poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3961 .



File dintr-o viață netrăită
proză [ ]
Absolutio

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [gabiu ]

2008-08-18  |     | 



S-a gândit că nu e bine să refuzi o ultimă dorință și s-a dus. O impresionaseră rugămințile disperate ale mamei lui. Ce poate fi mai dureros decât moartea unui copil? Ce pedeapsă mai mare ar putea o mamă primi decât aceea de a-și înmormânta unicul fiu?

Tot drumul până la spital a încercat să răscolească prin amintiri și a constatat că nu mai avea amintiri cu el. Le purtase o vreme prin gânduri și se tociseră. Se temea de această revedere. Nu prevăzuse niciodată o astfel de situație și se simțea stânjenită. Ce ar fi putut să-i spună după treisprezece ani? Că a fost mai bine că o părăsise pentru că oricum nu s-ar fi potrivit? Că nu l-a urât niciodată? Că se urâse doar pe ea și se condamnase la singurătate cu asprimea unei legi care condamnă un criminal? Oricum nu ar fi crezut-o… Așa că și-a luat inima în dinți și a pășit pragul spitalului.

Urca scările și număra treptele în gând. Un obicei copilăresc la care nu putuse să renunțe niciodată. Dar asta o făcea să nu se mai gândească la el și la situația aceea penibilă în care se afla. Era ziua ei de naștere. Împlinea treizeci și opt de ani irosiți…

S-a oprit pentru o clipă în fața salonului și a încercat să-și facă curaj. Nu își dorea ca el să citească ceva pe fața ei. A probat un zâmbet forțat și a intrat cu speranța că va fi puternică.

Salonul, o rezervă cu două paturi, era inundat de o lumină caldă ce i s-a părut neobișnuită pentru un spital. Pentru ea spitalele erau ca niște săli de așteptare spre viață sau spre moarte unde fiecare primea tichetul cu destinația hotărâtă. În patul de lângă fereastră era el. Alături de pat stătea o femeie frumoasă, dar tristă. Avea să afle că era soția lui.

S-a apropiat de pat și simțea cum i se înnoadă cuvintele. Ce să-i spună? Pentru o clipă el i-a țintuit privirea, iar ea a rămas înmărmurită. A revăzut în ochii lui albaștri amintiri înrămate și s-a pierdut în ele. Privirea i s-a oprit asupra mâinilor ce altădată aveau degete lungi și fine de chirurg. Acum erau doar oase ce se zăreau sub pielea vineție și zbârcită. Începea să-și amintească cum îi privea mâinile. O impresionase mereu felul în care ținea lucrurile. Făcea o artă chiar și din felul în care ținea un ziar. Nu mai întâlnise pe nimeni care să răsfoiască filele unei cărți ca el. Fusese îndrăgostită de mâinile acelea și imaginea de acum îi dădea fiori. Se abținea să aibă reacții. I-ar fi zis ceva, dar își simțea vocea sugrumată de emoție.

Tăcerea a rupt-o el. I-a spus soției lui să-i lase singuri. Femeia s-a supus fără nici un cuvânt. Apoi a rugat-o să se așeze lângă el. La început a ezitat, dar ce mai conta acum… Concesia fusese făcută din momentul în care acceptase să vină acolo. Și s-a așezat. I-a cuprins mâna cu ambele lui mâini făcând-o să-i simtă sfârșitul ce i se apropia. Avea mâinile plumbuite și ea le-a simțit răceala până în suflet. I s-a făcut milă. Îl iubise. Tot timpul fusese chinuită de incertitudini. De ce-urile îi albiseră multe nopți. Și cu toate astea nu avea resentimente. Nu îl urâse niciodată. Era greu de crezut.

O chemase pentru că se simțea vinovat și credea că ceea ce i se întâmplă e o datorie carmică pe care o plătește pentru că o părăsise atunci. Ea a încercat să-l convingă că nu a gândit niciodată nimic rău despre el. Dar în zadar… El voia ca ea să-l ierte. Ca să fie liniștit i-a dat iertarea de care avea atâta nevoie. A citit pe fața lui împăcarea cu sine.

Gestul pe care l-a făcut apoi a copleșit-o. I-a sărutat podul palmei drepte cu buzele lui arse de suferință și apoi a întors-o și a lipit-o de buzele ei. Aproape inconștient, fără să se gândească dacă e bine sau nu, a sărutat și ea urmele lăsate de buzele lui. Era sărutul de pe urmă. Apoi înfrântă de emoții i-a dăruit și ea o îmbrățișare. O ultimă îmbrățișare. În urechi a auzit un te iubesc abia șoptit. S-a ridicat și pentru că nu mai avea cuvinte l-a încuviințat din priviri. El a zâmbit și apoi a închis ochii. A înțeles că voia să rămână singur. A ieșit tiptil și i-a aruncat încă o privire de bun rămas. Era ultima dată când îl privea.

Patru ore mai târziu aerul din salon nu i-a mai ajuns, dar a murit împăcat cu ideea că pentru o clipă a fost din nou fericit.

Fără să vrea în fiecare an de ziua ei un gând se îndreaptă spre undeva.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!