-Am vrut să te întreb cum îți imaginezi viața cu mine?
-De ce doar să întrebi, nu crezi că o să și trăiești alături de mine?
-Dacă nu aș crede asta nu aș mai avea conversația asta acum, nici măcar nu aș mai fi în visele tale.
-Am auzit că ești ceea ce visezi. Tu ce visezi? Visezi că începi ziua cu mine și te mângâi pe obraz, visezi că te trezești într-o ploaie de săruturi și ești foarte fericită, că vrei să faci dragoste cu mine la orice sărut primești de la mine?
-Eu visez că fac dragoste cu tine în orice clipă și orice loc. Visez să am un copil cu tine care să aibă ochișorii tăi și zâmbetul tău și năsucul tău... Poți să îmi spui când devin ceea ce visez?
-Ai uitat să îți pui dorința pentru care eu mă rog să se îndeplinească... sau nu? Te rogi în fiecare seară ca acea dorință să ți se îndeplinească. Eu mă rog ca toate dorințele tale să se îndeplinească. E singura mea dorință. Nu pot decât să sper că ce îți dorești tu aduce și fericirea mea.
-Dacă eu cred în NOI atunci religia mea este iubirea noastră. Dacă tu crezi în NOI atunci religia noastră este iubirea noastră.
-Oare ce înseamnă acest NOI pentru tine? Fiecare dintre noi avem atât de multe întrebări și atât de puține răspunsuri. Dacă tu mă iubești și eu te iubesc cum facem să ajungem pe aceeași insulă? Lumea noastră este în mine și în tine. Dacă mă așez lângă tine toți o văd. Dacă stai lângă mine toți văd o strălucire în ochii noștrii, un magnet între trupurile noastre, o minune la care rămân uimiți...
-Þi-am spus cum ești tu, sau mai bine zis, ce ești tu pentru mine? Ești o entitate perfectă, o ființă care are puteri supranaturale, o ființă care are originea în mit și perfecțiune. De multe ori mă întreb dacă exiști cu adevarat. Probabil nu voi crede asta vreodată... Nimic real nu mă poate face să cred că exiști. Te simt doar cum mă comanzi din priviri, cum mă ridici prin parfum, cum mă faci zeu și sclav în lumea noastră.
-Îmi intri și ieși din vise. În dimineața asta nu îmi aduceam aminte care imagini din visul pe care l-am avut azi noapte le-am trăit cu adevărat cu tine. Ești aproape și atât de departe. Poate preferam să fiu în altă țară, dar să știu că ești a mea.
-Știi cum este să te gândești la cineva tot timpul, să visezi la persoana respectivă douăzeci și cinci de ore din douăzeci și patru?
-Am trăit și clipele astea, am trecut prin asta.
-De ce spui „am trecut”? Asta înseamnă că nu mai faci asta, că nu mai simți asta?
-E un fel de a spune. Poate prefer să alung gândul cu tine pentru că doare.
-Eu nu fug deloc de durere. Tocmai asta mă face să trăiesc iubirea la maxim. Iubire fără durere este ca Dumnezeu fără Diavol.
-Ai înțeles vreodată lacrimile mele? Cântăreau oare ceva în durerea ta?
-Lacrimile tale sunt cea mai superbă confirmare a iubirii din tine. Mă dor poate mai mult decât te-au durut pe tine, dar în același timp mi-au șoptit că mă iubești enorm și asta mă face să văd lucrurile mult mai clar...vei fi a mea și nu vei mai avea lacrimi de durere vreodată în ochi, doar de fericire.
-Să aduc acum în această discuție ce mă deranjează și ce te deranjează din ce este între noi? Fiecare începe să fie nemulțumit de celălalt...prea arogant...prea arogantă...când timpul trece și nu ne vedem atunci imaginația înlocuiește realitatea cu lucruri negative. Am început prin a spune „ești ceea ce visezi”. Dacă gândești imagini negative atunci sufletul tău va fi tot timpul ca un burete plin de fiere și suferință. Eu nu vreau să îmi imaginez ce faci când nu ești cu mine...gelozia m-ar ucide foarte repede. Poate ar fi gelozia pe ceva din imaginația mea, dar tot gelozie este...și crede-mă ca imaginație am. Gelozia este cel mai periculos venin. Te scoate din minți, poate să te omoare, poate să te facă să ți se usuce viața în tine. Tu ești geloasă?
-Gelozia mă duce la ură. Urăsc pe cei care sunt în preajma ta, urăsc pe cei cărora le zâmbești, urăsc orice privire arunci celorlalți și care cred ca ar trebui să mi-o dai mie. Și nu credeam că o sa ajung să cunosc ura. Tu ce crezi sunt geloasă?
-Dacă ești geloasă atunci te ador. Vreau să mă sufoci cu iubirea ta, cu gelozia ta, cu tine. Sunt nebun, ar spune ei, dar să fi iubit și sufocat de iubirea personei pe care o iubești cred că este cel mai frumos lucru de pe Pământ.
-Îți mai aduci aminte de îndoială? E cel mai mare dușman al nostru. E cel mai mare dușman al iubirii. Ea reprezintă esența semnelor de întrebare dintre doi iubiți. Iubirea perfectă este visul de a trăi și a iubi în mod egal fără acele semne de întrebare, fără îndoială, cu încredere totală din partea celor doi. Eu te iubesc, și știi asta...tu mă iubești și stiu asta. Cuvintele ne fac să știm asta, faptele ne fac să vedem asta când suntem împreună...oare ce ne mai trebuie? Trebuie să avem încredere în noi și în iubirea din noi.
-E atât de greu. Ești atât de departe și atât de aproape. E atât de greu.
-Te iubesc! Astea sunt cuvintele pe care le știi și le auzi des. Faptele nu spun decât în clipe că te iubesc...o să spună tot timpul.
-De azi sunt visul cu tine, sunt ceea ce visez...
-De azi sunt visul nostru...