Decretul Marelui Om De Stat suna cam așa: „…am convenit împreună prin plebiscitele la care ați participat entuziaști, că suntem o societate democratică, o societate a totalei transparențe. Fiecare cetățean al democrații noastre poate și trebuie să se exprime liber […] să se sărute liber în public și numai în public, ca semn al fericirii totale induse de societatea noastră…”
Sigur, n-am reprodus aici decât acel pasaj, în care sărutul în public este desemnat ca indicator al stării de fericire a oamenilor acestui stat. Decretul cuprinde și alte aspecte despre râsul în public, despre interzicerea discuțiilor despre Marele Om De Stat, altundeva decât în sânul cald al familiei, despre bancurile politice etc.
Sărutul în public a fost oficializat, dar ce spun eu, a fost introdus obligatoriu pentru toți cei care dădeau cât de cât semne de afecțiune reciprocă. Pentru a monitoriza modul în care populația înțelege să respecte și să vegheze la aplicarea decretului, a fost creată Poliția Sărutului, alcătuită din cei mai perverși voyeuri, aflați la acel moment în Centrele de Meditație și Căință. Membrii acestei poliții trebuiau, cât era ziua și noaptea deopotrivă, de mare, să identifice, să observe, să îndemne, să admonesteze, să facă proces verbal de contravenție tuturor acelora care, având semne clare de afecțiune „reciprocă”, precum se exprima „Decretul sărutului”, așa cum era titlul oficial al actului, nu se supuneau și nu recurgeau la acest semn de puternică apropiere sufletească. Polisării, cum se numeau membrii Poliției Sărutului, auzeau ca explicații, expresii de felul următoarelor:
- Aaa, am uitat domnule Polisăr.
Sau:
- Numai azi vă rog să mă scuzați, am un micuț herpes rebel, dar cum mi se trece fiți sigur că…
Sau:
- Mi-am scos un dinte acum o oră și mi-a spus stomatologul să nu bag nimic în gură două ore, și persoana respectivă își ducea ostentativ batista la gură acoperindu-și-o.
Sau:
- Doar ce ne-am sărutat, nu ați fost dumneavoastră atent…Această din urmă scuză era aplicată mai frecvent, pentru că decretul stabilea și o anumită frecvență a săruturilor. Din motive pragmatice, lesne de înțeles, se stabilea obligatoriu un sărut de 15-35 de secunde, la câte cinci minute interval
Desigur că acest tertip putea să fie depistat de polisării care își făceau conștiincios datoria. Ei au fost dotați cu o serie de contoare specifice numite sărumetre, cu ajutorul cărora puteau testa frecvența săruturilor celor suspectați de încălcarea decretului și implicit de abdicarea de la obiectivul ilustrării fericirii cetățenilor.
Pentru a-i ajuta pe aceia care, firesc, luați de alte probleme uitau să se sărute în public, au fost distribuite magazinelor de către Întreprinderea de Stat Sărutul Public, sărumetre de mână, care trebuiau purtate de aceia care erau mai uituci și obligatoriu de cei care fuseseră cel puțin de două ori surprinși nesărutându-se în public. Ei aveau și obligația ca la sfârșit de săptămână, timp de două luni cât dura perioada de pedeapsă, să depună pe biroul Polisarului de cartier, diagrama cu incidența săruturilor personale.
Aplicarea decretului s-a făcut diferențiat de către diferite categorii de vârstă și profesionale. Adolescenții și tinerii au fost, în prima fază a aplicării, cei mai fervenți susținători. Puteai auzi, adică polisarii puteau auzi, permanent prin parcuri, pe la porțile școlilor, prin patiserii și baruri și în alte asemenea locuri publice frecventate de grupul numit mai sus:
- Îmi pare rău, cred că au trecut deja 4 minute și 55 de secunde. Mai avem 5 secunde și trebuie să ne sărutăm, spunea un adolescent unei adolescente, iar privirea vigilenților polisări o determinau pe fată să accepte imediat. Alții, tot din aceeași categorie de vârstă, 12-17 ani, alegeau drept mod de comportament, pentru a evita plictiseala, sărutul în grup: de fiecare dată la cinci minute fiecare adolescent/adolescentă săruta pe altcineva.
