„Nu’ș ce-mi vine,/ Aș mușca din fitecine/ Și mi-aș pune mintea și cu tine/ Ca un porc,/ Mă arde,/ Mă frământ,/ Mă-ntorc.” Da, domnilor jurați, a intrat strechea-n mine și râde cu glasul neuronilor care fierb într-o cutie. Zbârnâie și zornăie, colcăie și bolborosește, chițăie și rânjește, ah, în cutia cu chibrituri, care pârâie ca o căruța de țigani încărcată cu oale și ling(o)uri de aur, și de tuci, și de lemn, și de os. Și deodată bum! pac! crack! pleznesc vreo două doage și butoiul se revarsă; încep să se scurgă prin crăpături zama de murături și chiar și unele murături mai micuțe, apoi din ce în ce mai mari, până când butoiul bubuie, nu înainte de a da un scâncet pârâit de protest și de durere. Toată zama, toată moarea de curechi și curechile se-mprăștie-ntr-o clipă cu un sfârâit care se stinge încetul cu încetul.
Apoi?...
Apoi, ce? Tăcere, liniște, gura!, pssst!, ciocu’ mic! Și gata, am tăcut, nu mai am nimic de zis.
Punct. Și de la capăt.
Și atunci aud un „Ho! Ho!! Ho!!!” și un moș apare în șemineu, însoțit de un „bang!” și-un „trosc!” și-un „zdrang!” și praf, și fum, și închid ochii, și încep să tușesc ca ultimul tebecist, și dau pe dibuite drumul la aerul condiționat. Apoi reușesc să-l văd pe moșul meu, care-și freacă părțile moi ale dosului și-și drăgălășește renii: „’rați ai dracu’ de bețivi! Ar trebui să vă suspend permisele de sanie! Oh! Oh!! Oh!!! Las’ că vă spun eu lu’ Marry! {scris și „Merry” – ibovnica lui Moș Crăciun, n.a.}” But the answer is fart there...
Mai scriu?
Da, mai scriu, ca de-abia începui.
Intră Moșu, dau să-l îmbrățișez, dar el îmi spune: „Nu, că mă virusezi!” Și atunci am scos din cutia ce mi-o adusese Kalashnikovul și l-am ciuruit de ciudă. Și ghiciți ce? Anul următor n-am primit nimic de Crăciun. Cică n-am fost cuminte!... „M-am dat dracu’!” am zis în sinea mea. Și l-am dat în judecată! La Haga! Ce, Moșu’ e și el internațional, intră sub incidența legilor psihologice! Mi-a cauzat prejudicii, domnilor jurați: coșul mi-a rămas necurățat, am rămas fără muniție și am plâns trei zile că n-am avut pe cine ciurui în seara de Crăciun! Că, în fond, ăsta e spiritul sărbătorilor: să ai pe cine ciurui din dragoste. Căci eu, domnilor jurați, l-am iubit pe Moșu’ – îl ciuruiam la fiecare Crăciun, și cum?, tocma’ acuma să se supere, să nu vină? Nu face, zău, neică!
De asta îl acuz, domnii mei, de lașitate: a dat bir cu fugiții, „il a lave la putine, monșer!” Cer satisfacție! Să ne duelăm! Să ne biciuim cu dosul floretei, să ne gâdilăm cu ascuțișul pe mărul lui Adam și apoi să dansăm în ritmul lui Marilyn Manson, să facem striptease pe „You Can Leave Your Hat on” (sau invers, nu mai contează!), să... Și, tocmai când eu peroram și aberam așa, se-auzi de undeva: „Cheeeeeeeese!”
Cioc! Cioc! Cioc! Și m-am trezit brusc într-o crudă realitate, strigând „Cine e?” Și, drept răspuns, auzii: „Trei iezi cucuieți/ Ușa mamii descuieți/ Ca mama v-aduce vouă/ Două ouă...”, adică noul hit al celor de la O-zone (O3 – pentru cei care nu stiu chimie...). „Hait! Lupu’!” mă speriai eu și strigai cât putui de tare: „De esti tu acela, nu-ți sunt hrană eu/ Du-te la McDonalds și comandă-un ied haleu!” Dar lupul îndărătnic, bre, nărod, ce mai!, unde nu s-apucă odată să sufle, și suflă, și suflă! Numai că ușa (de fier!) era încuiată, așa că eu mă uitam liniștit la niște pornoace. Văzând asta, lupul își puse buzișoarele la gaura cheii și începu să sufle și mai abitir. Da’ prostu’, vezi bine, tot prost moare: l-a auzit profu’, atât de tare sufla! Urmarea? I-a pus „1” și l-a dat afară din poveste.
Iar purcelușii au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Adică nu: ar fi trăit fericiți, dar a venit Crăciunul și Ho! Ho!! Ho!!!, quel bon jambon!...