Parcul cu cerbi

– Pe undeva, norii au ceva în comun cu oamenii. Norii produc fulgerul, tunetul, ploaie și alte nervozități pe care numai un fuzelaj le poate ocoli.
– Păi și care e asemănarea? îl întrebă Doamna Veronica.
Othello o privește nedumerit, clipind mai des decât o făcea de obicei.
– Frumoasă bluză! Stă ca un macrameu pe tine!...
– Când doi nori se lovesc, se întâlnesc sau ce dracu’ or mai face… se produce fulgerul. Îți taie ochiul într-o clipă… Peste 5 secunde - șase vine tunetul. Știu asta pentru că obișnuiam să număr când eram copil. Și dacă eu mă bat cu maiorul Safta și el îmi trage una în boașe… apuc eu să-l mai sugrum?!
– Nu! i-o tăie Gagarin.
– Ba da. Pentru că și aici durerea vine tot după 5-6 secunde!...
– Nu e o explicație plauzibilă! Mi-ai demonstrat că norii au ceva în comun cu bărbații… Dar cu femeile cum rămâne?
– Nu mai rămâne nimic! continuă Costi. Toate femeile din viața mea au loc într-o căruță. Stau cam înghesuite, dar au loc…
– Așa… Visează, Costinele, visează! se bucură Doamna V.
– Căruța e plină de ele… Diii! Biciul lovește spinarea calului din care praful sare electrizat. Eu stau și ascult muzica hulubelor și sparg nuci cu altceva decât cu pumnul. Le sparg cu altă carne.
– Unde ne duci, Costi? mă întreabă femeile.
– V-am iubit pe toate și de aceea vă fac onoarea de a vă căra pe toate la țară, ca pe o mobilă veche…
– Bine bine! Că visezi am înțeles… Dar de ce le duci chiar pe toate? Nu ai oprit nici măcar una?! îl întrerupse Gaga.
– Diii! Biciul lovește din nou spinarea calului. Praful a dispărut de mult. În schimb pielea biciului – făcută dintr-o altă piele de cal – e udă și plină de o spumă albă și vâscoasă. Femeile sunt grele. Toate au mâncat bine. Dacă toate și-ar face nevoile simultan am ușura atelajul cu cel puțin 35 de kilograme.
– Oprește-te puțin! Trebuie să ajung neapărat până la baie! interveni Othello. Până mă întorc … visează!
Se făcu liniște. Othello trase apa mai devreme decât de obicei și reveni să asculte continuarea.
– Și?!
– Răbdare! Am spart deja 17 nuci. De ceva timp nu mai lovesc calul cu biciul. Când îl simt leneș arunc în el cu câte o coajă.
– Și măcar din ce lemn am fost? mă întrebă ele.
– Din corn, lemn câinesc și gârniță.
– Și din cireș nu a fost nimeni?
– Nu. O să vă duc la Leamna, frumoasele mele! Chiar nu v-ați dat seama?
– Tiranule! Vrei să ne dai foc? Ne-ai mințit că ești Burattinno și…
– Și de ce le-ai mințit? se grăbi Othello.
– Răbdare. O să spun vouă pentru că și voi iubiți M.I.G. –urile. Ceaușescu avea căprioare în curte în centrul Bucureștiului. Și Maurer avea… Și eu am vrut și eu…
– Ce?
– Vă spun în vis. Și ele mă roagă să le las. Mă amăgesc cu tot felul de promisiuni, dar degeaba.
– Dacă ne dai drumul… ți-o arătăm toate în același timp!...
– Și ai cedat? îl întreabă Veronica râzând.
– Nu. Și astfel am reușit să am parcul meu cu cerbi.