poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-01-14 | |
Ceva s-a schimbat in mine...
Ce-ati facut din mine? Ce sunt? Ce am devenit? De ce nu ati putut fi multumiti cu mine? De ce a trebuit sa ma schimbati de atatea ori ca pe ceva usor de reciclat? Iar eu de ce nu m-am impotrivit? Tot timpul aveati ceva de-mi reprosat. Nimic nu era bine la mine. Iar voi nu incetati a-mi aminti acest lucru. V-am ascultat ca o proasta in timp ce imi enumerati imperfectiunile. V-am ascultat ca o proasta in timp ce imi spuneati ce trebuia sa schimb la mine. V-am ascultat in timp ce m-ati trasnsformat in propriul vostru experiment. In propriul vostru robot fara defecte. Robot universal. Robot fals. Buna pentru toata lumea, mai putin pentru mine, nu? Si ati continuat asa...poate doar din ambitie, ignorand rezultatul dezastruos. Iar eu v-am facut in continuare pe plac. De ce v-am ascultat toate mofturile? De ce nu m-am opus, de ce nu ati incetat? Ce s-a intamplat cu noi toti? Ce s-a intamplat in continuare...? Am fost modelata ca plastilina in mana unui copil inconstient. Mi-ati schimbat chipul, aspectul, mi-ati schimbat inima, sufletul, mi-ati schimbat visele, dorintele, idealurile...m-ati schimbat. Singurele dovezi ca rezultatul eram eu, erau urmele de degete ramase pe plastilina. Inainte ca aceasta sa fie abandonata in lumina soarelui unde a ramas si pana in ziua de azi. Nu v-ati putut abtine, nu? Trebuia neaparat sa o faceti, nu? Si cine sunt eu sa va judec, sa va rog sa va schimbati? Doar asta e treaba voastra. Eu doar asist. Si ma supun. Sunteti mandri? Sunteti mandri de rezultatul trudei voastre? Sunteti mandri de monstrul pe care l-ati modelat? Nu v-ati gandit macar o clipa ca ati fi putut fi in locul meu? Sau ati ignorat tot si v-ati aruncat inainte in a voastra prostie? Inecandu-va in ea. Orice e mai bine decat sa realizezi ca te-ai inselat. Si sa accepti acest lucru. Macar sunteti multumiti? Doar asta conteaza, nu? Eu raman in urma. Doar o pata neagra de plastilina topita pe pamantul incins. Parasita acolo de copilul care, transfigurand-o de nenumarate ori, s-a plictisit de ea. Si ma topesc in continuare. Ceva sa schimbat in mine...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate