Este ora 4 dimineața. Mă descalț ușor și mă îndrept spre camera mea. Sper să ajung până acolo. Holul pare destul de lung și al naibii de îngust. În realitate nu e chiar așa, însă acum simt cum pereții mă izbesc unul câte unul. Intru în cele din urmă la mine în cameră și mă întind pe patul ce mă servea de atâta timp aproape în fiecare seară. Simt în păr și pe haine un miros aspru de fum. La naiba! Nu sunt fumător, însă mirosul de tutun mi s-a imprimat nu numai în plămâni ci și pe cămașă și în plete. Mai simt și cum prin porii pielii se eliberează vaporii de alcool. Dacă aș elimina tot alcoolul prin vapori ce-mi ies din piele ar trebui să formez o ceață al naibii de deasă în cameră. Nici nu vreau să mă gândesc ce durere de cap mă așteaptă mâine.
Cu cămașa descheiată pe jumate și îmi las ochii să se închidă, iar eu mă afund în cel mai leneș argument al nopții. Tavanul și geamurile dansau în tandem, iar pereții se roteau în cu totul alt sens. „Nu e bai –îmi zic- nu e prima dată!”.
Elementele camerei dispar și mi se arată fragmente din seara ce trecuse. Apoi mă văd stând intr-un scăunel la grădiniță. Mai trec încă unsprezece vise lafel de evazive și deodată mă simt ca și cum aș fi treaz. Ceasul îmi arăta că nu au trecut decât 8 minute.
Fără a deschide ochii simt cum camera se umple cu silueta unui fum care dansează inexact și care mă veghează. Se apropie de mine, mă mângâie pe frunte apoi se îndepărtează. Deschi ochii însă silueta dispăruse.
- Închide ochii. Pari obosit.
De unde-mi vorbea? Nu puteam desluși din ce parte veneau sunetele. Glasul era unul extrem de bizar însă nu foarte greu de deslușit. Accept însă propunerea.
- Este ora 4 dimineața.
- Cu cine vorbesc?
Nu e prima dată când nu recunosc pe cineva, acum era ceva cu totul diferit.
- Oricum n-ai înțelege.
„Că e 4 dimineața sau cu cine am onoarea?”
- Cine ești?
- Ehei... crezi tu că știi multe despre mine...
„Ce tâmpenii oare am mai zis și pe cine naiba am mai supărat?”
- Adică?
- Nu te grăbi.
Chiar încep să mă sperii. Deschid ochii însă simt iar cum camera se golește brusc. Cercetez atent colțurile și pereții dar nimic nu mi se arată. Cedez și mă întind iar pe spate.
- Bine ai revenit la discuție!
Iar deschid ochii și mă ridic și mai brusc. Iar nimic. Am prins jocul. Să-l evit? Sunt prea obosit pentru a-mi ține ochii deschiși.
- Mă bucur că ne putem înțelege!
- …?!!
- Ești foarte nechibzuit. Așa nu vei obține nimic. Trebuie să ai răbdare.
- Vreau doar să mă lași.
- Eu nu cred că asta vrei.
- De ce?
- Nu oricine are privilegiul de a-i vorbi.
- Minunat moment ți-ai găsit.
- Puțin respect, te rog frumos!
Nu-mi puteam da seama daca era o voce feminină sau bărbătească. Oricum nici ceva între. La naiba! Era cea mai ciudată voce care mi s-a adresat vreodată.
- Cine ești?
- Nu așa se pune problema.
„Mă doare capul”
- Om? Supraom? Zeu? Stafie? Moartea?
- Nici pe departe. Vezi tu… eu am fost inventat. Iar acum conduc tot ceea ce există.
- Dumnezeu?
- Colaborăm. Si El m-a inventat alături de oameni… însă am devenit prea puternic iar acum colaborăm. N-are de ales.
- Diavolul?
- Hai să nu ne îndepărtăm.
- Mă faci curios.
- Bingo!
- Dar mă sperii.
- Efect secundar.
„La naiba! Cine-mi vorbea?”
- Ești bătrân?
- Numai eu decid cine e bătrân. Sunt invocat de cel puțin zece ori pe zi de fiecare dintre locuitorii Pământului. Datorită mie aveți aniversări, ore la școală, evenimente. A devenit o obișnuință să îmbin ziua cu noaptea și mă distrez teribil când văd cum acceptați cu toții că 11 cu 4 fac 3 și asta numai în cazul meu. Pentru a nu mă plictisi mai cultiv câte un eveniment celest. Dar asta foarte rar.
- Dar ești bun sau rău?
- Tu... nefiind un pesimist, mă consideri foarte rău.
- Nu înțeleg. De ce mi te-ai arătat?
- Nu m-am arătat. Nici dacă aș vrea nu as putea.
„Tot nu înțeleg”
- Oamenii întotdeauna mă vor altfel. Însă tu ai ceva mai mult ca ceilalți. Simt că vrei să mă urăști. Așa este?
- Nu știu despre ce vorbești.
- Nu te juca!
- Mă doare capul... cumplit.
- Eu sunt cel care iți poate îndeplini dorința de a fi unul dintre navigatorii de pe cele trei corăbii ce au plecat să înconjoare lumea sub comanda lui Magellan. Dar nu îți pot garanta că vei fi unul dintre cei ce supraviețuiesc până la final. Știu că aceasta este marea ta dorință în ceea ce mă privește.
„Uimitor!...”
A doua zi încep ușor-ușor procesul de a mă trezi după mai mult de 10 ore de somn adânc. Primul lucru pe care îl conștientizez este că am dormit îmbrăcat iar cămașa a fost mult prea puțin incomodă față de pantalonii de piele. Doamne ce cald îmi era! Încerc să îmi amintesc cum am ajuns acasă, apoi în cameră și mă bufnește un râs cumplit la gândul ca azi-noapte am vorbit cu timpul...


13 ianuarie 2008