poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-11-01 | | Niște îngeri păzitori sensibili și capricioși nu mi-au permis să mă alătur boemei literare a Sucevei din ultimele decenii...Nu fumez, nu pot să beau decât pînă la punctul permis de cei amintiți anterior, nu rezist psihic prea prea multe ore în compania bărbaților înconjurați de pahare... Acestea ar putea fi unele motive pentru care nu am avut privilegiul să-l cunosc mai bine pe scriitorul sucevean Viorel Dârja, un delicat reprezentant al boemei locale, alături de alți cărturari precum Petru Drișcu sau Doru Vieru. Știam însă că toți trei sunt intelectuali și creatori remarcabili, deși niciunul dintre ei nu se ocupa deloc de posteritatea propriilor opere...Un tipic gest de frondă al unei boeme autentice! De câte ori mă întâlneam întâmplător pe stradă cu regretatul Viorel Dârja, plecat de curând dintre noi într-o lume mai bună, schimbam cu el doar câteva vorbe, fiindcă suportam cu greu privirea sa de serafim, curată și puțin rușinată, iscată din profunzimile unui eu altruist și autodevorator în același timp, generator al unui amestec paradoxal de iubire și suferință, de cunoaștere și trăire ingenuă, la limita pragului ontologic. Parcă eram amândoi puțin speriați, el bântuit probabil de gândul că ar putea fi considerat un neîmplinit, iar eu de faptul că ar putea crede că gândesc așa ceva... Nu, știam de multă vreme că Viorel este un scriitor autentic, un excelent poet și eseist (a scris în 1985 și despre volumul meu de debut, ''Duminica realului'', cu o mare obiectivitate și competență), un remarcabil traducător de limba franceză. Dar mai ales un mare om. Discret și profund, modest și erudit, bun și înțelept, generos și talentat, bonom și lipsit de orice ranchiună în relațiile interumane. Sunt perfect de acord cu Ernesto Sabato (''Imi plac ratații-scria el-. Triumful are întotdeauna ceva vulgar și oribil.'') că un mare scriitor nu este decât un mare om care știe să scrie bine. Un mare pericol pentru orice creator autentic este acela de a se lăsa mumificat de propriul triumf. În ultimul timp eram preocupat de lipsa de preocupare a lui Viorel Dârja în legătură cu destinul creației sale. La începutul anului 2006, într-o discuție pe care am avut-o cu poetul și publicistul Ion Drăgușanul la Biblioteca Bucovinei, după ce l-am felicitat pentru îngrijirea unor ediții cu operele unor scriitori bucovineni trecuți la cele veșnice, i-am sugerat să găsească soluții (fonduri) și pentru publicarea operelor unor scriitori în viață, extrem de talentați, care fac parte din boema locală, Viorel Dârja sau Doru Vieru. Știam că ei nu vor face niciodată nici cel mai mic gest pentru a ieși la lumina tiparului, probabil și dintr-o prea mare exigență cu ei înșiși sau din alte motive, în primul rînd materiale. De aceea m-am bucurat mult cînd Ion Drăgușanul a reușit, toamna trecută, să publice la editura ''Mușatinii'' din Suceava cartea de poeme ''Drum de nisip'', semnată de Viorel Dârja. Ceea ce știam destul de vag sau mai mult intuiam, faptul că Viorel Dârja este un scriitor remarcabil, s-a confirmat prin apariția acestei cărți. Scriitorul Viorel Dârja, cel care umbla pe ''drumuri care însângerau sângele'', cu ''inima-alcool pur'' dăruită cu generozitate prietenilor și fiicei sale, Oana, a fost obligat, după apariția cărții, să intre în arena actualității literare. A participat, cu aceeași detașare, discreție și modestie la lansarea ei și la un festival internațional de poezie, cu chipul pierdut în dulceața propriului sine, de parcă nu era un autor în carne și oase, ci un înger al cărții. Nu știa ce este lupta vană pentru glorie, nici orgoliul sau paranoia altor confrați care își simulează nemurirea în timpul vieții, transformându-și locuințele în case memoriale și pozând în fața contemporanilor în sfinte moaște... Versurile din ''Drum de nisip'' sunt pline de foșnetul tăcerilor sale prelungi, scriitura sa transparentă și erudită, ușor borgesiană, pare țesută din ecouri, umbre (ce vers sublim: ''doar umbra ta îmi cântă prin moarte'') și șoapte: ''insulă, ca un vis al drumului unde/ glasuri nu se aud: o penelopă tăcută/ se culcă cu noi sub fiecare centru al mării:dimineața/ țese, vai, mai departe/ printre oglinzi, drumul sufletului// atâta memorie fără suflet, spune/ atâta suferință fără cântec, atâta suflet/ am băut vin aspru, privind urma spartă-a corăbiei/ am tăcut mult, navigând printre insule/ unde nu era îngăduit sunetul// am cântat totuși, am împins corabia/ cu vocile noastre, am iubit drumul/ săraci, fără arme ne închinăm țărmului/ așteptăm ca nimeni să nu ne recunoască/ bătrân ostrov pe care nici o întoarcere nu-l luminează, pământ/ plăsmuit de febra, de chinul/ luptătorilor și de plânsul femeilor sub măslini/ aici se întorc numai umbrele noastre/ umbra unei păsări cade la picioarele umbrelor/ vocea devine o insulă// (vocile lumii lovind insula-aceasta/ toate/ vocile lumii...).''(''Cenotaf'', pag. 42). |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate