Când vrei să-l chemi, îl strigi „Bamhalas" și atunci se oprește din continua trepidație a picioarelor, întoarce fața și strâmbă gura într-un surâs. E înveșmântat cu o jachetă ce-i mângăie gambele, cu o pereche de bocanci peste care poartă, din eleganță, galoși. Vara, cu un hârb de pălărie sau un chipiu alb de policeman; iarna, cu o căciulă smolită. Bamhalas agită veșnic mâinile și picioarele, fără să facă nimic. Are o metodă proprie în a-și sufleca mânecile. Poartă manșete de aluminiu și cravată fără guler.
Capul îi este împodobit cu țepi drepți negri. Pentru că doarme în horn - din spirit de conservare - și pentru că își dă ghetele cu vax, e de culoare măslinie. Grație cântarului ce-l poartă între dinți, poate măsura în fiecare zi o porție de surâsuri pentru soția sa Aira. Bamhalas ține mult la înfățișarea lui. Înainte de a porni în oraș, își rade jumătate de mustață, își dă cu negru sub unghii și își anexează un coș de papură la extremitatea mâinii stângi.