Timpul le întâlni privirile în tăcere, într-o atmosferă încărcată, păstrând nimic din necunoscut.Erau departe de a fi inocenți sau perverşi.
Stăteau aşa, încremeniți şi imobilizați de greață pentru tot ce reprezentau ca un întreg. Aşteptau în tranşee pline de mizerie,după ce se împroşcaseră cu noroi, tremurând de frig şi cuprinşi de greață. Nu le mai rămânea nimic de făcut decât să aştepte, după ce rostiseră şi provocaseră furtuna.
Se ridică de pe podea şi căută frigiderul dintr-o privire. Scoase o sticlă de ceva şi turnă lichid ruginiu într-un pahar. Îl dădu peste gât şi mai turnă. Îşi reluă locul şi aşteptă ca băutura să-şi facă simțită prezența. Un strat de plăcută relaxare luă locul ruşinii.
Marek o privea sprijinită de chiuvetă, sorbind din pahar…
„E uimitor nu-i aşa, cum acest lichid poate scufunda într-o baie de plăcere toate grijile, pentru ca mai apoi, după ce efectul trece, să le amestece cu acid şi să-l arunce peste noi, arzându-ne carnea…şi deşi ştim asta, deşi ştim că dimineața ne vom simți copleşiți de parcă grijile ne-ar fi fost amplificate, suntem de neoprit…”
„E vorba de moment”, şopti el.
„Poftim?”
„Poate că totul depinde de moment.”
„Da… de moment…. Dar de fapt sunt două: cel dinainte şi cel de după… un fel de preludiu şi postludiu de groază, când te îneci în propria mizerie. La asta te refereai, nu? La acel moment sau momente?”
„În linii mari, da.” îi răspunse el vag, scârbit de imaginea ei jalnică.
Ea surâse, puțin amețită. Se gândea la răcoarea unei ploi de vară, acum când sângele începea să se înfierbânte in vene. Avea nevoie de o ploaie călduță, poate chiar rece…
Se ridică cu greutate , simțindu-şi picioarele împleticindu-se pe scări. Traversă holul îmbârligat şi pătrunse în baie.
Se băgă în cadă şi dădu drumul la duş. Jetul de apă împroşcă peretele căzii, stropind-o cu stropi de apă rece. Cada se umplea încet, înghețându-i pielea şi muzica obsedantă a jetului lovind dureros o înnebunea. Durerea de cap era insuportabilă şi părea că se mişcă prin întreg craniul, muşcând. Îşi stropi fața cu apă. Apa era cancer… atât de rece…
Se ghemui în mijlocul căzii. Nu recunoştea nimic şi o cuprinse panica. Era întuneric, un întuneric mult prea surd.

Marek auzi jetul de apă şi urmă sunetul. O găsi tremurând în cadă:”Ce faci?”Ajunse la ea şi o apucă de braț, simțind apa rece. ”Eşti nebună? Vrei să te îmbolnăveşti?” Mirosul de băutură îl izbi.”Trebuie să ieşi de aici?”, îi striga el apucând-o de mijloc şi ridicând-o ca pe o cârpă.Tremura şi nu era capabilă să se mişte.
Simțea că merge îndrumată… nu-şi aducea aminte să fi ieşit din cadă. Traversau camere spațioase, mergând de ore întregi. Vroia să se aşeze, era obosită de atâta mers şi brațul nu-i dădea drumul, ci o târâia în continuare.
Bolborosea rugăminți, vroia să se oprească.
Înainta cu greutate… traversase limitele încăperii pentru a pătrunde într-o realitate intermediară. Simțea greața înghițindu-i gândurile în timp ce mâna se agăța de pereți, culegând praful ce se impregna în pielea aspră. Lumina nu putea pătrunde în realitatea ei…era departe de tot. Doar praful şi greața o mai legau de brațul lui, umplându-i spiritul fantomatic cu materie. Dar o materie murdară, ce…bob cu bob…avea să o clădească mai umană…mai aproape de el…când tot ce ea vroia era să se înstrăineze şi mai mult. Simțea cum treceau secundele prin ea…cu fiecare pas pe care o forța să-l facă.
Încetase a mai rosti vreun cuvânt. Se resemnă. Părea a îi absorbi toate rugămințile. O trăgea după el şi atât, ca un robot. Picioarele i se împleticeau, lovi ceva tare şi căzu.
Simți patul sub ea şi o durere surdă în interiorul ei.
