Am găsit o casă în centrul orașului, poate nu chiar centrul, căci după hartă centrul e un parc plin cu animale și la propriu și la figurat. Fusesem sfătuită să nu merg singură acolo că s-au întîmplat cîteva violuri. În Alaska am crezut că nu există criminalitate, dar se parte că aici chiar dacă belșugul ne este dat cu generozitate din pămînt, Satana nu a ocolit locul, și-a trimis discipolii la muncă.
Pe fereastra dormitorului nostru se văd munții Chugach, cu crestele încă acoperite de zăpadă, iar pe partea opusă, din camera unui copil se vede Golful Alaska, tot parte de Pacific zic eu, poate incorect dar fiindcă e apă glaciară nu greșesc prea tare. Ambele priveliști îmi dau un sentiment de siguranță și mă simt mică, mică și ocrotită de măreția locului. Iată, e mijlocul lui iulie și încă n-am închis căldura. Nu purtăm încă mînecă scurtă dar ne petrecem multe ore afară.
În fiecare zi se întîmplă ceva nou și chiar dacă nu prea am timp din cauza prea multor proiecte, am hotărît că trebuie să scriu întîmplările.
Acum cîteva zile m-a sunat Marta să am grijă cum și cînd mă duc în parc fiindcă ieri un urs a rupt o fată de șaisprezece ani.
Teamă de urși îmi este încă din România, cînd copilul unui prieten a rămas fără o mînă după o vizită la grădina zoologică.
Trec fără grijă pe lîngă avertisment pentru că viața merge înainte, cu urși sau fără.
Ieri, băiețelul meu de șase ani voia să se joace cu copiii vecinilor.
Nu-mi fac griji și-l las să meargă, stînd cu ochii pe el pînă-l văd că sună la ușa lor și intră. După cîteva minute, mă duc sus în dormitor, mă apuc și eu de curățat, de aranjat, dau să scutur ceva praf pe geam și ochii îmi cad pe o jivină în curtea mea. Inițial zic, ce dulău umblă așa fără stăpîn pe aici. Dar cînd mă uit mai bine, dulăul era în două labe și stătea pe gînduri încotro s-o ia. Dau fuga la telefon și încerc să sun la vecina să nu lase copiii afară, dar tremuram așa de tare încît nu găseam nici telefonul și apoi nici numărul în memorie, fără să mai zic cum că nu mai știam cum o cheamă.
Încep să țip la urs pe geam, cam cît mă țineau puterile și caut ceva să-l lovesc, dar ursul mai deștept îmi întoarce spatele și pleacă liniștit spre parc.
Spre seară, hotărîtă să rezolv problema, mă duc la supermarket să-mi cumpăr armă. Un raion mare la intrare mă lumină în cîteva minute. Cea mai ieftină armă era 150 și cea mai scumpă 800. Mă uit la sutele de kilograme de gloanțe și nu îndrăznesc.
Pînă la urmă vînzătorul îmi recomandă un clopoțel care face treabă destul de bună și un spray. Îmi iau clopoțelul și las sprayul convinsă fiind că n-oi putea apăsa pe buton dacă oi vedea ursul lîngă mine.