Nu este rostul nostru de a evoca aici, urmările
Tinerii, adică toți cetățenii de la 18 ani la 30, aveau alte atitudini, mai nuanțate, mai diverse față de cerințele Decretului.
În procesele lor verbale, polisării notau conștiincios: „PV încheiat astăzi data….luna……anul….., în urma constatării următoarelor: tânărul x a fost surprins pe când rostea pe o bancă în parc, cuvinte de dragoste tinerei y. Monitorizați îndeaproape, din tufișurile bogate specifice societății noastre fericite, nu au fost văzuți nici măcar o dată sărutându-se timp de 30 de minute, timp în care au citit versuri, și-au șoptit cuvinte de dragoste, s-au mângâiat, dar nu s-au sărutat. Îndemnați de noi, cei doi tineri au refuzat cu cuvintele , de unde deducem caracterul refractar spiritului de ilustrare a fericirii societății noastre. Drept pentru care etc…etc…”
Aceste cazuri nu ilustrau atitudinea adevăraților tineri din societatea respectivă. Majoritatea aplicau cu multă deschidere decretul. Mostre de comportament pro-decret:
- Mamă, nu-i nici pe departe ceea ce crezi tu, eram cu un coleg bun de an și ne-au surprins polisării. Nu știu de ce ne-au semnalizat că suntem pe cale să încălcăm decretul și atunci de frică ne-am sărutat.
Ori:
- Iubitule, nu este nimic între mine și el, eram amândoi la aceeași masă din cauza aglomerației și tocmai atunci au intrat polisării. Toți se sărutau, numai noi nu și atunci ne-au admonestat că încălcăm legea și de frică ne-am sărutat, chiar în clipa în care ai intrat tu…Dacă ai fi intrat mai devreme…
Sau mai târziu…
Adulții s-au comportat de parcă nu fusese dat nici un decret. Nu s-a observat la nici un cuplu căsătorit, se știe asta pentru că polisarii i-au legitimat înainte de a le pune insărmetru, manifestarea dorinței și acțiunea concretă. Insărmetru este celălalt aparat comercializat de asemenea foarte bine de către Întreprinderea de Stat Sărutul Public prin magazinele proprii, prin care se măsoară intensitatea dorinței de a săruta și de a fi sărutat (considerăm și sărutul la genul masculin, dând tonul acordului gramatical). Pentru că uneori polisarii puteau face greșeli de apreciere asupra dorinței celor monitorizați de a se săruta, iar atunci admonestați în genul:
- Ia mai lasă-ne dom’le polisăr în pace, de unde știi dumneata că avem motiv să ne sărutăm?, pentru a nu exista dubii, foloseau insărmetru.
În cazul adulților, de cele mai multe ori s-a dovedit că era o falsă alarmă. Adulții nu aveau chef, nu aveau motive să se sărute în public și după multe studii apărute în urma acestui fenomen, nici acasă.
Grav a fost un alt fenomen, care a apărut aproximativ la patru luni de la aplicarea decretului: încet, încet, s-a observat că nici adolescenții, nici tinerii, nu se mai sărutau în public, iar toate testele la care au fost supuși au dovedit adevărul: adolescenții, tinerii nu mai doreau, nu mai aveau nimic interior care să-i îndemne să se sărute în public. Insărmetrele dovedeau indubitabil, starea de indiferență totală a celor două sexe unul față de altul, iar obiectivul strategic impus de Marele Om De Stat, prezentarea în Fața Străinătății, a unei fețe tinere, vii, a societății sale, a unei societăți a dragostei tinere, căzu.
Marele Om De Stat, a rămas, măcinat de eșec, în penumbra birourilor sale, mai mult decât perioada de aplicare efectivă a decretului.
Dacă adolescenții și tinerii s-au dovedit labili, adulții prea puțin atrași, a existat în schimb pentru Marele Om De Stat o anumită consolare, transformată apoi în bază a unui alt decret. Cetățenii vârstei a treia, adică aceia de la 60 de ani în sus, au invadat străzile sărutându-se zgomotos. Lor li s-au adăugat, la fel de zgomotos, homosexualii și lesbienele.
Marele Om De Stat, cugetă acum la „Decretul Privitor la …”