristaline la fel de amare că zâmbetul, îți spală fața tristă de tânăr chinuit cu puținele riduri de amărăciune apărute în jurul ochilor, iar pleoapele sunt împovărate de greutatea lacrimilor din gene, îmbibate cu esența nefericirii care vine din adâncul inimii. Acel zâmbet care stă împietrit pe fața trasă.. ore, zile, poate săptămâni în șir, este format din amintiri recente, alegeri făcute, multe regrete amestecate cu o durere persistentă și multă ură. Priviești în gol cu gândul pierdut și ochii împăienjeniți de imaginile care-ți trec prin față din recentele întâmplări.
Stai drept ca o statuie cu mâinile în buzunare sau rezemat de ceva rece, probabil de-o altă statuie. Plângi fără să scoți vreun sunet, nu suspini, nu te vaiți, nu înjuri, nu spui nimic.. doar taci.. numai șuvoaiele de lacrimi care-ți curg pe față îți tulbură liniștea care te înconjoară.. Nu mai contează ce se petrece în jurul tău.. nu mai are importanță, ești indiferent, te lasă rece pentru că nimeni nu te mai înțelege și nici tu nu mai înțelegi nimic. Să nu zâmbești...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate