-Cufundați într-o discuție pe tema vieții veșnice, am uitat să mai aprindem lumina. Între noi nu ne puteam vedea iar glasul lui îmi tot repeta cum că sufletul e nemuritor, pururi viu. Încerca să mă convingă de faptul că moartea trupului n-ar avea nici o semnificație, căci trupul în sine nu poate fi valorificat la dimensiuni cosmice și deci a muri e, fără de nici o îndoială, faptul cel mai nesemnificativ ce i s-ar putea întâmpla unui om. Eu mă jucam cu parul meu, îl înfășuram și-l desfășuram de pe deget. Nu eram total singuri. Împrejurimile erau populate căci auzeam voci și muzici în apropiere. Undeva chiar puteai crede că e o nunta. Crezi, i-am spus, că moartea este într-atât de nesemnificativă? Fără de nici o îndoială, mi-a raspuns. Atunci eu i-am propus să ne sinucidem pentru a putea sta de vorbă fără a mai fi deranjați.
- Dar, în fine, până în cele din urmă presupun că nu v-ați hotărât să faceți asta!
-Sinceră să fiu, nu-mi amintesc dacă ne-am sinucis ori nu în acea seară...