O târâse după el, cuprins de repulsie. Nu mai simțea nimic din atractia de la început. Îi părea ridicolă. Când o văzuse scoțând sticla din frigider ştiuse la ce să se aştepte. ”Grozav.Acum are să fie şi beată pe deausupra.” îşi spuse în gând când ea îşi turnă un pahar de vin, întinzându-se pe podea pentru a-l putea savura. Îi răspunse plictisit la întrebare, după ce îi ascultă teoriile patetice. Îi răspunse ca şi cum i-ar răspunde unui străin…la fel de absent. O privi ridicându-se şi împiedicându-se de scări, în încercarea de a părăsi încăperea. Auzi apoi jetul de apă şi îl urmă.
În timp ce o târâia după el prin camere, holuri…o auzea bâlbâindu-se. Îi repeta ceva. Nici nu se străduise să înțeleagă. Îi era de ajuns că o târâia după el.
Când zări patul, grăbi pasul. Era rece şi grea. Nu vroia să înainteze şi se lăsa pe brațul lui, udându-l. Se împiedică de brațul de lemn al canapelei, sub ochii lui. Îi privi chipul ce se crispă de durere. O trânti pe pat.
Acționă mecanic, dezbrăcând-o. Îi dezlipea rând pe rând hainele ude de piele. Probabil că dormea sau poate că îl privea prin ochii închişi, lăsându-şi trupul moale, căci era ca o bucată de lut în mâinile lui.
Îi urmări respirația,pieptul ridicându-se la fiecare inspirație.
Era frumoasă…cum stătea goală pe pat. Se gândi la cursul evenimentelor…totul decurgea conform unui plan regizat iar el era singurul ce îşi uitase rolul, în timp ce ea, ca la fiecare scenă importantă…era pierdută undeva departe.
Stătu nemişcat, privindu-i corpul gol ce tremura. O privi ghemuindu-se, acoperindu-se cu propriile mâini…
Un zgomot stingher se auzi din dreapta lui, urmat de scârțâitul unei uşi. Privi în acea direcție şi se ridică pentru a verifica camera. Nu vroia să fie văzut de nimeni.
Îl urmări îndepărtându-se de pat, deschizând uşa mereu descuiată şi pătrunzând în încăpere. Ochii larg deschişi urmăreau fiecare mişcare din încăpere, atât cât poziția capului îi permitea. Realiză la scurt timp că nu se putea mişca. Pielea îi acționa involuntar… era departe de a simți frigul camerei.
Scană camera, ochii ei plimbându-se peste piesele de mobilier. Fâşii de lumină se întindeau pe lacul mobilei iar şi iar. Vitrinele o înconjurau, uşile o ascundeau de ceilalți... putea auzi clar voci de după uşa din dreapta ei. Lumină se pierdea prin gaura cheii. O umbră se mişca prin camera luminată. Vocile fură urmate de bocănituri în uşă.
Se gândi ca Marek auzise şi privi uşa pe care intrase. Se înşela. Striga inutil. Nici un sunet nu-i ieşea pe gură. Întregul şir de cuvinte se oprea undeva în gâtul înfundat ca schelălăiturile unui câine. Îşi auzea propriile gemete înfundate, voci, bocănituri…dar nu putea auzi ticăitul ceasului. Acele nu se mişcau. Maşinăria se oprise undeva pe la ora trei şi ceva. Mai mult nu putea distinge.
O urmă de îndoială se opri undeva prin marea de presupuneri. Era stăpânită de o senzație de amețeală.
Picioarele îi erau înțepenite cumva, înlănțuite de o sârmă invizibilă ochilor ei. Corpul îi tremura incontrolabil. Simțea curentul cu ochii ce clipeau viu, în rest nimic. Ochii pe care-i umezise de disperare simțeau pentru ea irealul momentului. Ar fi vrut să viseze. Închise ochii şi strânse ploapele. Simțea durerea globului înfundat mai adânc în orbită. Vocile aparțineau realității,la fel şi luminile, gemetele, numai ea nu…
Simțea îngrijorarea, disperarea de a nu fi capabilă să urle, să zgârie, să muşte, să simtă durere, frigul…
Simțea cheia rotindu-se în broască. Una din uşi avea să se deschidă. Ochiul se închidea pe măsură ce uşa se deschidea. Brusc se trezi în întuneric. Doar mişcarea din apropiere, pe care o putea auzi, o menținea atentă la ce era în jur.
Auzea paşi, un material, respirația sacadată sfâşiind liniştea şi aerul, avansând spre corpul ei mut, în timp ce ea zăcea neputincioasă pe canapea. I se păru că distinse sunetul unei lame tăind aerul pe care-l respira. Poate şi mai mult de atât. Auzea ceva picurând pe podea în timp ce respirația străină se intensifică.
Auzi gemete horcăite atât de aproape de ea încât se înspăimântă. Deschise ochii şi dădu peste o figură cunoscută. Ochii exprimau toată groaza pe care o resimțea, clipind neputincios. Un întreg şir de întâmplări îi alergă prin fața ochilor ca scenele unui film, derulându-se în viteză. Nu murea! Nu viața ei se derula ci scena din acea seară. Abia mai putu distinge ceva printre regrete şi disperarea momentului.
Privirea lui şi respirația gafâită o îndemnau să privească mai aproape de realitate, în prezent, lama subțire îndreptată spre fața ei. Mâna lui se plimba de-a lungul corpului ei, ținând între degete fâşia subțire. Urmărea fiecare mişcare a lui printre gemete şi inspirări adânci,până ce un lichid gros şiroii de-a lungul brațului, şi întâlnind cotul se scurse peste sâni.
Încet mintea ei fu învăluită de întuneric. Păstră în continuare tăcerea. Îl privi rânjind, strângând buzele, întredeschizând gura…şi simți săratul lichidului in cerul gurii. Îşi văzu trupul pângărit de saliva lui, muşcat şi frămantat sub mâinile lui. Privea cum sângele se întindea pe pielea ei murdară. Când nu mai putu îndura se lăsă lovită.
Când într-un sfârşit se trezi, în cameră deja pătrunsese lumina scăzută a dimineții. Stătea ghemuit după masa înaltă, fără a se lăsa văzut. Aşteptă o veşnicie pentru ca ea să se trezească. O urmărise toată noaptea, mai înainte în întuneric, mai apoi sub razele dimineții.
Sub lumină însă, trupul căpăta o urâțenie mortuară. Pielea îi era albă, de o tentă străvezie. O vedea în timp ce se privea cu o disperare mută. Fața ei îşi privea cu groază trupul tăiat, pe a cărui piele se formaseră cheaguri uscate… gâfâia amar în timp ce decojea sangele închegat şi descoperind pielea cadaverică încerca parcă a o aducă la viață frecand-o şi zgâriind-o.
Îşi privi cheagurile de pe sâni, pântec, coapse, violetul locurilor muşcate şi fâşiile zgâriate de ghearele ei. Începu a-şi freca gâtul până ce un val de vomă o forță să se aplece. O văzu ridicându-se după câteva secunde, mai apoi coborând pe podea, îngenunchind în fața bălții de sânge, aplecându-se peste suprafața lucioasă, ca un animal însetat…
O privi scufundându-şi mâna în balta înroşită şi scoțand-o plină de sânge . Împroşcă gâtul şi frecă pielea pentru a spăla petele. Adună în palmele unite mai mult lichid şi îşi udă fața. Udă apoi brațele, sânii, coapsele … dizolvă cheagurile şi murdăria nopții trecute.
Îşi întoarse privirea. Ura imaginea mortuară, ura mirosul de vomă şi sânge pe care ea îl degaja, ura corpul îngenuncheat pe podea….Ura întreaga ei prezență ca pe un obiect care te scârbește. Ura până şi ideea de a o fi folosit. Era ofensat că o asemenea creatură exista şi, mai mult, că îl atrăsese în jocul ei meschin. Pentru că ea îl provocase. Da! Asta era. Îl provocase.
O ura şi era sigur ca si ea îl ura, i-o demonstrase în seara trecută. Probabil că se gândea la asta chiar atunci, când îşi cufundă fața in baia de sânge.
Până şi baia de sânge fusese un accident. Vroia doar să o guste. Ar fi trebuit să fie doar o zgârietură; Dacă nu s-ar fi mişcat, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat.
Dar totul era în ordine acum, pentru că lucrurile o luaseră pe drumul cel bun, chiar şi după noaptea trecută. Nu se aştepta ca ea să-i mulțumească. Nu avea nevoie de mulțumirile ei. Îşi luase deja răsplata. O salva în felul lui de nedreptățile vieții şi îi oferea ceva mai presus de orice dorință. Și dacă ea încă nu vedea asta nu era nimic, avea sa se convingă. Bărbatul o ridică de pe podea, şi, luând-o în brate o duse afară. Curtea era pustie. O traversă şi ajunse într-o clipă la beciul casei. Ridică uşile metalice şi coborâ pe scările stricate.